Cine se aseamănă se adună

  • septembrie 15, 2015

Trăim într-o perioadă nouă în care ceea ce făceam în trecut nu se mai potriveşte cu ceea ce există astăzi pe piaţă. La fel este şi cu banii, iar sfaturile despre bani sau – dacă vrei să le numim aşa – sfaturile financiare nu mai au aceeaşi valoare. În general, experţii financiari te sfătuiesc să economiseşti, să-ţi plăteşti datoriile şi, eventual, să începi să faci mici investiţii în afaceri sau poate în acţiuni, fonduri mutuale etc.

Nu este nimic greşit aici, şi eu susţin asta, doar că nu mai este de ajuns. Aceste lucruri reprezintă baza în ceea ce se cheamă finanţe personale, iar în ziua de astăzi relaţia cu banii este una mult mai adâncă. Eu m-am angajat să învăţ şi să mă dezvolt permanent în tot ceea ce înseamnă finanţe personale şi mi-am propus să duc lucrurile la nivelul următor. Ce învăţ dau mai departe.

Ţine ochii deschişi.

Îţi vorbesc astăzi despre un nivel mai ridicat al inteligenţei financiare. Cu cât înveţi sau afli mai multe lucruri, cu atât îţi dai seama cât de puţin cunoşti. Cunoaşterea are două componente:

1.Informaţia

Era industrială începe uşor, uşor, să apună şi în România, dar cu toate acestea mai sunt ani mulţi de parcurs. Ea este înlocuită de era informaţională. După cum vezi, totul se mută în mediul online, iar cu un telefon mobil de ultimă generaţie poţi face aproape orice.

Astfel, tot ce înseamnă informaţie vine acum spre tine cu toată puterea şi ajungi la ceea ce se numeşte suprainformare. Se spune că, zilnic, cantitatea de informaţie existentă la nivel global se dublează! În aceste condiţii devine prioritar să ştii ce informaţii să culegi.

2.Educaţia.

Ai informaţii la dispoziţie, dar nu ai educaţie. Aceasta este situaţia în care se află majoritatea oamenilor. Fără educaţie financiară nu îţi vei putea niciodată transforma informaţiile în cunoştinţe. Dacă nu ai cunoştinţe în domeniul financiar este posibil să ai toată viaţa de suferit la acest capitol.

S-ar putea să ai din ce în ce mai mulţi bani şi să nu ştii ce să faci cu ei. Nici cum să economiseşti, nici cum să-i aloci, nici cum să-i investeşti. Şi banii au inteligenţa lor, iar acolo unde nu sunt folosiţi cu cap, nu stau.

Creează şi gândeşte liber.

Spuneam că mi-am propus să duc lucrurile la nivelul următor. Asta fac chiar acum, pentru că eu consider că mai întâi avem de lucrat în interiorul nostru pentru a avea o relaţie din ce în ce mai bună cu banii. Mintea ta este extrem de puternică şi modul în care o dezvolţi sau pui la contribuţie îţi poate influenţa decisiv bunăstarea, cantitatea de bani pe care o câştigi, calitatea vieţii tale.

Îmi place să studiez neuroştiinţa, neuroplasticitatea, dar pentru că nu vreau să te încarc cu termeni, îţi spun că îmi place să aflu cunoştinţe noi în modul cum funcţionează creierul, cum comunică neuronii între ei, ce se întâmplă când facem un lucru nou şi multe altele.

„Trebuie să gândeşti singur. Mă uimeşte întotdeauna că oamenii cu un IQ (coeficient de inteligenţă) ridicat îi imită pe ceilalţi fără să raţioneze.” – Warren Buffett

Ce vrei să spui cu acest citat?

Vreau să spun că viaţa are un mod direct de a-ţi arăta lucrurile. A  început şcoala. Am văzut pe reţelele sociale tot felul de poze cu părinţi emoţionaţi, copii confuzi, dar zâmbăreţi şi tot ce înseamnă o primă zi de şcoală.

Mie nu mi-a plăcut niciodată euforia asta cu prima zi de şcoală. De fapt, nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit şcoala. Am fost un elev foarte bun, un student la fel de bun, dar am înţeles mai târziu că şcoala nu înseamnă cunoaştere, ci doar premierea faptului că eram bun la „a nu greşi”. Tocmai pe dos, pentru că succesul se obţine din greşeală în greşeală, aşa înveţi cu adevărat.

Iar adevărul crunt pe care mi l-a arătat şcoala este că un elev de nota 9 sau 10, aşa cum am fost şi eu, era angajat al unui elev de nota 7 sau 8. Când am început să conştientizez acest lucru nu mi-a picat prea bine, dar mi-am revenit şi m-am apucat să fac altceva. Ceva ce îmi făcea plăcere şi mă făcea fericit. Acum îţi scriu şi ţie din noua postură.

Warren Buffett este unul din cei mai bogaţi oameni din lume şi am luat exemplul şi vorbele lui pentru că nici el nu a fost vreunul căruia să-i placă şcoala. În schimb, ultimele descoperiri în ştiinţa studierii creierului arată că, în componenţa sa, creierul are ceea ce se cheamă – neuroni oglindă, asta vroia să spună şi celebrul miliardar american.

Faci ceea ce vezi la ceilalţi.

Copiii imită tot ceea ce văd în jurul lor, pentru că aşa este programat creierul uman. Cum se comportă părinţii cu banii în familie, aşa se vor comporta şi copiii când vor creşte. Mai precis, un scurt exemplu.

Dacă tata merge împreună cu copilul într-o plimbare până la bancomat să scoată salariul de pe card, iar apoi primul lucru pe care îl face este să intre într-o casă de pariuri şi să pună 5 RON pe meciul Simonei Halep, ghici? Asta va face şi copilul mai târziu: va merge şi el la bancomat şi va băga şi el la pariuri!

Nu mă crezi? Fă acest lucru cu copilul tău şi programează-ţi calendarul pe Google peste 15 ani să-ţi aducă aminte să-ţi întrebi copilul, care acum este adult, ce face el mai întâi cu banii de salariu 🙂

Cine se aseamănă se adună.

Bună tare e vorba asta! Nu am realizat-o până nu am schimbat mediul în care mă învârteam, ca să zic aşa, sau anturajul, mai popular. Şi aici neuronii oglindă îşi fac treaba de minune. Se spune că venitul pe care îl ai reprezintă media veniturilor de la cele 5 persoane din viaţa ta, cu care îţi petreci cel mai mult timp.

Pentru tine este adevărat? Te invit să faci tu calculul, uite aşa, simplu:

untitled

Dacă a ieşit pe-aproape înseamnă că este momentul şi pentru o concluzie. Situaţia este una, din nou, simplă şi te va ajuta răspunsul la întrebarea: „Vrei să câştigi mai mulţi bani?

Dacă răspunsul tău este „Da„, atunci este momentul să schimbi grupul de prieteni şi să cauţi unul în care media veniturilor este mai mare, dar mai ales un grup în care se discută altceva.

De ce? Care este explicaţia?

Situaţia stă în felul următor. În lumea banilor, oamenii săraci vorbesc limbajul oamenilor săraci şi la fel este pentru cei de categorie medie, precum şi pentru cei bogaţi. În general, la cei săraci temele de discuţie sunt legate de programe guvernamentale, asistenţă socială, ajutoare de stat, cine trebuia schimbat în meciul de aseară, cum va fi vremea, iar banii sunt puţini.

Cei din zona medie discută despre economisire, plata la timp a datoriilor, rezervarea vacanţelor din anul următor, schimbarea maşinii, posibilităţi limitate, iar banii sunt atât cât poate patronul sau economia. Cei bogaţi discută despre modul de implementare a noii idei, îmbunătăţirea strategiei de marketing, branding personal, antreprenoriat, iar banii sunt doar o consecinţă a valorii pe care o creează şi o dau lumii.

Cum fac să schimb?

Am o veste extraordinară pentru tine. Este şi bună şi rea, depinde doar de percepţia ta. Totul pleacă de la tine şi de la modul cum te vezi tu pe tine. Dacă tu consideri că meriţi mai mulţi bani în viaţa ta şi îţi doreşti cu adevărat acest lucru, atunci primul lucru pe care este necesar să-l faci este să-ţi schimbi opinia despre tine. Să te valorizezi mai mult, dacă nu am fost clar.

Atât timp cât vei gândi despre tine că „mai mult nu pot”, „unde să mă duc”, „ce să fac mai mult”, „nu cred că voi reuşi vreodată”, „nu am timp pentru mine”, „este foarte greu”, „cine mă caută pe mine”, atunci, cel mai probabil, nu se va schimba nimic, nu numai din punct de vedere financiar, ci al vieţii tale, în ansamblu.

Schimbarea începe cu tine.

Îţi povesteam într-un articol anterior despre lecţia pe care am învăţat-o de la unul din mentorii mei privitor la succes, bunăstare, bogăţie (citeşte-l aici). Te invit să-l parcurgi şi apoi să revii în acest punct al articolului de faţă şi să-ţi răspunzi la următoarele întrebări:

  • Ce este succesul pentru tine?
  • În ce domeniu crezi că poţi reuşi la cel mai înalt nivel?
  • Este creierul tău axat pe obţinerea succesului?

Sunt 3 întrebări de autocunoaştere, de explorare şi sunt foarte importante. Nu te grăbi, ia-ţi timpul necesar să reflectezi şi scrie pe hârtie răspunsurile tale. Te rog, scrie-le. Apoi citeşte-le cu voce tare, fără să-ţi fie de ruşine de cei de acasă. Pune-i şi pe ei să facă acelaşi exerciţiu 🙂

Te vor întreba de unde ai venit cu ideile astea şi ce te-a apucat. Spune-le că ai citit un articol pe net astăzi, scris de un tip pe care nu-l cunoşti şi care este hotărât să te ajute să obţii mai mulţi bani în viaţa ta şi te învaţă şi cum să te bucuri de ei.

Mai întâi se vor uita ciudat la tine sau poate vor râde. Te rog să nu cazi în capcana şantajelor emoţionale de acasă şi să iei în serios răspunsurile tale. S-ar putea să scoată la iveală direcţia în care ai vrut mereu să mergi, dar, cumva, viaţa te-a tras în altă direcţie.

Fii tare, du exerciţiul până la capăt, iar de mâine gândeşte-te care este următorul pas pe care îl poţi face pe calea schimbării situaţiei tale financiare. Ţine minte cu neuronii oglindă – ceilalţi vor vedea ceva schimbat la tine şi te vor imita. Este decizia ta la ce te vor imita. Ai încredere în tine!

Ţi-a plăcut acest articol ? Abonează-te! Face parte din seria de 30 de articole despre finanţe personale, conducând spre lansarea Cărţii „Salvează-ţi Banii”

Articole similare