Mai mulţi bani prin Metoda CRP

  • iulie 13, 2016

În pelerinajul meu de zilele acestea prin Bucureşti, m-am revăzut chiar şi pentru câteva minute cu mai multe persoane dragi, pe care le respect, le admir, cu care sunt prieten sau cu care doar mă intersectez din când în când.

Cu Paul (paulardeleanu.ro) nu m-am mai văzut de câteva luni de zile şi din scurta noastră conversaţie a rezultat faptul că sunt câteva elemente cheie pe care eu le experimentez, care mă ajută să evoluez, să dau valoare, să-mi cresc afacerea şi evident să câştig mai mulţi bani. Pentru că ascult cu atenţie sugestiile, ideile de îmbunătăţire, ideile de conţinut, la sugestia lui Paul am decis ca articolul de astăzi să se axeze pe aceste elemente.

Mai mulţi bani prin Metoda CRP.

Facem ce facem şi mai dăm naştere la câte un acronim, dar cred că nu deranjează, ci oferă simplificare şi claritate. Aşadar, am găsit denumirea de Metoda CRP, adică Metoda care implică Consistenţă, Relevanţă şi Perseverenţă. În stilul caracteristic, voi intra în detaliu şi îţi expun punctul meu de vedere, din experienţa acumulată până acum atât ca angajat, cât şi ca antreprenor.

1.Consistenţă.

În general această denumire, cel puţin pe mine, mă duce cu gândul la ceva tare, solid, valoros. De ce este importantă consistenţa? Fie că eşti angajat, fie că eşti liber profesionist, fie că eşti proprietar de afacere munca ta are nevoie de consistenţă.

Aceasta cere un efort susţinut şi prelungit care pleacă de la dorinţa de a oferi valoare oamenilor, colaboratorilor, clienţilor, furnizorilor, etc printr-o muncă depusă la un nivel din ce în ce mai crescut, uneori cantitativ, alteori calitativ.

Cum îmi place mie să spun atenţia la probleme cauzează probleme, iar atenţia la posibilităţi conduce către oportunităţi. Pe lângă faptul că atenţia şi o stare de conştiinţă de sine crescute îţi pot revela oportunităţile din jurul tău, atunci când baţi la uşa oportunităţii, munca este cea care răspunde. Corelaţia dintre consistenţă şi muncă este una evidentă.

Cred cu tărie că nu are importanţă ce înseamnă munca pentru tine, fie că eşti şofer, fie că eşti gestionar, fie că eşti director executiv, fie că eşti funcţionar, fie că eşti la angajat la stat, fie că eşti în mediul privat CONSISTENŢA ar trebui să fie ceva firesc.

2.Relevanţă.

Cred că una din cele mai ascunse, cele mai puternice, dar şi cele mai înnăbuşite dorinţe ale unui om este aceea de a fi semnificativ în viaţă. Dacă îţi plac filmele cu eroi care salvează lumea sau doar salvează o situaţie ce pare imposibilă, înţelegi ceea ce vreau să spun, iar dacă eşti inspirat de anumiţi oameni care au schimbat lumea prin contribuţia lor, atunci înţelegi din nou ceea ce vreau să spun.

Dorinţa de semnificaţie, de a trăi o viaţă cu însemnătate, de a lăsa un anumit tip de moştenire în urma ta (şi nu mă refer aici neapărat la bani) este în fiecare dintre noi. Unii şi-au reprimat-o trăind viaţa într-un egoism extrem, alţii au lăsat-o să se manifeste trăind viaţa având ca cel mai mare scop în a-i servi pe ceilalţi.

Nu poţi arăta către vreuna din direcţii şi să spui cu tărie că este bine aşa sau este rău aşa, pentru că fiecare om face în fiecare clipă ceea ce doreşte cu viaţa lui şi alege ceea ce îl face pe el fericit. Cred că nu eşti judecător, atât timp cât înţelegi că fiecare fiinţă umană este unică, originală şi irepetabilă.

Atunci ţi se va părea firesc să-ţi ajuţi colegul de serviciu doar atunci când îţi cere asta sau când vezi că este depăşit şi nu mai face faţă. Atunci ţi se va părea firesc ca mesajul pe care brandul personal îl transmite în piaţă să nu fie unul agresiv sau dezinformator în dorinţa de a profita de atenţia oamenilor. Atunci ţi se va părea firesc să oferi audienţei tale doar informaţii relevante scopului în care s-au abonat acei oameni sau să vinzi doar produse care te reprezintă ca industrie şi să nu faci cross selling doar din dorinţa de a obţine un comision.

3.Perseverenţă.

Există o vorbă care spune să te ridici de mai multe ori decât cazi, ceea ce este dificil pentru că implică schimbare, efort, disciplină şi, bineînţeles, perseverenţă. Mi-am construit şi mi-am modelat în ultimii ani o nouă mentalitate, iar „să renunţ” nu face parte din vocabularul meu, atât mental, cât şi la nivel de comunicare.

Etapa aceasta de a înţelege şi a aplica acest principiu de a nu renunţa niciodată este esenţială şi, cel puţin din punctul meu de vedere, este baza perseverenţei. De ce este importantă perseverenţa? Din simplul motiv că aceasta reflectă atitudinea ta privitor la ceea ce se întâmplă.

Avem tendinţa de a trăi viaţa mai mult în mod reactiv, decât în mod proactiv. Adică răspunzi mai mult şi mai des la stimulii exteriori care apar zilnic, în loc să stai puţin, să te scoţi din imagine, să te gândeşti mai bine şi apoi să iei o decizie diferită de cea pe care o poţi lua la apariţia primului impuls.

De asemenea, perseverenţa înseamnă să fii constant şi mereu pregătit să faci ceea ce trebuie să faci, chiar şi atunci când nu vrei să faci ceea ce trebuie să faci. Mulţi oameni încearcă diverse lucruri în mod sporadic, fie că vorbim de a fi mai bun la locul de muncă, fie că vorbim de a căuta un loc de muncă mai bun, fie că vorbim de construirea unui brand personal, fie că vorbim de începerea unei afaceri. Piedica primelor eşecuri sau lipsa imediată de rezultate poate dărâma perseverenţa.

Făcând o analiză a acestor 3 calităţi, pe care le recomand oricui doreşte să treacă la nivelul următor în viaţa sa, am constatat pe pielea mea următoarele lucruri:

  • când am avut consistenţă, fără relevanţă şi fără perseverenţă, am câştigat puţini bani.
  • când am avut relevanţă, fără consistenţă şi fără perseverenţă, am câştigat puţini bani.
  • când am avut perseverenţă, fără consistenţă şi fără relevanţă, am câştigat puţini bani.
  • când am avut consistenţă şi relevanţă, fără perseverenţă, am câştigat ceva bani.
  • când am avut consistenţă şi perseverenţă, fără relevanţă, am câştigat ceva bani.
  • când am avut relevanţă şi perseverenţă, fără consistenţă, am câştigat ceva bani.
  • când am avut consistenţă, relevanţă şi perseverenţă, am câştigat cei mai mulţi bani.

De ce sunt atât de importante aceste 3 calităţi? Pentru că lipsa uneia dintre ele le afectează şi pe celelalte, iar pe ansamblu afectează tot ceea ce vrei să devii ca om şi să faci ca parte a muncii tale.

Mai degrabă le-aş numi chiar abilităţi care pot fi dezvoltate şi aduse în viaţa ta la fel ca orice alt obicei nou, sănătos, util care să te conducă la îndeplinirea scopurilor tale. Aş merge şi mai departe şi le-aş numi abilităţi esenţiale în a câştiga mai mulţi bani.

Şi dacă orice abilitate poate fi învăţată şi dezvoltată, atunci m-am gândit să-ţi transmit, evident din punctul meu de vedere, din perspectiva oferită de experienţele mele de până acum, ce poţi face pentru a le integra în viaţa ta:

  • munca ta să fie brăţară de aur, cum se spune, adică să fie solidă, valoroasă, să inspire.
  • produsele şi serviciile tale să revolve cu adevărat problemele oamenilor, nu doar în aspecte de suprafaţă, ci de la esenţa lucrurilor.
  • să devii un om de calitate, iar aceasta să se transmită nu doar în ceea ce spui, ci şi în ceea ce faci pentru tine şi pentru ceilalţi.
  • să opreşti sau să diminuezi răspândirea de informaţii sau creearea de produse şi servicii care nu doar că nu oferă valoarea necesară, ci mai departe pot distorsiona mediul în care activezi tu şi toţi ceilalţi, fie că eşti un simplu individ, fie că eşti o companie.
  • să înţelegi şi să accepţi că fără disciplină, efort şi sacrificii pe termen lung este posibil ca ideile sau visurile tale să nu se materializeze niciodată.
  • să-ţi îndrepţi atenţia într-un mod concentrat doar pe ceea ce te ajută să înveţi şi să te dezvolţi permanent, pe ceea ce te aduce mai aproape de scopurile tale, orice altceva putând aduce confuzie, pierdere de timp, energie şi bani.
  • să fii conectat cât mai mult la momentul prezent, acesta fiind singurul care contează şi care îţi determină viitorul prin deciziile şi acţiunile pe care le faci acum.

Cu siguranţă pot adăuga şi alte lucruri la această listă, ba chiar aş putea scrie o întreagă carte pe acest subiect. Las la aprecierea ta dacă informaţia din acest articol este relevanţă pentru tine şi, de asemenea, te invit să-ţi faci propria ta listă de calităţi sau abilităţi pe care să le introduci în viaţa ta şi să te ajute să câştigi mai mulţi bani.

Sper că este de folos pentru tine acest articol venit mai mult din zona mea de coaching şi cel mai mult îmi doresc să înţelegi că pentru a câştiga mai mulţi bani este nevoie să dobândeşti calităţi sau abilităţi noi care să-ţi creeze o altă mentalitate, să te ajute să gândeşti diferit, astfel vei putea să-ţi stabileşti obiective diferite şi să obţii rezultate diferite.

Ştiu că poate fi dificil, în schimb un astfel de proces de transformare şi de creştere te poate propulsa să devii omul care ai vrut mereu să fii şi să-ţi promovezi valoarea în faţa celorlalţi cu pasiune şi entuziasm. Te rog dă mai departe să ajutăm şi să inspirăm din ce în ce mai mulţi oameni să câştige din ce în ce mai mulţi bani. Împreună facem o lume mai bună. Mulţumesc!

 

Articole similare