skip to Main Content
100 De Idei Care îţi Pot Influenţa Evoluţia Personală

Singura certitudine a schimbării este schimbarea în sine. În ultimii ani, am trecut prin diverse schimbări, unele separate şi decalate în timp, altele care s-au înlănţuit şi nici nu ştiu unde se vor opri. Cel mai important lucru este că am realizat, demult, că schimbarea începe cu mine şi alimentat de motivaţie, atitudine şi încredere de sine, am pornit pe acest drum frumos al evoluţiei personale.

Pentru mine evoluţie personală înseamnă să devin, pe zi ce trece, din ce în ce mai bun, să fiu în permanentă mişcare, să ştiu că am făcut şi astăzi ceva, chiar dacă este un pas mic, pentru îndeplinirea viselor mele.

Un aspect important a fost lucrul cu mintea mea, cu modul în care mi-o folosesc, cu ascultarea şi înţelegerea dialogului meu interior, cu observarea gândurilor mele şi cum pot să fac să am o altă mentalitate, un subconştient sănătos, care să mă ajute în atingerea scopurilor mele.

Şi cum stăteam eu aşa şi s-a făcut joi, mi-a venit ideea acestui post şi, în plus, am zis ia să vedem cum pun una sub alta, sub forma unei liste cu 100 de poziţii, de idei, care m-au influenţat şi mi-au schimbat viaţa definitiv. Mă gândesc că este un exerciţiu util pentru oricine, iar după ce le aşterni în faţa ochilor, le poţi repeta şi acţiona în consecinţă în viaţa ta până devin automatisme.

Aşadar, să curgă ideile! 🙂

1.Eu, în fiecare zi, în orice privinţă, devin din ce în ce mai bun.

2.Viaţa mea este mesajul meu.

3.Eu mă distrez în tot ceea ce fac.

4.O călătorie de o mie de paşi începe cu primul.

5.Când baţi la uşa oportunităţii întotdeauna munca este cea care răspunde.

6.Nu există “nu pot”, există nu “vreau”.

7.Fă ceea ce îţi face plăcere.

8.Motivaţia te ajută să începi, obiceiurile te ajută să continui.

9.Educaţia nu se opreşte niciodată.

10.Banii sunt energie liberă.

11.Singurele limite din viaţa noastră sunt cele pe care ni le impunem noi înşine.

12.Sănătatea este bogăţie.

13.Fii cine vrei tu să fii, nu cine vrea lumea să fii.

14.Ai căzut, ridică-te.

15.Banii sunt foarte importanţi.

16.Fă ceea ce este natural, nu ceea ce este normal.

17.Când unul predă, doi învaţă.

18.Venitul tău nu poate fi mai mare decât valoarea ta.

19.Iubirea nu doare, în schimb orgoliul şi egoul, da.

20.Eu dau valoare oamenilor prin tot ceea ce fac.

21.Omul devine ceea ce gândeşte.

22.Ajut oamenii să-şi îndeplinească visele şi astfel mi le îndeplinesc şi eu pe ale mele.

23.Viaţa trăită fără echilibru este o irosire a timpului petrecut pe pământ.

24.La început te vor ignora, apoi vor râde de tine, apoi te vor înfrunta. În final, vei câştiga.

25.În orice moment, fiecare face tot ceea ce poate şi ştie pentru a fi fericit.

26.Iubeşte tot ceea ce te înconjoară.

27.Viaţa este minunată şi frumoasă, nu a spus nimeni că este uşoară.

28.Fă ceea ce te face fericit.

29.Micile progrese, obţinute constant sunt cheia progresului.

30.Lumea mea interioară creează lumea mea exterioară.

31.Valoarea vieţii noastre este determinată de ceea ce facem pentru ceilalţi.

32.Măreţia nu se naşte peste noapte.

33.Viaţa este 10% ceea ce ţi se întâmplă şi 90% atitudine privitor la ceea ce ţi se întâmplă.

34.Norocul ţi-l faci cu mâna ta.

35.Când elevul este pregătit, maestrul apare.

36.Să-i învinovăţeşti pe alţii înseamnă să te scuzi pe tine.

37.Să deschizi ochii este darul dimineţii, să vezi cu ei este darul divin.

38.Progres înseamnă succes.

39.Dăruind vei dobândi.

40.Într-un mod subtil, poţi mişca lumea.

41.Din orice situaţie se poate extrage o învăţătură pozitivă.

42.Eu mă angajez să învăţ şi să mă dezvolt permanent.

43.Cu toţii suntem unul şi unul suntem toţi.

44.Cine te place, te place aşa cum eşti.

45.Cine se aseamănă se adună şi cine se adună se aseamănă.

46.Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.

47.Să trăiască capra vecinului.

48.Ceaţa din mintea ta este direct proporţională cu dezordinea din viaţa ta.

49.Niciodată, sub nicio circumstanţă, nu mă îndoiesc de abilităţile mele de a duce lucrurile la capăt.

50.Dumnezeu este peste tot şi în toate.

51.Atenţia la probleme creează probleme, atenţia la posibilităţi creează oportunităţi.

52.Să nu renunţi niciodată.

53.Începe cu “de ce?”.

54.Eu îmi observ gândurile şi le aleg doar pe cele care mă susţin.

55.Doar în singurătate şi solitudine poţi auzi şoaptele intuiţiei.

56.Devii ceea ce citeşti.

57.Învaţă să asculţi.

58.Singurul timp care există este Acum.

59.Cea mai importantă resursă pe care o avem la dispoziţie este timpul.

60.Cere şi ţi se va da.

61.Ori te dezvolţi, ori eşti eliminat.

62.Eu îmi promovez valoarea în faţa celorlalţi cu pasiune şi entuziasm.

63.Nu ai nevoie de niciun titlu şi de nicio diplomă pentru a avea succes şi pentru a fi un lider.

64.Acţiunile din prezent îmi determină viitorul.

65.Totul mă duce spre succes.

66.Urmează-ţi intuiţia.

67.A nu face sport este ca şi cum ţi-ai sabota fericirea.

68.Schimbarea începe cu mine.

69.Iubeşte necondiţionat.

70.Nu există coincidenţe, totul apare ca noi să învăţăm.

71.Aleargă un maraton, te va schimba definitiv.

72.Bucură-te de succesul altora.

73.Oamenii obişnuiţi au televizoare mari, oamenii extraordinari au biblioteci mari.

74.Rămâi fidel credinţelor tale.

75.Recunoştinţa este cea mai bună atitudine.

76.Ziua în care afli care îţi este misiunea este cea mai importantă, după ziua în care te-ai născut.

77.Cel mai mare risc este să trăieşti fără să rişti nimic.

78.Fii tu însuţi.

79.Orice alegere pe care o facem provine din frică sau dragoste.

80.Gândeşte imaginativ-creativ şi acţionează logic-raţional.

81.Anturajul îţi influenţează mentalitatea.

82.Oricine poate schimba lumea.

83.Dacă nu-ţi poţi schimba mintea, atunci înseamnă că nu o foloseşti.

84.Oamenii inteligenţi citesc. Liderii aplică.

85.Fii autentic, nu muri ca o copie.

86.Dacă nu eşti înţeles, nu înseamnă că nu eşti pe drumul cel bun.

87.Ce gândesc alţii despre mine, ce spun alţii despre mine, nu este treaba mea.

88.Fii bun.

89.Viziunea fără acţiune nu înseamnă nimic.

90.Respectul se câştigă, nu se cere.

91.Creează valoare şi dăruieşte-o lumii.

92.Trăiesc, nu doar exist.

93.Fii săritor să apreciezi şi las-o moale cu critica.

94.Modestia înseamnă inteligenţă, umilinţă, compasiune, umor, bun simţ, respect.

95.Dincolo de zona de confort este toată magia vieţii.

96.Distragerile şi distracţiile sunt moartea creativităţii.

97.Nu este natural să-ţi faci griji.

98.Lasă o lume mai bună decât cum ai găsit-o.

99.Iubindu-ţi deciziile, te iubeşti pe tine însuţi.

100.Eu sunt un om de succes.

Îţi lansez provocare de a trece şi tu pe hârtie sau într-un document din computerul tău 100 de idei care îţi influenţează viaţa, apoi observă-le şi întreabă-te dacă te ajută cu adevărat în ceea ce ţi-ai propus să faci. Îţi recomand să le scrii fără să te opreşti, în flux continuu.

Iubesc viaţa şi te iubesc pe tine, cititorule, oricine ai fi, oriunde ai fi! Dacă ţi-a plăcut, hai să facem împreună o lume mai bună şi dă, te rog, un share 🙂

Daniel, bloggerul care te motivează

Sparge Credințele Limitative Despre Bani

Sparge credințele limitative despre bani, chiar dacă acestea au fost scrise din copilărie.

Am creat un material audio care te va ajuta să identifici și să reformulezi credințele pe care le ai în acest moment despre bani și să lucrezi constant pentru a le transforma în ceva benefic pentru tine.

De asemenea, vei primi articole, materiale audio și video care te vor ajuta să-ți îmbunătățești relația cu banii din viața ta.

Datele tale sunt mereu în siguranță. Fără SPAM.

Introdu numele și adresa ta de email și îți voi trimite materialul audio.

Powered by ConvertKit
Back To Top