Cum să reușești financiar în 2018

  • decembrie 13, 2017

În fiecare secundă experimentezi diverse trăiri, sentimente, emoții.

Nu contează cum le numești acum.

Clipă de clipă viața ta se scurge și zilele care trec sunt viața ta în miniatură.

Din punct de vedere financiar, lucrurile nu stau diferit.

Te apropii de sfârșitul de an și, chiar dacă nu faci vreo balanță așa cum se spune, tot te gândești, speri și crezi că anul următor va fi mai bun.

Dar nu este așa și îți spun și de ce.

Pentru că acum, în 2017, deja ai aflat totul despre 2018.

Da, știi sigur cum anul ce vine poate fi mai bun decât cel care se încheie.

Sunt câteva lecții pe care fiecare dintre noi le-a primit la un moment dat și acestea te pot sprijini să nu-ți creezi așteptări care să se transforme în dezamăgiri.

Și dacă nu au venit spre tine, poate este util să citești până la capăt.

Scurt, util și practic așa cum te-am obișnuit.

Cum să reușești financiar în 2018

1.Folosește-te de puterea pe care banii ți-o dau.

Nu în sens negativ, ci în acel sens în care să-ți faci traiul comod, locul de muncă comod, relațiile comode.

Acel tip de comoditate care înseamnă bucurie, ceva agreabil și pe care îl faci cu plăcere.

2.Apreciază lucrurile cum se cuvin.

Îți dau un exemplu din viața mea. Este vorba despre cafea.

Ani la rândul am băut o zeamă cu lapte ori de câte ori credeam eu că-mi folosește.

Între timp, am descoperit cultura cafelei, boabele, cum se produce, cum se extrage.

Acum beau o singură cafea pe zi, una de calitate, pe care o savurez și mă bucur de toată această experiență.

Banalitățile pot fi transformate complet, în momentul în care vezi dincolo de ceea ce este în fața ta.

Sună a citat și este unul de la mine, însă cred că sună bine 🙂

3.Ce ai făcut până acum cu banii nu este neapărat relevant.

Dacă citești articolele sau urmărești materialele video de pe danieltanase.com, atunci ești familiarizat cu ceea ce vreau să subliniez acum.

Și eu, și tu avem o istorie financiară. Însă, ceea ce ai făcut ți-a determinat prezentul și situația actuală.

Ceea ce ai făcut nu are treabă cu ceea ce poți face.

Cu omul care poți deveni.

Cu acțiunile pe care le poți întreprinde.

Cu rezultatele pe care le poți avea.

Acțiunile din prezent fac diferența, o diferență care face toți banii.

Totul ține de a fi cât mai mult conectat la momentul prezent.

Este bine să-ți înveți lecțiile și să nu repeți greșelile. Este bine să ai scopuri, obiective și destinații clare.

Însă, ele se pot materializa prin puterea de a înțelege, accepta și acționa în consecință în fiecare moment prezent.

Dacă nu faci nimic diferit, 2018 va fi exact ca 2017.

Dacă nu ți-ai învățat lecțiile, 2018 ți le va da din nou, așa cum a făcut-o și 2017.

Dacă nu ai viziune susținută de acțiune concretă, constantă, relevantă și perseverentă, 2018 este un alt an pe care îl adaugi vieții, în loc să adaugi viață anilor tăi.

Tu ești liderul vieții tale financiare. Investește în tine. Succes!

Articole similare