A spune că eşti lider, nu te face lider

  • martie 24, 2015

Am tot văzut în ultima perioadă de timp, tot felul de anunţuri despre evenimente, seminarii, cursuri, traininguri şi altele de acest gen, concentrate pe un subiect care implică un amestec de experienţă, dezvoltare personală, motivaţie, atitudine, filozofie, dar şi cunoştinţe solide în ceea ce priveşte relaţiile interumane.

În acelaşi timp, nu este uşor să vorbeşti despre leadership, mai ales dacă eşti mai la început de drum sau poate că eşti un lider în curs de formare, de aceea îi apreciez pe toţi cei care au încrederea de sine necesară pentru a pleca pe acest drum. Mi-am propus pentru articolul de faţă, să mă exprim şi eu cu privire la ce înseamnă pentru mine leadershipul, rolul de lider şi să dezvolt puţin pe acest subiect. De asemenea, te rog, lasă un comentariu şi spune-ne ce înseamnă pentru tine leadershipul şi a fi un lider.

Pentru mine, un lider are un singur rol principal: să creeze alţi lideri.

Simplu şi la obiect, de asemenea subtil şi elegant, aşa cum îmi plac mie definiţiile, fără prea multe blablauri sau înflorituri. Întrând în adâncime, un lider are destul de multe pe cap, dar totul pleacă de la mentalitate, pentru că dacă acolo nu sunt instalate tipare mentale de lider, atunci liderul nu va ieşi niciodată la iveală.

Un lider înţelege că acolo unde apare un obstacol, acesta înseamnă oprirea progresului. Pentru a avansa este nevoie de soluţii şi nu de concentrarea pe probleme sau găsirea vinovatului. Mereu este de învăţat atunci când apar obstacole sau eşecuri, pentru că ele se pot transforma în oportunităţi, iar un lider vede şi acţionează în această direcţie.

Un lider ia decizii după ce vede imaginea de ansamblu. Aş putea rezuma spunând că scoate ochii din foaie şi se urcă pe un scaun ca să vadă tot ceea ce este pe masă. De asemenea, de sus se vede mai bine şi în depărtare, metaforic vorbind. Poza de ansamblu, atât în adâncime, cât şi ca distanţă, oferă un context mult mai eficient de luare a unei decizii. Cineva ar putea spune să fiu realist, pentru că de fapt nu se întâmplă aşa. Serios? Am fost realist şi mi-a ajuns. Liderii sunt idealiştii care îşi mulează realitatea după scopurile şi dorinţele lor sau ale organizaţiei în care se află.

Citeşte şi 5 lucruri pentru a construi un brand puternic

Un lider este creator de valoare şi nu o ţine doar pentru el, o împărtăşeşte cu toată lumea, pentru că, la rândul lui, admiră şi apreciază sincer valoarea pe care alţii o oferă şi de care el beneficiază. În general, oferim valoare, dar cumva limitată dintr-o frică de genul că „nu va fi apreciată niciodată” sau „pe mine cine mă ascultă”. Nimic mai fals, un lider livrează valoare încontinuu, nu există a te opri sau a renunţa, drumul poate se schimbă, dar destinaţia finală rămâne aceeaşi.

Liderii au la rândul lor alţi lideri pe care îi urmăresc sau mentori de la care învaţă şi se dezvoltă permanent. Educaţia şi învăţarea sunt procese care nu se opresc după ce termini facultatea, ci trebuie să continue toată viaţa. Liderii urmăresc mai mult decât un om, urmăresc o idee, o viziune, o cauză, o credinţă, un scop. Pe aceştia ar fi bine să-i urmărim, nu pe cei care ne spun în mod direct că trebuie să-i urmăm pe ei.

Un lider, se spune că este răspunzător pentru rezultate. Ei bine, eu văd altfel: un lider este responsabil pentru oamenii care sunt responsabili de rezultate. Situaţia este foarte des întâlnită, mai ales în mediul corporatist, unde lipsa de comunicare şi interpretarea greşită a leadershipului conduc de multe ori la o ineficienţă majoră a organizaţiei. Am trăit-o, am simţit-o, am văzut-o şi am constatat-o, nu vorbesc din cărţi. De aici vine şi faptul că leadershipul nu înseamnă un individ, nu poate fi atins individual, ci este un grup, o echipă, care pune umărul.

Un lider are curaj să-şi asume greşelile. Asta înseamnă adevărata putere, nu evitarea lor şi aruncarea pisicii către alte persoane sau departamente. Asta înseamnă şi asumarea riscurilor, adică lăsarea deoparte a siguranţei aparente. A te ascunde în spatele siguranţei, înseamnă inhibarea progresului, iar viaţa înseamnă să rişti dacă vrei să ajungi undeva sau să te schimbi şi să devii cine vrei să fii cu adevărat.

Citeşte şi 7 obiceiuri pentru campionul din tine

Un lider este cel care are curajul să iasă în faţă, să fie purtător de torţă, cum îmi place mie să spun, iar un exemplu frumos care îmi vine în minte acum este cel al lui Moise din Biblie, care, cu încrederea deplină în Dumnezeul lui, a ajuns la momentul traversării apei şi atunci când apele s-au dat la o parte, el era primul. A făcut tot ceea ce era de făcut pentru a deschide drumul pentru ceilalţi, pentru a merge mai departe şi pentru a fi urmat către un destin mult mai mare decât puteau ei înţelege atunci.

Şi nu în ultimul rând, un lider este cel care ia masa ultimul, nu sare pe farfurii şi pe tacâmuri şi se bagă în faţă, doar pentru că este şef cumva şi ceilalţi ar trebui să-l lase. Dacă ne gândim la situaţiile de urgenţă, cum sunt nave avariate, aeronave cu probleme, incendii, inundaţii, niciodată un lider nu va sări primul în apă sau nu va lua paraşuta ca să se salveze pe el mai întâi. Responsabilitatea lui sunt oamenii, el este ultimul, după ce se asigură că a făcut tot ceea ce era necesar.

Şi mai am ceva de spus: a spune că eşti lider, nu te face lider. A conduce te face cu adevărat lider.

Acestea sunt câteva din gândurile şi credinţele mele despre ce înseamnă a fi lider şi despre leadership. Nu mă consider unul, m-am angajat să învăţ şi să mă dezvolt permanent (câteva gânduri din acest articol mi-au fost inspirate de un lider pe care îl admir, îl urmăresc şi după care acţionez, Simon Sinek), dar ştiu că voi deveni unul, atât timp cât rămân fidel valorilor şi credinţelor mele şi mai ştiu ceva: şi TU eşti un lider!

Daniel, bloggerul care te motivează

Articole similare

Ți-am luat ceva

Regina mea, Stau și privesc la cuarțul roz sub clar de lună. Nu este chiar