Echipa ta de vis pentru succes financiar

  • iunie 21, 2017

Dacă vrei să mergi rapid, mergi singur. Dacă vrei să mergi departe, mergeți împreună.

Așa spune un proverb african, dar cu cine să mergi?

Din experiența proprie de până acum, am fost nevoit să mă înconjur de oameni care să mă ridice, care să-mi creeze mediul propice în care eu să cresc și să-mi doresc să evoluez cu adevărat.

Este valabil pentru toate ariile vieții, dar are o însemnătate aparte din punct de vedere financiar. Una peste alta, celebra zicală că ești media celor 5 persoane cu care îți petreci cel mai mult timp este adevărată.

Trecând dincolo de aceasta se ascund câteva detalii pe care mi-am propus să le explorez în rândurile care urmează, pentru că întotdeauna este mai mult decât ceea ce se vede.

Echipa ta de vis pentru succes financiar.

În articolul de față mă refer la alte 5 persoane care alcătuiesc echipa ta și care te vor sprijini pe drumul către o viață din ce în ce mai bună din punct de vedere financiar.

Ca om care ești pe primul loc în viața ta, ca om cu viziune, așa cum cred cu tărie că ești, este esențial să ai în jurul tău oamenii potriviți care să te ajute să obții succes.

Mai precis, pe cine aduci în cercul tău magic este esențial. Poți să te gândești la acest grup de persoane ca arma ta secretă sau asul din mânecă sau echipa de șoc. Nu are importanță cum îi spui, ci cum o construiești și care sunt rolurile pe care le îndeplinesc aceste persoane.

Fiecare dintre acestea joacă un rol important pe toate planurile: spiritual, mental, emoțional și în plan fizic. Este posibil să nu-ți dai seama acum, dar o vei face pe parcurs.

Dacă nu ai pe nimeni în acest cerc este momentul să începi să faci asta. Iar dacă ai pe cineva, dar lucrurile nu funcționează așa cum îți dorești, este momentul să faci o reevaluare și schimbările necesare.

Oamenii de succes, de valoare, cei care devin lideri și îi inspiră și pe alții cu realizările lor, precum și cu modul cum obțin aceste realizări sunt cei care își iau timpul necesar pentru a-și crea acest cerc apropiat și a-l întreține cum se cuvine.

Uite mai jos care sunt 5 potențiale persoane, jucători, membri ai echipei tale de succes sau oricum dorești tu să-i numești, pentru a avea un viitor financiar din ce în ce mai bun.

1.Cel care inițiază sau împinge.

Este acea persoană care face același tip de călătorie ca și tine. Tocmai de aceea, știe foarte bine prin ceea ce treci și te poate ajuta prin a-ți contura perspectiva, pentru a te motiva, pentru a-ți alimenta încrederea de sine și pentru a fi ca muzica ta preferată pe fundal ori de câte ori va fi necesar.

Este persoana care înțelege și empatizează cu urcușurile și coborâșurile din drumul tău.

Important este să te întâlnești regulat cu această persoană și să puneți pe tavă unul altuia situațiile prin care treceți pentru că, pe lângă ajutorul primit de tine, va fi necesar să faci și tu același lucru pentru celălalt.

2.Cel care te sprijină necondiționat.

Cu toții avem nevoie de oameni care să ne sufle în ceafă și să ne țină ca pe niște norișori pufoși.

Este acea persoană care crede în tine chiar și atunci când nici tu nu mai crezi în tine. Pe drumul tău trebuie să te aștepți că vei avea zile mai dificile. Atunci este util să ai o astfel de persoană în cercul tău apropiat.

Este cea care îți va da vitalitate și care te va face să te simți că nu ești abandonat. Cu fiecare mișcare pe care o faci, cu fiecare decizie pe care o iei, te apropii sau te îndepărtezi de scopurile tale. Acea persoană va fi cu tine indiferent de momentul prin care treci sau decizia pe care ai luat-o.

Sprijinul acestei persoane este unul constant. Este foarte important să ai o astfel de persoană lângă tine.

3.Cel care este mâna ta dreaptă.

După cum ți-ai dat seama, echipa care se conturează este una bazată pe performanță. O persoană care să te ajute să-ți implementezi viziunea, care este aliniată la valorile tale și care poate executa cu tine și pentru tine este o persoană cheie.

Această persoană este loială, îți apără întotdeauna spatele și știe cum să te poziționeze sau să gireze pentru tine în modul cel mai potrivit.

Această persoană este o comoară prețioasă și unul din starurile echipei.

4.Cel care a parcurs deja drumul.

Este persoana care, la un moment dat, a luat taurul de coarne și a făcut tot ceea ce trebuia să facă astfel încât să parcurgă deja drumul pe care tu ești acum. În prezent, se oferă să fie modelul și inspirația care să te ajute și pe tine.

Este mentorul tău. Această persoană îți poate ghida viziunea, îți poate lumina calea, te poate face să vezi altfel de posibilități, îți poate lărgi orizonturile.

Este o persoană pe care poate o admiri. Nu este neapărat să fie din același domeniu cu tine, din același loc cu tine sau din aceeași țară cu tine.

Să lucrezi cu cineva care deja a obținut ceea ce și tu vrei să obții este scenariul ideal și ideal de aplicat.

5.Cel care te antrenează.

De-a lungul timpului am început diverse lucruri și, de multe ori, singur. Însă, de fiecare dată când am început cu un antrenor, cu cineva specializat, succesul a fost garantat mai ușor și mai rapid de atins.

De fapt, să știi că antrenorii de succes au la rândul lor antrenori de succes.

Atunci, devine imperativ să ai o astfel de persoană în echipa ta. Va fi compania ta pe tot parcursul călătoriei. Antrenorul tău lucrează cu tine pentru a te ajuta să obții performanță, îți va transforma obiectivele și scopurile în grafice și planuri de acțiune.

Te va duce de unde ești acolo unde vrei să ajungi într-un mod mai eficient și cu responsabilitate asumată. Antrenorul tău este campionul tău. Ideea este că, în funcție de momentul la care te afli, vei avea nevoie de mai mulți antrenori pe parcurs, în funcție de obiective.

Așadar, ești pregătit să-ți construiești echipa? Dar să operezi schimbările necesare? Dacă DA, care ar fi o acțiune specifică pe care să o întreprinzi în următoarele 24 de ore? Sper că informațiile ți-au fost de folos, te îndemn la acțiune ca întotdeauna și îți urez ca de obicei – Succes!

Articole similare