State of the Wallet – e002: Investeşte În Tine!

  • februarie 26, 2016

Primesc multe întrebări, iar una dintre cele mai întâlnite este „Daniel, în ce să investesc?” şi invariabil răspunsul meu surprinde de cele mai multe ori. Îţi doreşti mai mulţi bani, vrei succes financiar, cauţi profitul care să vină mai repede şi să-ţi umple buzunarele.

Statistic vorbind, majoritatea celor care s-au avântat să-şi investească economiile (unele făcute cu greu) în diverse direcţii, fără a sta prea mult pe gânduri, uneori din lipsă de cunoştinţe, alteori sub mirajul câştigului uşor, alteori crezând că oportunitatea care a apărut nu poate fi ratată şi de ce nu, o viaţă avem aşa că risc acum şi sper să fie bine, nu prea au reuşit să le refacă.

Una din problemele lipsei de educaţie financiară din România este neînţelegerea aspectului despre care vorbesc în acest episod şi care îmi doresc să te inspire şi să-ţi sublinieze un fapt pe care este posibil să-l ştii deja, dar să nu-l recunoşti la adevărata sa valoare.

Subscribe and follow me on:

YouTube: https://www.youtube.com/user/danieltanase79

Facebook: http://www.facebook.com/danieltanasefinantepersonale

Website: https://danieltanase.com

State of the Wallet – e002: Investeşte În Tine!

(full transcript)

00:27 Salutare! Numele meu este Daniel Tănase şi îţi spun „Bine ai venit!” la episodul cu numărul 2 al emisiunii de educaţie financiară State of the Wallet. Data trecută nu am apucat să spun prea multe despre mine, pentru că am participat la un eveniment care m-a făcut să profit de ocazie şi să-mi doresc să interacţionez cu cât mai mulţi oameni şi să creez o atmosferă plăcută pentru primul episod. Sper că l-ai urmărit deja, dacă nu, te invit să intri pe site, pe YouTube sau pe Facebook. Aştept părerea ta!

01:08 Câteva cuvinte despre mine… Sunt antreprenor, mentor şi coach, ajut oamenii să aibă o educaţie financiară mai bună, o relaţie din ce în ce mai bună cu banii în viaţa lor. De asemenea, sunt blogger şi după cum ştii deja scriu pe site-ul meu https://danieltanase.com, unde primeşti de la mine în fiecare zi de miercuri câte un articol pe tema finanţelor personale. În restul timpului, sunt pasionat de neuroştiinţă, îmi place să fac sport, să socializez foarte mult.

01:45 Începând din 2015, am intrat în rândul autorilor de carte publicată prin apariţia cărţii „Salvează-ţi Banii” (comandă aici). Aş fi încântat să aflu şi eu cu cine interacţionez şi te invit să-mi laşi un comentariu sub video să-mi spui cine eşti, cu ce te ocupi şi care este cea mai mare problemă a ta din punct de vedere financiar în acest moment.

02:17 Astăzi mi-am propus să vorbesc despre un răspuns la o întrebare, nu un subiect anume strict, deoarece în ultima vreme am tot primit întrebări de genul „Daniel, am reuşit să economisesc, am o sumă importantă de bani (2-3.000 de EURO) şi vreau să investesc! În ce?” Aş dori să felicit oamenii care economisesc, dar acesta este doar începutul.

02:54 Răspunsul meu este o întrebare: „Ce înseamnă pentru tine să investeşti?” pentru că de multe ori acest termen este confundat cu o cheltuială. Multe lucruri din cele pe care le cumpărăm sau din serviciile pe care le achiziţionăm, nu sunt de fapt investiţii, ci sunt doar cheltuieli, unele sunt pur şi simplu nişte mofturi şi aşa mai departe.

03:16 Din acest punct de vedere, răspunsul oamenilor diferă. De aceea, am ales să-i întreb la rândul meu ce înseamnă o investiţie. Îţi spun ceea ce cred eu şi în primul rând dacă ai strâns o sumă de bani şi nu ştii în ce s-o investeşti înseamnă că duci oarecum o lipsă de educaţie financiară.

03:40 Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că mai întâi investeşti în tine, afli din ce în ce mai multe cunoştinţe, din ce în ce mai multe informaţii, te abonezi la bloguri de educaţie financiară, citeşti cărţi de educaţie financiară de la autori români sau străini, participi la conferinţe, te duci la traininguri, la seminarii, la bootcamp-uri.

04:05 Acolo nu te duci doar ca să te duci. Te duci şi tragi frumos oamenii de mânecă şi le adresezi întrebări de genul „Tu cum ai făcut ca să ajungi până aici?”, „Tu de ce eşti pe scenă şi eu nu sunt?”, „Ce informaţii relevante poţi să-mi dai din piaţa financiară de la acest moment?”, „Care ar fi 3 lucruri pe care mi le poţi recomanda din drumul parcurs de tine până acum?” şi lista poate continua.

04:32 Cea mai importantă investiţie, în momentul în care ai început să pui bani deoparte, este investiţia în tine. Nu vei reuşi niciodată să faci mai mulţi bani sau nu vei reuşi niciodată să iei decizii corecte privitor la investirea acelor bani dacă tu nu ai un mindset, o mentalitate potrivită asupra banilor şi a direcţiei în care ei pot fi investiţi.

05:00 Deci, investeşte în tine ca să poţi să ştii mai multe, ca să poţi să faci mai multe, ca să poţi să devii mai multe decât eşti în prezent pentru a putea avea şi a produce mai mult.

05:15 Gândeşte-te la banii tăi pe care i-ai strâns ca la nişte soldăţei pe care-i trimiţi la război. Dacă îi trimiţi la război, vrei să se mai întoarcă cel puţin tot atât cât au plecat? Bănuiesc că „Da”, iar dacă se întorc şi cu captură este super!

05:33 Deci, gândeşte-te ca şi cum bănuţii tăi ar fi o armată, îi trimiţi undeva în lume şi te aştepţi să producă. Dacă nu ai strategiile, dacă nu ai tacticile potrivite, dacă nu eşti la momentul potrivit, dacă nu eşti omul potrivit, niciodată nu se vor întoarce mai mulţi decât au plecat. În marea majoritate a timpului se întorc mai puţini.

05:57 Mulţi oameni strând ceva sume de bani şi îi pun la bancă. Haideţi să privim din alt unghi această situaţie. Nu îţi recomand într-un mod special să mai ţii banii în bancă. Banii sunt făcuţi să circule, iar odată ce i-ai făcut sunt făcuţi să fie investiţi în primul rând în tine, astfel încât tu să creşti şi să ştii să produci mai mult. Să ţii banii în bancă la o dobândă de 1% la RON sau de zero şi ceva la valută, este ca şi cum ai pune o sumă de bani, o ţii o lună până la un an de zile, iar în momentul în care îi scoţi banca îţi va percepe comision de retragere de numerar şi poţi rămâne cu o sumă mai mică de bani, decât suma depusă iniţial. Să-ţi ţii banii în bănci în acest moment nu prea mai este productiv.

06:43 Îţi oferă o siguranţă dacă nu ai unde să-i ţii în altă parte, este în regulă să-i ai acolo dacă nu faci nimic altceva cu ei, dar majoritatea oamenilor văd că vor să facă ceva cu ei!

06:58 Şi atunci, revin la subiectul zilei de astăzi care este: Investeşte În Tine! Niciodată nu vei putea obţine mai mult, nu vei ştii în ce să investeşti, nu vei ştii să vezi oportunităţile, mai întâi este nevoie să-ţi deschizi ochii, să-ţi deschizi mintea, să te antrenezi permanent, este un proces pe termen lung, nu doar te apuci să strângi o sumă de bani, iar peste un an te apuci să devii marele investitor, următorul Zuckerberg şi Soros al omenirii 🙂

07:27 Mai întâi este nevoie să investeşti în tine, să te educi permanent, iar sfatul acestui episod este: „Investeşte În Tine!” cu banii pe care i-ai strâns pentru că tu eşti cel mai important activ al vieţii tale, iar tu trebuie să fii pe primul loc în viaţa ta, tu trebuie să ajungi să cunoşti din ce în ce mai multe, să devii omul acela care îţi doreşti, ca să poţi să investeşti corect şi să ai din ce în ce mai mult pentru tine.

07:55 Mai sunt şi alte implicaţii în acest subiect, dar vom vorbi în episoadele viitoare despre ce înseamnă să investeşti în tine. Până data viitoare, te rog să laşi comentarii aici, sub video, dă-i un like, un share dacă ţi-a plăcut, dă-l mai departe să ajungă informaţia la cât mai mulţi oameni, să creştem ca şi comunitate.

08:19 Aştept feedback de la voi. Intră pe https://danieltanase.com, abonează-te, am pregătit pentru tine şi un mini curs, de asemenea, ai la dispoziţie şi primul capitol din cartea mea „Salvează-ţi Banii” dacă vrei să-ţi faci o idee şi să o comanzi.

08:37 Am nevoie de voi! Haideţi să ne sprijinim, vă rog să daţi Subscribe şi Share şi până data viitoare vă salut: „Pa, pa!”

 

Articole similare