Barierele emoționale

  • iunie 28, 2017

Pentru a avea succes în viața ta financiară este necesar să treci peste anumite bariere mentale și emoționale.

Ca în orice domeniu, mai întâi înveți, apoi gândești diferit, apoi vei putea să-ți stabilești noi obiective și apoi treci la acțiune și vezi ce rezultate obții.

După ce ai făcut asta, continui circuitul până obții ceea ce ți-ai propus.

Dacă barierele mentale sunt relativ mai ușor de depășit, fiind necesar un efort intelectual în această direcție, cu barierele emoționale lucrurile nu stau la fel.

Barierele emoționale.

Acestea sunt și cele care îți afectează creativitatea, puterea de inovare, adaptabilitatea la nou, observarea oportunităților, găsirea soluțiilor și evoluția personală.

De aceea, sunt anumite abilități care pot fi învățate și aduse la automatism, însă sunt alte bariere care nu au nicio legătură cu abilitățile.

Există aceste bariere emoționale care, chiar dacă nu le vezi cu imediata ta putere de observare, ele sunt acolo la fel de reale ca orice vezi sau poți atinge. Ca un lider al propriei vieți, din punct de vedere financiar, este necesar să le înțelegi și să vezi ce poți face pentru a le depăși.

1.Nimănui nu-i pasă.

Despre ce? Despre situația ta financiară. La nivel practic și direct, cam așa este.

Însă, problema intervine în momentul în care gândești și simți astfel. Este vorba despre faptul că nu ai încredere în tine și în forțele tale și atunci te raportezi la exterior, mai precis la relația cu alte persoane.

Când procedezi așa, tot ceea ce generezi este frustrare. Dezvoltă-ți încrederea de sine este soluția și sunt nenumărate în jurul tău. Până să lucrezi la ea, îți transmit că tot ceea ce îți dorești ți-a fost oferit deja. Mai rămâne să faci tu conexiunile.

2.Este oricum inutil.

Această barieră provine din tipul de gândire care spune că “oricum nu contează prea mult administrarea finanțelor personale, deoarece nu voi avea niciodată atât de mulți bani încât să fie nevoie să fac asta.”

Este un mare RENUNȚ ascuns acolo care te face în mod direct o VICTIMĂ.

Este posibil să te gândești că ideile și emoțiile tale nu are rost să fie exprimate, pentru că oricum nu vor fi de folos nici ție, nici altcuiva. Ei bine, nu este deloc așa. Fiecare are o misiune sau ceva care te conduce mai departe și, de fiecare dată când te victimizezi, alimentezi propriile bariere emoționale.

Devino conștient că nimic din ce faci nu este inutil și pune-te pe primul loc în viața ta. Este o schimbare de percepție care te va ajuta să treci peste acest tip de barieră emoțională.

3.Ești îngrijorat.

Într-o lume în care “AI GRIJĂ!” este la ordinea zilei și aceste cuvinte au fost transformate în semne de punctuație, este aproape firesc ca aparenta grijă să nu fie altceva decât frici și bariere emoționale exprimate, care te țin pe loc.

Omul nu s-a născut pentru a avea griji. În mod natural nu vii cu acest program.

De aceea, programarea socială și societatea a avut grijă la rândul ei să te ajute să-ți faci grji. Orice barieră emoțională pe care o ai vine la pachet și cu un sentiment de grijă mai mare, de atenție mărită, de cele mai multe ori nejustificată.

Adaugă la acest aspect toate celelalte griji pe care le ai. Realitatea este că grija în sine, indiferent de cauza acesteia, are un conținut negativ și un impact negativ asupra a tot ceea ce te înconjoară, reprezentând o proiecție a lumii tale interioare.

Atunci, dacă toate procesele sunt afectate, pentru a depăși această barieră emoțională este necesar să capeți controlul propriilor emoții și gânduri, astfel încât să diminuezi nivelul de griji, stres, frustrare sau anxietate privitor la acțiunile tale și deciziile tale financiare.

Toate aceste bariere, care de altfel sunt câteva față de cât de multe există, pleacă de la lipsa de încredere în sine. Este o strânsă corelare între nivelul de încredere și nivelul financiar.

Cu cât investești mai mult în tine (timp, efort, energie, disciplină, bani și altele) vei ajunge să treci la următorul nivel financiar în viața ta. Este acolo și o componentă de risc, dar aceasta dispare în momentul în care încrederea în sine va crește, pentru că mai multă încredere de sine înseamnă mai multă toleranță la risc.

Sunt multe abordări, dar astăzi m-am oprit la cea din acest articol. Dacă crezi că este de ajutor pentru tine și poate ajuta sau inspira și alți oameni, te rog dă mai departe. Succes!

Articole similare