Mai sunt 4 zile. Cartea „Salvează-ţi Banii” se lansează oficial pe data de 8 octombrie 2015. Dacă eşti abonat la newsletter, atunci ştii cu siguranţă acest lucru. Aşa cum cred că ţi-ai dat seama, această carte este doar începutul.
La fel, această campanie de a scrie 30 de articole în 30 de zile despre finanţe personale este doar începutul. Este o provocare pentru a-mi împinge limitele şi pentru a te umple de valoare pe tine, cel care citeşti şi doreşti să înveţi finanţe personale. Vei primi de la mine conţinut regulat pe blog şi nu numai, dar despre toate acestea doresc să te anunţ la momentul potrivit.
Pas cu pas.
În zilele care au trecut am trimis către tine conţinut din mai multe zone ale domeniului de finanţe personale, un domeniu vast şi care cere o abordare atentă, în paşi mărunţi, astfel încât informaţia să fie corect absorbită şi integrată.
Este parte a educaţiei financiare pe care o promovez şi este o educaţie contextuală, pentru că nu este doar despre ceea ce mulţi dintre noi ar numi „bani”, ci este mult mai mult şi pleacă de evoluţia ta interioară ca individ.
Îţi arăt strategii, tehnici şi procese pe care să ţi le însuşeşti. Îţi arăt exemple edificatoare pentru a învăţa mai uşor. Îţi arăt cum să-ţi dezvolţi încrederea de sine care să te sprijine în dobândirea cunoaşterii în acest domeniu.
Experienţă.
Nu vei găsi aceste informaţii integrate în acest mod, explicate într-un anumit fel, pentru că avantajul de a fi lucrat 10 ani direct în interiorul sistemului bancar românesc, împreună cu evoluţia mea personală au creat contextul de a-mi transmite profesionalismul, unicitatea şi autenticitatea în stilul meu.
Încerc să fiu din ce în ce mai bun, cât mai simplu şi sper că reuşesc pentru că îmi doresc să ajung uşor la tine. Rezultatele au început să se vadă imediat şi din ce în mai mulţi oameni vor beneficia de acum încolo de tot ceea ce mi-am propus să fac. Este mesajul meu şi contribuţia mea adusă lumii.
Primesc întrebări.
Am primit întrebări de la unii dintre voi dacă vor urma şi alte produse în afară de această carte care se lansează pe data de 8 octombrie 2015. Evenimentul cuprinde şi un seminar pe care l-am intitulat „5 principii simple ale banilor”, tocmai pentru ca cei prezenţi să capete şi mai multă valoare adăugată pentru timpul pe care şi-l dau, momentele în care vor fi prezenţi acolo. Te invit acolo!
Răspunsul meu este „Da”. Acest seminar este baza unui viitor curs despre care vei afla detalii la momentul potrivit. Va fi ceva nou, detaliat, un curs în care te voi sprijini atât la nivel individual, cât şi în creşterea nivelului de inteligenţă financiară.
Este multă valoare, atât în cartea pe care urmează să o lansez, precum şi în tot ceea ce fac, cu scopul de a te sprijini să navighezi prin hăţişul finanţelor personale, de aceea nu poate fi cuantificată în mod direct. Cea mai bună utilizare pentru tine este să aplici direct în viaţa ta, astfel încât relaţia ta cu banii să devină din ce în ce mai bună.
Este momentul.
După cum ştii, timpul este cea mai preţioasă resursă pe care o ai la dispoziţie. Am auzit şi alte variante, dar nu am văzut şi argumente care să stea în picioare, cel puţin din punctul meu de vedere. Timpul se poate cumpăra şi există la liber această opţiune în jurul tău. Depinde doar de tine dacă vezi aceste oportunitate şi acţionezi în direcţia ei.
Aduc aici în discuţie ceea ce în România este un concept încă puţin răspândit, din păcate. Mentalitatea populară este aceea de „eu le ştiu pe toate şi eu le pot face pe toate”, ceea ce conduce în majoritatea cazurilor la ineficienţă, lipsa rezultatelor şi ceea ce este mai puţin plăcut la lipsă de rezultate.
Este posibil să fii un bun administrator al banilor tăi şi cu toate acestea să cazi în cealaltă pantă în care nu mai ai timp pentru tine, pentru familie, pentru prieteni, pentru viaţa ta, pentru că eşti atât de prins în tot ceea ce înseamnă „bani”, încât eşti îngenuncheat.
Cunosc mulţi oameni de afaceri care susţin că sunt proprietari de afaceri, dar ei de fapt sunt doar „angajaţi” în propria afacere. La fel se întâmplă şi cu mulţi dintre cei care merg zilnic la serviciu şi din cauza presiunilor de tot felul şi-au diminuat atât de mult timpul alocat pentru viaţa personală, încât nu se mai recunosc pe ei înşişi.
Există o soluţie.
Banii sunt cei care te pot ajuta, ei sunt soluţia. Este momentul să-i foloseşti şi să începi să „cumperi timp” la propriu. Ştiu că există şi un film artistic „In Time”, unde timpul era utilizat ca o monedă de schimb, un film pe care ţi-l recomand, dar acum ducem lucrurile în apropierea noastră, realitatea noastră pentru că aceasta ne priveşte direct.
„Cum pot să cumpăr timp?” Te las un pic să te gândeşti, dar nu prea mult, pentru că nu este timp de pierdut. Este momentul să treci la nivelul următor în tot ceea ce înseamnă atât relaţia ta cu banii, cât şi nivelul tău de trai, de bunăstare. Timpul poate fi cumpărat prin cheltuirea banilor în mod inteligent, adecvat către achiziţia de servicii şi produse specializate.
Acele servicii, respectiv acele produse, care îţi creează timp. Exemplele sunt nenumărate, de la a-ţi duce hainele la spălătorie până la servicii de tehnoredactare, de la maşina de spălat vase până la livrarea la domiciliu, de la produse pentru depozitare până la servicii de mentorat în finanţe personale.
Jim Rohn spunea perfect „nu eşti plătit cu ora, ci eşti plătit pentru valoarea pe care o aduci acelei ore”. Am o întrebare. De exemplu, dacă eşti angajat sau antreprenor în domeniul imobiliar „Cât ai plăti pentru o oră de mentorat cu Donald Trump?”
Nu are nici cea mai mică importanţă, tot ceea ce contează este că vei cumpăra timp. Acel om, în acea oră îţi va da acele informaţii de care ai nevoie pentru a-ţi dubla afacerea în 12 luni, sau poate pentru a-ţi consolida prima poziţie pe piaţă faţă de competitori. Fără acele informaţii este posibil să-ţi dublezi afacerea în 3 ani sau poate niciodată. Acolo este valoarea. Acolo este ceea ce se cheamă „să cumperi timp”.
Mai mulţi bani.
Să cumperi timp înseamnă să ai mai mulţi bani, să produci mai mulţi bani, să investeşti banii în mod eficient, să foloseşti banii să faci bani, să utilizezi banii în alimentarea unui circuit, unui flux care te pune în poziţia de a fi mai liber, mai fericit, mai aproape de tot ceea îţi doreşti să devii, să faci sau să ai în viaţa ta.
Să cumperi timp înseamnă să plăteşti pe cineva să-ţi facă un serviciu, în timp ce tu te ocupi cu ceea ce contează cu adevărat pentru tine. Îţi recomand o analiză atentă asupra diverselor arii din viaţa ta în care să-ţi externalizezi prezenţa.
Adică să nu mai fie nevoie să le faci tu, ci altcineva contra cost, evident. Începe cu ceea ce nu îţi face plăcere, continuă cu ceea ce nu este neapărat necesar şi încheie cu ceea ce este în atenţia ta apropiată.
Cumpără timp, pentru că este poate cel mai inteligent mod în care îţi poţi cheltui banii. Cumpără timp, pentru că este poate cea mai eficientă metodă de a avea mai mulţi bani. Cumpără timp, pentru o relaţie din ce în ce mai bună cu banii tăi. Cumpără timp pentru a avea timp să faci ceea ce este important pentru tine şi pentru cei dragi, în timpul tău. Cumpără timp ca să ai timp de calitate şi o viaţă aşa cum îţi doreşti.
Mâine, îţi voi aduce detalii despre alte 2 lucruri:
- Conceptul cărţii „Salvează-ţi Banii”
- Desfăsurarea pe capitole a cărţii.
Răspund tuturor întrebărilor pe care mi le adresaţi, iar cei care citesc acum şi cu care deja am intrat în contact pot confirma acest lucru. Îmi doresc să aflu cât mai multe despre situaţiile cu care vă confruntaţi în viaţă din punct de vedere financiar. Eu sunt aici.
Şi ţine minte – pe data de 8 octombrie 2015 se lansează cartea „Salvează-ţi Banii„. Eu te invit la Bucureşti, la Connect Hub, Bulevardul Dacia, nr. 99, începând cu orele 18.30 şi abia aştept să te cunosc.
—