Nu mai ştiu ce-am făcut azi! De ce mă lasă memoria şi ce pot să fac?!

  • decembrie 11, 2014

Dacă adresezi la foc automat această întrebare oamenilor din jurul tău este foarte posibil ca majoritatea să se blocheze şi să nu poată nici măcar să scoată un cuvânt pe gură. Interesant cum reuşim să ne trezim, să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să călătorim dus şi întors de la locurile noastre de muncă, să ne desfăşurăm toate activităţile zilnice şi diverse pe care le avem de făcut şi seara să nu fim în stare să răspundem la o întrebare atât de banală.

De ce? Chiar nu ne mai place nimic? Nu mai simţim plăcerea dimineţilor cu pielea de găină? Nu ne mai îmbie mirosul când trecem pe lângă o covrigărie? Nu mai putem deosebi parfumul pe pielea proaspăt spălată? Nu ne mai plac schimburile de cuvinte cu partenerii de viaţă? Am uitat ce ne face plăcere?

Memoria noastră este totuşi una specială şi de asemenea, gigantică. Creierul nostru este un computer super performant care poate înmagazina cantităţi impresionante de date şi pe care le poate aşeza foarte structurat în foldere şi fişiere, exact cum faci cu computerul tău şi modul cum îţi organizezi datele pe hard disk.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor îşi pot aminti mai puţin de 10% din numele persoanelor cu care se întâlnesc. Majoritatea uită 99% din numerele de telefon pe care le primesc. Se spune că memoria este mai puţin bună sau performantă odată cu înaintarea în vârstă. Mulţi oameni beau, iar alcoolul distruge 1000 de celule din creier la fiecare băutură. Eşecurile noastre de multe ori sunt atribuite faptului că, până la urmă, suntem doar oameni.

Este adevărat că memoria scade ca performanţă odată cu vârsta, dar numai într-o anumită conjunctură, anume dacă NU este folosită. Fără a acuza, majoritatea oamenilor după ce termină liceul (dacă îl termină) nu mai citesc nici măcar o carte toată viaţa, nu se mai interesează de cum se pot dezvolta personal. Practic mor de tineri, doar că sunt îngropaţi mai târziu, respectiv pe la 75 de ani.

În schimb, dacă este folosită, memoria va continua să se îmbunătăţească pe tot parcursul vieţii.

Un exemplu interesant şi real este faptul că managerii, directorii executivi aleşi de-a lungul vieţii de Warren Buffett au acum vârste de peste 60 de ani şi sunt din ce în ce mai buni în ceea ce fac (celebrul investitor american are o vorbă: nu înveţi un câine nou, trucuri vechi).

La nivelul întregii planete există o experienţă negativă în ceea ce priveşte memoria care se poate traduce în doi factori apropiaţi, dar care pot fi schimbaţi: gândirea negativă şi lipsa de cunoaştere. Cât de des auzi oamenii în conversaţii animate şi entuziaste spunând: „Ştii, memoria mea nu mai este aşa de bună cum era în tinereţe! În mod constant uit diverse lucruri.” Şi vine o replică la fel de entuziastă: „Da, înţeleg exact ce vrei să zici. Aceleaşi lucruri mi se întâmplă şi mie!” Şi ca să fie şi mai trist, de multe ori aceste conversaţii au loc între oameni în vârstă de 30 de ani.

Acest mod negativ de gândire şi foarte periculos are la bază lipsa de training, pregătire şi întreţinere  adecvate. Îţi propun un experiment ca să te verifici singur. Du-te la orice şcoală la sfârşitul zilei şi întreabă profesorul ce a rămas în clasă după elevi, adică ce au uitat. Probabil, pixuri, penare, dulciuri, echipamente, cărţi, fulare, fesuri, telefoane mai nou.

Singura diferenţă reală între un executiv de vârstă mijlocie care a uitat să sune pe cineva şi care şi-a uitat servieta la serviciu şi acei copii este faptul că acei copii nu cad în depresie spunându-şi: „O, Doamne, am 7 ani şi deja mă lasă memoria!”.

Adresează-ţi următoarea întrebare: „Câte lucruri îmi amintesc în fiecare zi?”. Majoritatea estimează undeva între 100 şi 10.000. Răspunsul este de fapt mai multe milioane. Memoria umană este atât de bună şi funcţionează atât de bine încât oamenii nici nu realizează că fiecare cuvânt pe care îl produc, precum şi fiecare cuvânt pe care îl aud sunt instantaneu recunoscute şi plasate în contextul adecvat.

De asemenea, nu realizează faptul că tot ceea ce fac în fiecare moment, fiecare percepţie, fiecare gând, tot ceea ce fac într-o zi şi pe parcursul vieţii este de fapt o funcţie a memoriei lor. Mai nou, cercetările din ultima decadă arată faptul că memoria noastră este perfectă, de aceea, cum spunea şi Buddha: „Omul devine ceea ce gândeşte” (am scris un articol foarte bine primit pe această temă şi pe care te invit să-l citeşti aici).

Acestea fiind spuse, ce-ar fi să-ţi testezi puţin memoria?! Hai să vedem cum putem face asta. Puţini oameni fac asta şi se apucă imediat să vadă în ce stadiu sunt din cauza modului cum au fost învăţaţi în şcoli, iar ceea ce le este cerut să facă va părea iniţial dificil. Îţi propun un test cu numere şi unul cu texte.

Test Numeric

Priveşte cele 4 combinaţii de 15 cifre fiecare timp de 30 de secunde şi procedează astfel: după 30 de secunde pentru prima combinaţie trece imediat pe hârtie cele 15 cifre în ordinea în care ţi le aduci tu aminte. Apoi treci la următoarea şi tot aşa.

  • 963322104546963
  • 884245467990032
  • 901234587878790
  • 866540923872123

Scorul maxim pe care îl poţi obţine este de 60, adică vei primi câte 1 punct pentru fiecare cifră scrisă corect în cadrul şirului.

Test cuvinte

Citeşte următoarea listă de 20 de cuvinte încercând să memorezi atât ordinea lor pe cele 2 coloane, cât şi la modul general.

  • Tablou                  Furnică
  • Câmpie                Cuşcă
  • Tricou                   Oglindă
  • Fermoar               Cutie
  • Prăjitură               Fabrică
  • Cuţit                      Plastic
  • Deget                   Moale
  • Ceas                    Banană
  • Ospătar               Durere
  • Telefon                 Adânc

Acum notează pe hărtie ce îţi aduci aminte în ordinea în care îţi aduci aminte, dar să fie în ordinea corectă. Scorul total îl vei obţine astfel: numărul de cuvinte pe care le-ai reţinut şi numărul de cuvinte pe care le-ai scris în ordinea corectă. Câte 1 punct pentru cele 2 modalităţi de punctare, aşadar maximul posibil este de 40 de puncte.

Un scor normal pentru cele 2 teste ar fi să obţii undeva între 20 şi 60% din punctajul total. Chiar şi un scor de 60% ar fi considerat mult sub ceea ce poate fiecare dintre noi. O minte antrenată şi care în fiecare zi se dezvoltă pe diverse căi va obţine între 95 şi 100%. Pur şi simplu.

Nu te da peste cap acum pentru că intenţia mea nu este să demonstrez vreunuia dintre voi că ar fi cumva „prost” sau „că nu te duce capul”. Departe de minte astfel de gânduri. În acelaşi timp, aceste 2 teste extrem de simple pot indica o oarecare dificultate a ta în a face faţă diverselor situaţii la care eşti expus/ă zilnic. De asemenea, pot indica o predispoziţie pentru o îmbătrânire prematură atât a memoriei tale cât şi a ta per ansamblu.

Aceste teste nu scot în evidenţă cât de deştept eşti sau cât de pregătit eşti, ci te ajută să înţelegi în ce măsură tu îţi accesezi şi foloseşti în mod eficient memoria.

Şi pentru că îmi doresc ca fiecare din voi să aibă o memorie aflată în priză şi din ce în ce mai bună, îţi spun acum şi de ce ai nevoie pentru a obţine asta.

Pentru a avea o capacitate de reţinere mai bună, este util şi necesar să incluzi în ecranul tău vizual interior (ecran mental, adică închide ochii şi imaginează-ţi un peisaj care îţi face plăcere – acesta este ecranul tău mental) următoarele:

culoare. Foloseşte culori şi cu cât mai vii şi mai intense sunt, cu atât mai bine pentru că îţi pot creşte posibilitatea de a memora mai bine cu până la 50%.

imaginaţie. Aceasta este baza memoriei tale. Fă-ţi imagini mari, vii, clare indiferent cât de reale sau absurde sunt de fapt.

mişcare. Pe cât posibil încearcă să cuprinzi şi mişcarea în imaginile tale mentale.

simţuri. Implică cât de mult se poate toate simţurile în imaginaţia ta.

sex. Da, oricât de ciudat ar părea include sexul în imaginile tale pentru că este un extraordinar stimulator pentru creşterea capacităţii de memorare (asta nu înseamnă să exagerezi şi să cazi în alte extreme).

ordine. Imaginaţia şi doar ea nu este de ajuns, aşa că recomandarea este ca imaginile să se desfăşoare într-o anumită ordine. Aceasta ajută la categorisirea şi structurarea informaţiilor.

numerotare. Pentru a face ordine şi pentru a structura mai bine informaţia, foloseşte numerele astfel încât sistemele de memorare să conţină şi să formeze legături.

dimensiunea. Foloseşte pe cât posibil partea dreaptă a creierului tău astfel încât să obţii cât mai multe imagini 3D. Experienţa va fi la un nivel superior.

Te-am zăpăcit?! Sper că nu. Tot ce îmi doresc prin articolele mele este să dau valoare vieţii tale, astfel încât să ai o viaţă din ce în ce mai bună şi prin concentrarea informaţiei să nu mai fii nevoit să pierzi timpul pe internet căutând.

Toate aceste lucruri te pot motiva şi te pot trezi dintr-o letargie în care poate ai căzut (şi eu am păţit aşa ceva) şi te vor îndemna să iei atitudine, să-ţi iei viaţa în mâini şi să înţelegi că tu îţi poţi recăpăta controlul asupra vieţii tale (în caz că l-ai pierdut) sau te pot îndemna să te descoperi la un nivel mai înalt pe care nu ştiai până acum că este posibil, uşor de accesat şi la îndemâna ta.

Îţi mulţumesc că eşti alături de mine, mă urmăreşti, mă citeşti, mă apreciezi sau mă critici şi te invit să dai share acestui articol astfel încât din ce în ce mai mulţi oameni să se bucure de informaţii utile, structurate şi care ajută la îmbunătăţirea vieţilor noastre.

Cu drag,

Daniel

Articol inspirat de cartea Use Your Memory – Tony Buzan

Articole similare

Ți-am luat ceva

Regina mea, Stau și privesc la cuarțul roz sub clar de lună. Nu este chiar