Sunt concentrat pe creșterea veniturilor, a volumelor, a modului în care te desfășori, a mentalității tale, a relației pe care o ai cu banii în general în viața ta.
Știi că sunt momente în care am vorbit despre ce înseamnă să economisești, să salvezi, să dirijezi altfel, să administrezi diferit și îți recomand încă o dată cartea Salvează-ți Banii. Acolo vei afla în detaliu despre aceste lucruri, dar și multe altele.
Îmi doresc să treci la nivelul următor din punct de vedere financiar în viața ta și îmi doresc cu tărie acest lucru, la fel cum îmi doresc și mie.
Țin la asta și, în acest sens, mă străduiesc să fiu cât mai explicit și să construiesc prin ceea ce scriu, prin materialele mele video sau în orice alt context legat de zona financiară, o nouă zonă. Este zona de creștere.
Pentru a se materializa este necesar să acționezi. Este necesar un proces creativ, care prin intermediul acțiunii să producă rezultate.
Nu poți administra ceea ce nu creezi.
Atât de simplu.
Și atât de complicat, uneori. Ai nevoie să gândești mare și cu asta mă ocup încă de la începutul acestui an, iar dacă nu ai observat încă, te anunț în acest context.
Ce înseamnă să gândești mare? De ce să gândești mare? Cum să gândești mare?
Sunt 3 întrebări extrem de importante pentru că te îndeamnă să răspunzi cu mai mult decât un simplu DA sau NU și să intri într-o călătorie interioară, care apoi să creeze și să determine lumea exterioară.
Există niște obișnuite răspunsuri la aceste întrebări. Sunt subiecte pe care și eu am insistat în trecut, dar nu o voi mai face acum, decât așa la nivel de mențiune.
Sunt câțiva factori care te pot ajuta să începi să gândești mare, mai precis:
–cărțile. Se spune că omul care vei deveni peste un anumit număr de ani este dat în mare măsură de cărțile pe care le vei citi (click aici pentru un articol despre cărți utile).
–asocierile. Partea a doua a zicalei începută mai sus este că ceea ce vei deveni peste un anumit număr de ani este determinat și de oamenii cu care te asociezi, întâlnești, însoțești, împrietenești și așa mai departe (click aici pentru un articol mai în detaliu).
–mediul. Un aspect pe cât de ignorat, pe atât de important (click aici pentru un material video detaliat).
Acum, odată ce am trecut peste suspecții de serviciu, ca să zic așa, hai să vedem ce te poate conduce și învăța să gândești mare dincolo de ceea ce poate ai mai auzit până acum.
S-ar putea să nu-ți placă cuvântul următor: MATEMATICĂ.
Te-am speriat? Sper că nu! Dacă ești alături de mine de ceva timp, cred că ți-ai dat seama că nu vor urma integrale, derivate sau alte formule la care să te uiți strâmb. Iar dacă este prima oară când intri în contact cu conținut de la mine, te asigur că sunt practic și nu îmi place să complic lucrurile.
Îți vine să crezi sau nu, dar matematica are mare legătură cu a gândi mare. Iar când văd prieteni de-ai mei că fac adunări și scăderi simple pe telefonul mobil, pot vedea faptul că la un moment dat vor avea o problemă, se vor bloca și nu vor știi ce să facă mai departe.
Mai interesant este că, odată ajuns într-o astfel de situație, chiar dacă te vei gândi că poți apela imediat la ajutor specializat și vei trece repede peste situație… ei bine, nu este așa simplu. Cel cu care te vei conecta va trebui să sape și să vadă de unde vine blocajul.
Așa că mai bine previi, decât să tratezi.
Îți voi spune acum cum mi-am dezvoltat și îmi dezvolt eu în continuare gândirea din acest punct de vedere.
M-am obișnuit să mă întreb: ce număr vine după 9? Dacă sunt în stare să fac 9 lei, oare crezi că voi fi în stare să fac și 10 lei?
Probabil, toată lumea va spune: Bineînțeles!
Dacă sunt în stare să fac 500 de lei, oare voi fi în stare să fac 1.000 de lei? Da, Daniel. Sigur că da!
Dacă poți face 2.000 de lei pe lună, poți ajunge să faci 4.000 de lei pe lună? Firesc!
Dacă poți face 10.000 de lei pe lună, poți face 12.000 de lei pe lună? Absolut!
Cred că ai înțeles în ce direcție merg și probabil te întrebi când se oprește toată această nebunie, iar răspunsul este că nu se oprește niciodată. Singurul moment în care se poate opri este atunci când nu vei mai aplica matematica în a gândi mare.
A gândi mare este matematică pură 🙂
Niciun număr nu este cel mai mare număr. Care este cel mai mare număr din lume? Vezi, nu te poți gândi la acest lucru.
Chiar și dacă înmulțești un miliard cu un miliar nu este cel mai mare număr. De ce? Pentru că poți continua înmulțirea cu încă un miliard și tot așa. Nu te poți opri.
Nu există un număr care este limita. Singura sau singurele limite, în general, sunt cele pe care ni le impunem noi înșine.
La un moment dat în istorie, cineva a devenit milionar. Apoi cineva a devenit miliardar. Apoi cineva a devenit multi miliardar. Din câte se pare, Elon Musk are potențialul de a deveni primul trilionar. Se va opri istoria aici? Eu cred că nu.
Cheia de a-ți schimba mentalitatea este să te gândești la aceste numere și să înțelegi că sunt doar niște numere. Nu trebuie să-ți fie frică de numere. Este doar matematică pură. La fel este și cu banii.
Un alt aspect important și cel care face diferențierea între cineva care gândește mic și altcineva care gândește mare este următorul:
3+3+3+3=12 versus 3*3*3*3=81 sau Adunare versus Multiplicare
Dacă te uiți mai bine este vorba despre matematică pură. Adunare, înmulțire, indiferent de operațiune este vorba de matematică.
Transpus în practică, atunci când îți pui un scop să câștigi o anumită sumă de bani pe lună sau să faci o anumită cifră de afaceri într-un an sau când vrei să faci primul milion sau dacă vrei să faci mai mult decât s-a făcut vreodată, sparge numărul care îți trece prin cap în bucăți mai mici și uită-te la el.
Ce vezi? În spiritul acestui articol și al schimbării de mentalitate, tot ceea ce ar trebui să vezi este un număr la care nu ai ajuns încă, dar pe care îl vei atinge.
Asta înseamnă că la fel ca în problema cu elefantul sau ce era… și în care ești întrebat cum mănânci un elefant, răspunsul natural este că vei face asta pe bucăți.
La fel cu scopurile legate de bani. Reduci totul la un număr mare la care vrei să ajungi, apoi îl spargi în bucăți mai mici și te apuci să înghiți bucată cu bucată. Bun? 🙂
Și mai am un aspect esențial pe care vreau să-l aduc în atenția ta sub rezerva faptului că aici eu nu îți pot trasa linii directoare sau da ghidaje clare pentru că nu te cunosc personal.
Este vorba despre capacitatea creativă de a dezvolta imagini, idei, senzații în mintea ta fără a beneficia de aport de informații din partea simțurilor cu care ai fost dotat de la mama natură.
Aceasta, pentru că este o EA, este importantă în procesul de învățare, integrarea experiențelor trăite, rezolvarea de probleme, găsirea de soluții simple sau complexe, îndeplinirea scopurilor, vizualizarea de posibile situații din viitor.
Bănuiești despre ce vorbesc aici? Este vorba despre IMAGINAȚIE.
Se pare că cea mai simplă, directă și cu influență imediată ca modalitate de dezvoltare a imaginației este ascultarea de povești, precum și spunerea de povești. În acest sens, exactitatea în folosirea cuvintelor alese pentru a exprima vizualizarea interioară este factorul fundamental pentru a transpune în mintea celorlalți povestea.
Copiii au o capacitate imaginativă extraordinară. Ei folosesc deseori povestirea și pretind că se joacă pentru a-și exersa permanent imaginația. Atunci când ești copil, imaginația te ajută să acționezi pe 2 niveluri: mai întâi folosești role-playul (jocul de rol) pentru a interpreta ceea ce ți-ai imaginat, iar apoi te joci din nou cu situația imaginată ca și cum ceea ce ți-ai închipuit este deja materializat în realitate.
Interesant? Ce se întâmplă pe parcurs ce crești?
Cu cât înaintezi mai mult în viață, acumulezi din ce în ce mai multe informații și experiențe. Acestea îți modelează mintea și emoțiile, astfel încât capeți anumite tipare după care acționezi. În funcție de cât de mult înțelegi, aceste aspecte coroborate cu nivelul de dezvoltare personal, imaginația ta se poate estompa sau poate deveni extrem de bogată.
Am auzit oameni care nu pot vizualiza lucruri banale. Nu-și pot imagina undeva în interior, ca pe un ecran mental, decât lucruri simple. Dacă te afli într-o astfel de situație și nu poți vizualiza lucruri mai complexe sau te consideri lipsit de imaginație, nu te panica.
Gândește-te la ce am discutat în acest articol și ai practic la dispoziție exact direcțiile în care poți merge, astfel încât să-ți dezvolți și să-ți stimulezi imaginația, să-ți schimbi tiparele mentale, să-ți dezvolți un alt tip de gândire, care să te pună în poziția de a avea succes.