Lecții despre bani de la oamenii bogați

  • mai 31, 2017

Este sfârșitul lunii Mai, din anul 2017, și mi-am propus cu acest articol să încheiem această perioadă cu câteva cuvinte epice, care să te sprijine pe drumul tău către un viitor financiar din ce în ce mai bun.

Pentru asta este necesar să treci peste credințele limitative pe care este posibil să le ai despre oamenii bogați.

Cele care spun că acești oameni sunt răi, avari, nenorociți, s-au îmbogățit pe spinarea altora, sunt țepari, șpăgari și alte cuvinte de vibrație joasă care nu fac altceva decât să te tragă în jos.

Îți recomand să fii atent la limbajul pe care îl folosești, deoarece cuvintele pe care le rostești nu sunt altceva decât gânduri și emoții materializate, care reflectă ceea ce este în interiorul tău.

Dacă ai reușit să treci peste această barieră, din discuțiile pe care le-am avut cu unii oameni bogați am putut sintetiza ceea ce urmează să citești.

Astfel, aștern aici lecții despre bani de la oamenii bogați.

1.A nu cheltui este la fel cu a face bani.

Chiar așa? Da, din următoarea perspectivă.

Dacă pleci într-o vacanță care te costă 2.000 de EUR, crezi că ai putea merge și într-una care te costă 1.000 de EUR?

Sunt convins că DA.

Principiul din spatele acestei perspective este că cei 2.000 de EUR sunt deja bani câștigați. Asta nu înseamnă că este necesar să-i folosești pe toți în acea direcție.

Tăind acel cost, practic câștigi 1.000 de EUR. Frumusețea sau morala, dacă vrei, din spatele acestui principiu este că banii respectivi, diferența, poate fi utilizată sau redirecționată către active deja existente sau unele noi.

Știi deja: activele sunt cele care îți bagă bani în buzunar.

Deci, asta nu înseamnă că este mereu necesar să tai din diverse locuri, ci doar că este util să renunți la anumite dorințe sau beneficii volatile,  de moment, pentru a-ți crește baza de active care să te susțină pe termen mediu și lung.

2.Activele care se apreciază.

Și pentru că am vorbit de un anumit tip de mentalitate, dar și de active este util să știi că în afară de a investi în active, mai important este să fie active care se apreciază.

Ce este un activ care se apreciază?

Un activ care se apreciază este un activ care are potențialul să crească în valoare sau să producă venituri.

De exemplu: bani cash, acțiuni, obligațiuni, proprietăți (fizice sau intelectuale), artă, bijuterii și altele.

Oamenii bogați au bunul obicei de a nu-și cheltui prea mulți bani pe haine, încălțăminte, excursii, mașini sau altele de acest gen. O fac doar în momentul în care nu reprezintă mare lucru raportat la multiplele surse de venit, precum și la valoarea acestora.

În schimb, caută permanent oportunități noi de investiție în achiziția de active, chiar dacă sunt mici, dar care au potențial de creștere.

Este la fel ca atunci când identifici un produs sau un serviciu care acum nu există sau este foarte puțin răspândit și te gândești să faci o investiție în acea direcție.

Incertitudinea, adică dacă va merge sau nu, este un risc asumat responsabil și recomandarea este să nu zici NU înainte de a înțelege că a spune DA este ceea ce te duce mai departe.

3.Ouăle se pun în coșuri diferite.

Știu că ai mai auzit expresia care spune să nu-ți pui toate cele în același coș. Unii spun că este corect, alții susțin că nu.

Indiferent ce spun unii sau alții, este bine să gândești pentru tine ce înseamnă.

Din punctul meu de vedere și din ceea ce am aflat, lucrurile stau în felul următor. Oamenii înstăriți cu care am stat de vorbă nu își pun totul la un loc. De exemplu, nu-și plasează toți banii disponibili de investit doar într-o acțiune sau două.

De aceea, este important să ai un portofoliu diversificat în mai multe direcții, adică și în acțiuni, și în obligațiuni, și în fonduri mutuale, și în bonuri de tezaur, și în titluri de stat, și în afaceri, și în imobiliare și așa mai departe.

Poate sună copleșitor pentru cineva care are un câștig limitat în acest moment și nici vorbă să se gândească la astfel de lucruri vreodată.

Ideea nu este aceasta. Ideea este de a înțelege și a-ți schimba mentalitatea pentru a gândi în afara cutiei, cum se spune. Asta te poate sprijini către un viitor financiar mai bun.

Și apropo, diversificarea nu înseamnă doar să investești în companii diferite, ci în tipuri de companii diferite.

De exemplu, banii pe care îi aloci de investit în perioada următoare nu-i pune în 5 companii din zona de IT, ci pune una pe IT, una pe comerț, una pe servicii, una pe petrol, una pe fabricare.

Dacă ceva nu merge, atunci ești mult mai puțin afectat, decât dacă pui totul la un loc și acolo se întâmplă necazul. Surse mai multe de venituri, investiții și decizii financiare inteligente pot face diferența, o diferență care face toți banii.

Acum cred că înțelegi mai bine și alte perspective de a-ți administra finanțele personale. Indiferent de momentul în care te afli, dacă începi să gândești din ce în ce mai mare, în timp vei putea lua altfel de decizii în zona financiară. Să fie de folos și Succes!

Articole similare