Rata de randament

  • octombrie 7, 2015

Mâine este ziua cea mare. Cartea „Salvează-ţi Banii” se lansează Joi, 8 octombrie 2015. Lucrăm intens astfel încât să fim pregătiţi şi să punem la punct toate detaliile.

Ieri am primit o întrebare:

Există vreo posibilitate să aflu când voi putea să văd că, după ce aplic ceea ce scrie în carte, viaţa mea financiară se va îmbunătăţi? Există vreo anumită perioadă de timp? Ştiu că este multă valoare şi merită toţi banii, doar încerc să-mi dau seama!

Îmi place la nebunie această întrebare. În primul rând, scoate în evidenţă faptul că această carte este o investiţie şi chiar aşa şi este. Este o investiţie în tine şi în viitorul tău. Mi-am pus cunoştinţele, experienţa, am extras esenţa ultimilor ani de evoluţie personală pentru a face ca investiţia în această carte să merite „înzecit” şi cred că am făcut asta cu succes.

Cu siguranţă, vei vedea un randament al investiţiei, dar este posibil ca întrebare să rămână: în cât timp?

Rata de randament

Aceasta depinde de multe variabile care ţin atât de tine, cât şi de alte lucruri pe care nu le vei putea controla. Pentru a-ţi salva banii şi pentru a păşi pe calea bunăstării, după ce vei parcurge şi începe să aplici din carte, vei avea nevoie de 2 lucruri:

  • abilităţi individuale – acestea provin în general din practică, care este cheia succesului, indiferent de domeniul de activitate.
  • cunoaştere în domeniul finanţelor personale – asta este ceva ce oricine poate învăţa.

Majoritatea oamenilor posedă doar prima parte, cea mai formală să-i spunem aşa, în schimb tu vei avea nevoie de amândouă, iar eu sunt aici să te susţin.

Pe parcursul cărţii, eu te voi ajuta cu toate informaţiile necesare pentru a te ajuta să-ţi foloseşti abilităţile şi împreună cu noile cunoştinţe să poţi să-ţi îndeplineşti obiectivele financiare pe care ţi le vei propune. Majoritatea oamenilor nu ajung să aibă cunoştinţe în domeniul finanţelor personale, aşa cum eu am avut ocazia. Sunt peste 10 ani petrecuţi în domeniul financiar-bancar de partea cealaltă a baricadei unde mulţi doresc să ajungă.

În acest mod vin dintr-o poziţie privilegiată, iar acest aspect îmi dă posibilitatea să vin cu încredere în faţa ta şi să te ajut în mod deschis, real, transparent. Bineînţeles, cunoştinţele mele au şi ele un preţ, dar bănuiesc că înţelegi asta, mai ales că avem cu toţii facturi de plătit care nu aşteaptă!

Cartea „Salvează-ţi Banii” te va ajuta să faci anumite lucruri:

să fii mai bun în relaţia cu banii tăi. Vei învăţa tehnici, strategii şi procese care să te sprijine în demersurile tale de îndeplinire a obiectivelor financiare.

să înţelegi banii şi mediul lor. Lipsa educaţiei financiare din sistemele clasice prin care am trecut îşi face simţită prezenţa, dar acum acest lucru nu te va mai afecta, pentru că vei dobândi noi moduri de a gândi şi a acţiona privitor la bani.

să ai mai mulţi bani pe banii pe care îi câştigi acum. Fie că vorbim despre economisire sau despre posibilităţi de a-ţi aloca banii altfel, toate acestea te vor ajuta să ai un nivel sporit de confort financiar.

Toate aceste lucruri sunt de un real ajutor! Cartea „Salvează-ţi Banii” se concentrează pe a-ţi crea un nou mod de a gândi despre bani şi tot ce înseamnă aceştia împreună cu dezvoltarea abilităţilor tale, astfel încât să devii un bun manager al vieţii tale financiare.

Ambele au un factor de multiplicare. Cât de repede vei vedea rezultate vizibile în viaţa ta va depinde de nivelul la care eşti în cele două direcţii. Ştii cum se spune dacă ai doi de zero, de fapt e tot zero!

  • dacă eşti slăbuţ la folosirea abilităţilor individuale, dar stai mai bine la partea de cunoştinţe în domeniul finanţelor personale, atunci cartea te va ajuta.
  • dacă eşti slăbuţ la nivel de cunoştinţe în domeniul finanţelor personale, dar stai bine la implicarea abilităţilor individuale, atunci cartea te va ajuta.

Ca să concluzionez: cartea te va ajuta la ambele. Deci, chiar dacă eşti la un nivel de începător, beneficiile vor fi imense pentru tine. Te rog să ţii minte faptul că practica, efortul şi munca nu pot fi înlocuite de absolut nimic! Eu te voi sprijini şi îţi voi arăta cum să practici astfel încât să fie în beneficiul tău, dar cu toate acestea va trebui să practici!

Dacă eşti la un nivel mai avansat în oricare din cele două direcţii, atunci această carte va acţiona ca un factor de multiplicare şi chiar din primele idei puse în practică, beneficiile în viaţa ta vor fi imediate.

Pentru mulţi dintre noi, lumea cifrelor este o lume complicată, iar lucrurile se complică şi mai mult când aceste cifre înseamnă bani. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, neavând o educaţie specifică în această direcţie, suntem predispuşi să facem foarte multe greşeli. Din lipsă de informaţii corecte luăm decizii care ne costă foarte mult şi poate chiar pentru toată viaţa. În acest context, cartea lui Daniel te ajută să înţelegi trei lucruri: relaţia dintre emoţii şi bani, cum să economiseşti chiar şi când crezi că nu ai de unde şi, mai ales, cum să eviţi capcanele sistemului financiar bancar. Foloseşte această carte ca pe un ghid şi, cu siguranţă, vei avea mult de câştigat.“

Paul Avram,

Speaker, Mentor, Blogger

Încă ceva…

Doresc să menţionez că începând de mâine va urma o perioadă în care cartea va avea un preţ special pentru o perioadă limitată de timp. Pregătim o nouă pagină care o vei găsi pe site şi care să corespundă cu mesajul care îmi doresc să ajungă la tine. Simplu, fără complicaţii, fără vorbe inutile, valoare 100% aşa cum a fost până acum. Mi-am setat un nivel ridicat în care îmi doresc să comunic cu tine şi aşa va fi şi în continuare.

Numărătoarea inversă începe mâine la ora 11.00 AM.

Abia aştept ziua de joi!  🙂

Ţi-a plăcut acest articol ? Abonează-te! Face parte din seria de 30 de articole despre finanţe personale, conducând spre lansarea Cărţii „Salvează-ţi Banii”

Articole similare