Sunt în schimbare, dar nu cred că îți spun ceva nou. Schimbarea este singura constantă, spune o vorbă. Atunci nu este nimic de mirare.
I-am zis unui prieten că simt cum mă schimb din punct de vedere financiar. Am observat asta la mine, dar și la el. L-am întrebat dacă el simte ceva în viața lui financiară și dacă poate să-mi explice.
La început nu s-a prins ce vreau să spun, dar după aceea a cuplat: ‘’Aha! Deci asta era explicația!’’ Nu știa precis care este treaba și când l-am întrebat și-a dat și el seama.
Ideea este că fiecare dintre noi este unic, original și irepetabil. Asta înseamnă că și din punct de vedere financiar evoluezi sau involuezi în felul tău. De stat pe loc nu ai cum. Faptul că ai un venit constant nu înseamnă că stai pe loc.
De cele mai multe ori o iei în jos, pentru că de-a lungul timpului puterea de cumpărare scade sau valuta se devalorizează. Asta dacă nu iei măsuri și faci ceva să câștigi mai mult.
Toți avem o personalitate legată de relația cu banii și aceasta este în evoluție continuă. Uneori mai rapid, alteori mai încet. Uneori pare că se plafonează, alteori urcă accelerat sau coboară accelerat. Se creează experiențe și ele te modelează. Mai departe sunt 4 tipuri de personalitate financiară întâlnite și descoperite.
Cel care speră
Speranța nu este o strategie bună pentru o viață financiară sănătoasă și nici în general. Avem o vorbă care spune că speranța moare ultima.
Dacă speranța moare ultima, înseamnă că tu mori înaintea ei.
Este posibil să fie genul care să economisească mai mult decât este cazul, tipul care își strânge cureaua de la pantaloni până nu-și mai simte chiloții. Sau poate este genul care cheltuie peste măsură. Indiferent, viitorul vine oricum și atunci când vine, el sau ea speră să fie bine.
Acest tip de personalitate nu vrea să afle actuala poziție financiară în care este și nici nu este interesat de vreo ajustare care să aducă un viitor financiar mai bun.
Câteodată sunt în căutări masive și când dau peste adevăruri de genul – este în puterea ta să-ți schimbi viața din punct de vedere financiar – sunt surprinși în mod pozitiv, se bucură și se simt impulsionați să acționeze de la aceste lucruri simple.
Lipsa de conștientizare, dar și o acțiune directă sau în viteză pot fi caracteristicile extreme ale acestui tip de personalitate.
Cel care risipește
Îi este foarte dificil să economisească sau să-și plătească datoriile. Dacă îi întrebi pe acești oameni ‘’Cât cheltui pe an?’’ este aproape imposibil să-ți răspundă.
De cele mai multe ori, pentru acești oameni banii reprezintă un instrument folosit pentru a-și îndulci viața sau pentru a rotunji marginile, ca să zic așa 🙂
Fie că este vorba de cumpărături ca și activitate recreativă, fie că este vorba de evitarea unor lucruri de făcut pe-acasă percepute ca o corvoadă. Pentru unii poate fi gătitul, pentru alții a face curat.
Risipitorul vrea să aibă un stil de viață mereu peste posibilitățile actuale și adresează mereu întrebarea: ‘’Cum pot unii să meargă în vacanțe fițoase, să aibă mașini de lux și să cheltuie fără număr, iar eu trebuie mereu să mă chinui să-mi iasă la fel?’’
Un alt aspect la care se gândesc este ceva de genul ‘’Care este sensul să strâng bani pentru pensie dacă nici măcar nu voi ajunge acolo? Uită-te la toți oamenii ăștia care mor la 50 sau la 60 de ani!’’
Dacă te regăsești cumva în această categorie, te avertizez că a sosit momentul să te privești în oglindă și să înfrunți adevărul.
Cheltuitul te face să te simți bine, dar să fii în controlul finanțelor tale personale te va face să te simți și mai bine.
Cel care acaparează
Principala caracteristică aici este faptul că acest tip de personalitate dă foarte greu drumul la bani din buzunar și muncește din greu pentru a-și plăti datoriile, astfel încât să le elimine cât mai repede.
Să salvezi bani și să reduci gradul de îndatorare arată un bun management al banilor. Însă, de multe ori, se întrece limita și această abordare ajunge să influențeze individul în a nu se mai bucura de viață și creează stres atât în relațiile cu cei dragi, cât și cu ceilalți.
Principalul element care conduce acest tip de personalitate este frica.
Fie că este vorba de a rămâne fără serviciu, frica de a falimenta în afacere, frica de a nu avea suficienți bani la bătrânețe, frica de sărăcie, frica de a pierde. Acestea sunt doar câteva exemple.
se simt mai în siguranță într-o lume nesigură.
Dus la extrem, acest stil de viață face individul să trăiască într-o bulă. Una mică, din păcate. Este adevărat că banii nu pot cumpăra fericirea la modul filozofic, dar să ții de ei la modul extrem nu este o soluție.
Să vizitezi o țară nouă, să te duci la un film bun, să-ți cumperi o haină care îți place, toate acestea pot fi făcute responsabil fără a afecta un bun management financiar.
Cel care cunoaște
Aici este cel sau cea care știe foarte bine, adică foarte bine, pe ce se duc banii.
Aceștia țin în mod regulat evidența banilor, a investițiilor sau a modului în care se reduce îndatorarea. Sunt ahtiați după grafice sub formă de plăcinte sau coloane.
Sunt analitici, gândesc destul de mult și fac dese evaluări cost/beneficiu. Chiar dacă aceste analize strică din frumusețea vieții și din imprevizibil, în general acest comportament conduce la luarea de decizii financiare inteligente.
De obicei stresul apare la această categorie de oameni atunci când sunt într-o relație de cuplu. Banii sunt un subiect delicat, iar acest tip de personalitate vrea să cunoască cât mai repede ce fel de personalitate financiară are celălalt partener. Astfel, poate ajusta sau lua măsuri suplimentare.
—
Cred că suntem puțin din fiecare, ce părere ai? 🙂
Este evident faptul că într-una din aceste categorii te poți regăsi mai mult. Nimic nu este bătut în cuie și nimic nu este garantat 100% în descrierile de mai sus. S-au făcut niște studii, din ceea ce am cercetat eu, care au scos la iveală aceste tipuri de personalitate și comportamente la majoritatea oamenilor.
Așadar, nu spune nimeni că sunt absolute. Nu este nici bine, nici rău. Nici corect, nici greșit.
Cu toate acestea, ce poți reține și face cu aplicabilitate imediată în viața ta este să începi să te observi și să vezi în care din aceste categorii te încadrezi mai bine. O mai bună înțelegere a acestor aspecte te poate conduce la primul pas pentru a avea o relație din ce în ce mai bună cu banii în viața ta.
De asemenea, înțelegerea și acceptarea unor anumite adevăruri reprezintă acțiunea prin care poți prelua controlul financiar al vieții tale. Sunt sigur că îți dorești o relație mai bună privitor la banii tăi și la viitorul tău financiar.
Doresc să-ți aduc la cunoștință un aspect extrem de important. Marchează-mi cuvintele dacă vrei.
Nu poți crea ceva de care nu îți pasă.
Ideea este că s-ar putea să nu-ți pese de ceea ce ai citit mai sus sau de alte informații de prin articolele mele. Sau alte altcuiva. Spun asta pentru că întâlnesc destul de des această atitudine dăunătoare.
Este necesar să faci ceva în plus din punct de vedere financiar, dacă vrei mai mult. Sunt atât de multe posibilități încât nici nu îți vine să crezi. Trăim într-una din cele mai frumoase perioade ale omenirii, dar alegem prea mult să nu vedem asta. Din cauza negativității din jur căreia îi dăm putere, din cauză că suntem conectați la surse greșite de informație, din cauză că acționăm din frică.
Probabil te întrebi de ce îmi pasă mie de asta? Am povestit mai devreme în articol de speranță că este cea mai proastă strategie și, din păcate, extrem de utilizată. Acum să-ți spun care este cea mai bună strategie și care, tot din păcate, este cel mai puțin utilizată. Încă!
Cea mai bună strategie este să-ți pese! De tine, de cei dragi, de situația ta financiară, de viața de cuplu, de natură, de omenire. Pot înșira exemple la nesfârșit, dar cred că ai înțeles ideea.
Atât timp cât îți pasă, toate lucrurile vor începe să se așeze la locul lor. Este un loc în care vorbim despre bani și despre universul lor, dar legile sunt universale. Și crede-mă când îți spun că dacă nu îți pasă de banii tăi, de ce se întâmplă cu ei, de cum poți face să ai o relație din ce în ce mai bună cu aceștia, atunci nici lor nu le va păsa de tine.
Iuhu! Dacă eram pe video, asta era ca o mică declarație din suflet, spusă cu patos, cu pasiune și entuziasm așa cum îmi place să scriu și să mă manifest în general.
Uite încă o informație pentru tine, indiferent de condiția ta actuală personală sau profesională. Ce îți trece prin minte când citești următoarele cuvinte: ’’Eu sunt în controlul vieții mele financiare’’? Succes!