skip to Main Content
Nevoia De Educaţie Financiară

Cineva m-a întrebat dacă este potrivit să învăţ oamenii despre finanţe personale. Spunea că situaţia este una dificilă în ţară, că se întâmplă multe mizerii, iar dezamăgirea este ceva ce se manifestă la scară largă. Răspunsul meu a fost categoric „Da”, pentru că una din principalele cauze pentru care aceste lucruri se întâmplă este tocmai lipsa cunoaşterii în domeniul finanţelor personale.

De multe ori, în spatele unor cuvinte precum „dezamăgire” sau „mizerie” se ascunde de fapt lipsa banilor. Într-un alt articol spuneam că informaţia şi educaţia conduc către ceea ce se numeşte cunoaştere şi chiar aşa şi este. Este nevoie de educaţie continuă, iar nevoia de educaţie financiară nu face excepţie. Educaţia financiară este un atu important în viaţă şi care te poate plasa pe treapta succesului sau te poate trimite să urci scările din nou.

De ce este nevoie de educaţie financiară?

Răspunsul poate fi unul lung şi complex, dar aşa cum ai observat încerc să fac lucrurile în cel mai simplu mod cu putinţă şi fără să-ţi aduc noţiuni tehnice, care nu îşi au rostul. Ai nevoie permanent de acest tip de educaţie, pentru că permanent eşti cumva în jurul banilor, iar banii sunt în jurul tău.

De fiecare dată când umbli la portofel există un schimb de energie, pe care banii o preiau de la tine şi o transmit mai departe. De fiecare dată când încasezi, banii vin încărcaţi cu un anumit tip de energie şi te îndeamnă să o foloseşti. Cât de abil eşti în administrarea banilor, se va transmite şi la cantitatea de bani pe care o ai în portofel, dar mai ales pe care vei reuşi să o păstrezi în portofel.

Educaţia financiară nu înseamnă că vorbim despre „bani” şi atât. Până la urmă, ce sunt banii? Hârtii, cifrele din contul tău bancar, monedă de schimb, etalon. Cam asta ţi se spune, cu asta creşti, la şcoală educaţia financiară este zero, iar dacă ai părinţi sau prieteni care te sprijină în acest sens, te poţi numi norocos.

Ceea ce ai auzit despre bani nu este neapărat adevărat.

Acest este un principiu pe care ar fi util să-l adopţi în viaţa ta. La fel cum ai putea face şi cu alte lucruri, ai putea să începi să conteşti ceea ce ştii sau ceea ce crezi că este adevărat. Ai fost în preajma unor informaţii, într-un anumit mediu şi între anumite persoane, de la care ai preluat şi adoptat astfel propriul tău sistem de credinţe şi valori privitoare la bani.

Acum acestea au devenit adevărul tău, dar adevărul tău nu este neapărat adevărat. De exemplu, dacă tu crezi că nu există nicio oportunitate pe piaţă, iar banii sunt greu de câştigat, atunci chiar aşa şi este. Cum spunea Henry Ford, puţin adaptat „dacă tu crezi că este aşa sau dacă tu crezi că nu este aşa, oricum ar fi, ai dreptate”.

Este momentul să începi să-ţi schimbi modul de gândire despre bani, să cauţi să adopţi noi modalităţi de a face acest lucru, care să te ajute în dobândirea fericirii şi a succesului. Doresc să insist asupra unei nuanţe, pentru a fi clar, cel puţin din punctul meu de vedere.

Fericirea este o alegere şi un proces în sine, iar modul de a gândi despre bani, precum şi banii în sine te pot sprijini în acest demers. Dar, să fii fericit chiar aici, chiar acum este cheia obţinerii succesului. De asemenea, este şi cheia îndeplinirii obiectivelor pe care ţi le propui.

Să-ţi legi fericirea de scopuri viitoare este posibil să te ducă pe o pantă de pe care să nu mai ieşi prea curând. Mulţi oameni spun „când voi avea 1 milion de euro în cont, voi fi fericit” şi puţini sunt cei care gândesc şi spun „eu sunt fericit acum, iar dacă îmi doresc 1 milion de euro în cont muncesc, învăţ, gândesc diferit, fac tot ceea ce trebuie să fac pentru a obţine asta. Dar fericirea mea este o alegere formulată la prezent. Aleg să fiu fericit şi să muncesc cu viziunea potrivită pentru atingerea scopurilor viitoare”.

Este altceva, succesul se obţine pe termen lung, prin progrese mici şi constante, iar cheia succesului este ca tu să fii fericit încă de acum, precum şi pe tot timpul parcurgerii acestui proces. Astfel, atunci când îţi îndeplineşti obiectivele, fericirea şi bucuria atingerii acestora se vor îmbina şi te vor alimenta cu motivaţie şi încredere de sine. Ele sunt necesare să continui şi să treci la nivelul următor.

Cunoştinţe noi.

Modurile noi în care să gândeşti despre bani, deschiderea ochilor pentru a vedea oportunităţile din jurul tău, acţiunile pentru deprinderea de noi cunoştinţe nu se opresc niciodată. Singura constantă din univers este schimbarea. Aşadar, trecerea la acţiune în direcţia dobândirii educaţiei financiare este ceva primordial.

Este important să ştii să-ţi administrezi banii, cum să-i aloci, cum să-i cheltuieşti inteligent, cum să aplici principiile de funcţionare, să scapi de datorii şi să munceşti pentru obţinerea libertăţii şi independenţei financiare pe care ţi-o doreşti, sunt sigur. Drumul către libertate este lung şi anevoios, dar merită tot efortul.

La îndemâna ta.

În data de 8 septembrie 2015 am început să scriu această serie de 30 de articole în 30 de zile despre finanţe personale. Astfel, pun bazele tipului de educaţie pe care îmi doresc să o transmit tuturor celor care doresc să înveţe şi să aibă o relaţie din ce în ce mai bună cu banii din viaţa lor.

Scriam în articolul de introducere că am decis atunci un lucru radical, şi anume să ofer toate aceste informaţii în mod gratuit, pentru ca tu să capeţi valoare şi să te bucuri de noile informaţii. Evident, acest lucru implică efort din partea mea, o provocare de a-mi depăşi limitele, precum şi costuri care aici nu se văd.

Este o investiţie din partea mea pentru viitorul tău. Scopul meu este să-ţi ofer valoare la cel mai înalt nivel şi să observi calitatea acestor informaţii. Nu merg pe scurtături şi ţintesc să livrez în continuare la nivel ridicat.

Voi fi transparent cu tine – speranţa mea este că vei realiza cât de multă valoare este în Cartea „Salvează-ţi Banii” şi vei cumpăra această carte. Tot ceea ce produc pe site aici, precum şi de acum înainte rămâne aici şi este gratuit.

Cartea „Salvează-ţi Banii” se lansează Joi.

Mulţi oameni m-au întrebat dacă aceste articole reprezintă deja cartea care urmează să apară. Mă simt flatat şi mă înclin în faţa voastră, pentru că o asemenea întrebare înseamnă că am trimis multă valoare pentru voi şi este posibil să fii tentat să crezi că s-a terminat. Crede-mă, dacă ar fi fost să nu mai fie, ţi-ai fi dat seama până acum!

După cum spuneam ieri, aş dori să-ţi spun câte ceva despre conceptul cărţii, precum şi despre capitolele din carte.

Conceptul cărţii este unul foarte simplu şi se cheamă „Fluxul Banilor„. Acesta este alcătuit din 4 etape, aşezate una după alta, astfel:

1.Învaţă

2.Gândeşte diferit

3.Stabileşte obiective

4.Acţionează acum

Cele patru etape sunt astfel aşezate încât să conducă una către cealaltă și să închidă cercul. Banii circulă între aceste etape şi alimentează fluxul, în funcţie de rezultatele pe care fiecare le obţine în urma acţiunilor sale. Mai întâi înveţi şi vei întâlni în carte capitolele concentrate pe mentalitate, bani, datorii, educaţie financiară, recompensă imediată, venituri şi cheltuieli.

După aceea, în urma procesului de învăţare vei gândi diferit şi vei putea să-ţi stabileşti în mod precis obiective financiare. Niciun obiectiv nu va fi atins dacă nu treci la etapa de acţiune, care este cea mai importantă.

În urma acţiunilor tale îţi vei îndeplini obiectivele total, parţial sau poate deloc şi vei învăţa ce ai de făcut atunci când o iei de la capăt. Şi circuitul continuă, te conduce pentru a deveni din ce în ce mai bun.

Capitolele cărţii „Salvează-ţi Banii” urmăresc conceptul cu care tocmai ai intrat în contact şi te poartă dintr-o călătorie care pleacă din interiorul tău spre exteriorul tău. Sunt 10 capitole încărcate de valoare, surprinzătoare, bogate în conţinut şi care te vor pune la final în faţa faptului împlinit.

Vei avea toate uneltele la dispoziţie – de la mentalitate, cunoştinţe şi principii despre bani, datorii, bugete, cunoaştere despre venituri şi cheltuieli, modul în care îţi stabileşti un obiectiv financiar şi cum trebuie să procedezi pentru a-l îndeplini, strategii, tactici şi procese concrete, practice, aplicabile imediat care să te ajute să-ţi salvezi banii.

Rămâi conectat.

Joi vei primi de la mine anunţul oficial de lansare a cărţii „Salvează-ţi Banii” direct pe mailul tău. Te invit la evenimentul de lansare care va avea loc în Bucureşti, Joi, 8 octombrie 2015, începând cu ora 18.30 în minunata locaţie Connect Hub, Bulevardul Dacia, nr.99.

Transmite informaţia şi prietenilor tăi, veniţi împreună să ne cunoaştem şi să ne bucurăm de timpul petrecut acolo. În cele din urmă, doresc să vă mulţumesc tuturor pentru minunatele cuvinte pe care mi le adresaţi pe mail sau pe reţelele sociale.

Au trecut 28 de zile intense de blogging zilnic şi au fost multe momente din zi sau din noapte pe care le-am petrecut pentru scrierea acestor articole şi trimiterea lor către voi. Este ora 19.00 într-o minunată zi de duminică şi de toamnă. Abia aştept să merg să mă odihnesc, scuze, am vrut să spun să împărtăşesc totul cu voi 🙂

Să aveţi zile minunate!

Ţi-a plăcut acest articol ? Abonează-te! Face parte din seria de 30 de articole despre finanţe personale, conducând spre lansarea Cărţii „Salvează-ţi Banii”

Sparge Credințele Limitative Despre Bani

Sparge credințele limitative despre bani, chiar dacă acestea au fost scrise din copilărie.

Am creat un material audio care te va ajuta să identifici și să reformulezi credințele pe care le ai în acest moment despre bani și să lucrezi constant pentru a le transforma în ceva benefic pentru tine.

De asemenea, vei primi săptămânal articole și materiale video care te vor ajuta să-ți îmbunătățești relația cu banii din viața ta.

Introdu numele și adresa ta de email și îți voi trimite materialul audio.

Powered by ConvertKit
Back To Top