Se spune că trebuie să ai bani ca să fii bun în administrarea banilor. În schimb, toate studiile şi statisticile arată faptul că oamenii care au mai mulţi bani sunt buni la un singur lucru, şi anume la obiceiurile pe care le au privitoare la bani.
Un obicei mai puţin întâlnit l-am auzit de la un prieten de-al meu cu ceva timp în urmă şi, pentru că mi-am adus aminte acum, îţi spun şi ţie acum, pentru că acel obicei este unul care îţi poate salva bani.
Înainte să-ţi spun doresc să precizez faptul că persoana respectivă are un nivel ridicat al venitului, precum şi al cheltuielilor, dar este unul din oamenii înstăriţi, care se plăteşte pe el însuşi, care face investiţii financiare şi care are o coloană de active destul de importantă.
O dată la 3 luni de zile îşi veirifică abonamentele pe care le are. De ce? Pentru că are foarte multe, de la abonamentul la sala de fitness până la cel la spălătoria auto, de la abonamentul la ziare financiare până la abonamentul de internet, de la abonamentul la clubul de tenis până la abonamentul la diverse aplicaţii mobile.
De când face această operaţiune numărul de abonamente a scăzut la jumătate, iar celelalte abonamente pe care le are acum sunt renegociate, iar dacă ar fi să concluzionez în cifre mi-a transmis faptul că plăteşte pentru secţiunea „abonamente” cu 1.000 de RON mai puţin pe lună, decât acum 9 luni. Iată ce înseamnă să-ţi urmăreşti cheltuielile şi să ai mai mulţi bani pe banii tăi.
Obiceiuri pentru bunăstare.
Mulţi oameni îşi doresc să aibă din ce în ce mai mulţi bani şi tot la fel de mulţi şi-ar dori să fie milionari. Sunt destul de mulţi cei care în 40 de ani de muncă câştigă peste 4.500.000 de RON echivalentul a 1 milion de EUR, cu toate acestea puţini devin milionari. Dacă facem un calcul înseamnă 4.500.000 de RON/40 ani = 112.500 de RON/an. Asta înseamnă aproximativ 9.400 de RON pe lună.
Din punct de vedere al unui salariat din România este posibil să ţi se pară mult, precum şi din punct de vedere al unui patron de firmă mică. Însă sunt destul de multe firme, unele chiar semnificative care degajă un astfel de profit net, curat şi cu toate acestea, omul care este în spatele firmei nu este sau nu devine milionar.
Diferenţa este modul cum sunt gestionaţi banii, acele obiceiuri zilnice de la modul cum gândim şi până la ceea ce facem în mod practic. Acest articol nu este despre a deveni milionar, ci despre a merge către bunăstare. Mi-am propus să pun accentul pe câteva lucruri care pot fi făcute diferit, dar mai întâi înţelese mai bine.
1.Unde vrei să ajungi
Oamenii aleargă după bani şi vor mai mulţi bani, dar nu ştiu după ce sume aleargă şi când vor să le obţină. „Acum!” ar putea fi un răspuns, dar nu este cel corect, pentru că lucrurile nu funcţionează aşa.
Stabilirea unui obiectiv financiar precis este ceva extrem de important. Gândeşte-te la un alergător care îşi doreşte să alerge un maraton în viaţa lui, dar nu ştie când şi nici cam în câte ore vrea să-l termine. La fel este şi cu banii. Dacă nu ai un obiectiv clar de genul „până la 31.12.2015 salariul meu net lunar va deveni de 2.000 de RON net pe lună”, nu vei ştii încotro să mergi.
Mai mult de atât, principiul adevărat „cere şi ţi se va da” nu poate fi pus în aplicare. Spuneam într-un articol anterior că banii au şi ei energia lor, dar cum ar putea să-şi canalizeze energia dacă tu nu ai stabilit clar ce vrei pentru tine? Să trăieşti o viaţă fără scopuri, în speţă fără obiective financiare nu prea produce rezultate, decât sporadic.
2.Trucuri mentale
Foarte folosite în străinătate, în ţările dezvoltate pe care le apreciem atât de mult, în schimb aproape neîntâlnite la noi. Mă refer la a-ţi stabili limite care să te disciplineze în cheltuirea banilor, dar care să nu te împiedice din a-ţi lua ceea ce doreşti.
Aşa ceva este posibil şi îţi dau acum un exemplu. Începând din această lună voi aloca pentru a lua masa în oraş 100 de RON în loc de 200 de RON. Sau voi cheltui pe haine pentru copil maxim 100 de RON în loc de 200 de RON.
Ce se întâmplă este că împaci cumva şi capra şi varza, adică şi interiorul şi exteriorul. În mintea şi sufletul tău va exista satisfacţia faptului împlinit, iar buzunarul tău va plânge mai puţin şi în timp îţi vei mulţumi pentru adoptarea unei astfel de strategii.
3.Nu este nevoie să te afişezi
S-au făcut o multitudine de studii privitoare la bogăţie şi la oamenii bogaţi. Majoritatea celor bogaţi nu locuiesc în palate, nu au cele mai luxoase maşini şi nu sparg în fiecare zi banii la întâmplare. Este cumva un secret al oamenilor bogaţi, pentru că ei sunt în majoritate self-made şi ştiu foarte bine ce înseamnă să creezi valoare, să obţii succesul şi să munceşti din greu.
Acum dacă extrapolăm în jos, ca să zic aşa, ar fi indicat chiar dacă ai un nivel salarial peste medie sau dacă afacerea ta este una prosperă în domeniul tău de activitate să te concentrezi pe alte lucruri decât să arăţi asta.
Cineva mi-a spus că şi-a cumpărat nu ştiu ce maşină doar ca să-şi arate statutul social. L-am întrebat de ce caută aprobare socială din partea oamenilor şi nu a ştiut să-mi răspundă, decât că aşa fac şi alţii şi dacă ai mai mulţi bani lasă să se vadă.
Cheia către libertate şi independenţă financiară nu este ca imediat ce dai de bani să te apuci să cheltui în stânga şi în dreapta. Este normal să-ţi creşti nivelul de trai, dar dacă vrei cu adevărat bunăstare, atunci dirijează majoritatea banilor pe care îi câştigi în plus către achiziţia de active, pentru a creşte sursele de venit suplimentar şi de venit pasiv.
După aceea, poţi merge şi către luxul la care râvneşti sau nu. Este vorba doar despre a-ţi găsi un echilibru, de a-ţi găsi şi crea ceea ce este de ajuns pentru tine, apoi rămâi acolo! Nu ai nimic de dovedit nimănui, singura competiţie este cu tine însuţi.
4.Ce intră şi ce iese?
Cumva am mai atins acest subiect, dar este o regulă a bunăstării să cunoşti foarte bine ce intră în conturile tale pe post de venituri şi ce iese pe post de cheltuieli. Mie mi se pare puţin şocant faptul că oamenii nu îşi urmăresc fluxurile de bani.
Nu văd cum îţi poţi îndrepta eforturile către îndeplinirea obiectivelor financiare dacă nu ştii ce primeşti, pe ce cheltui banii, cum îi aloci şi, per ansamblu, cum îi gestionezi. Dacă tu eşti derutat, atunci şi banii tăi vor fi derutaţi.
Aşa cum îmi place mie să spun „nu poţi schimba ceva, dacă nu ştii că există”. De unde ştii cât vrei să cheltui pe mâncare, de exemplu, dacă nu ai măsurat niciodată? Cum îţi poţi controla acest cost sau să spunem „ajusta” dacă nu ştii cât este prea mult sau prea puţin pentru tine?
Este momentul să devii CFO-ul casei tale, adică Chief Financial Officer sau pe româneşte Directorul Financiar al casei tale.
5.Scapă de datorii.
Probabil este ceea ce se cheamă „prioritatea numărul unu”. Ar trebui să te preocupe la maxim cum poţi face ca să scapi de datoriile pe care le-ai făcut sau acumulat. Nu poţi ajunge să speri la bunăstare dacă nu scapi complet de datorii.
Mulţi oameni s-au împrumutat la bănci şi pe lângă creditele în sine au acceptat de multe ori şi un card de credit. Dacă şi-au luat casă nouă, atunci aveau nevoie şi de mobilă sau aparatură electrocasnică nouă. Cardul de credit a fost la îndemână atunci şi a fost utilizat la maximum.
Cardul de credit este cea mai scumpă datorie a ta, cu siguranţă. Este prima datorie pe care este necesar s-o închizi în cel mai scurt timp posibil. Îţi mănâncă toate resursele pe care le-ai putea aloca pe achiziţii mai bune, cum ar fi în direcţia educaţiei. Primul lucru în acest sens este să nu mai plăteşti doar suma minimă, aceea care vine pe extrasul lunar.
Pune mai mult. Pune din ce în ce mai mult până ajungi să dublezi suma pe care o dai în această direcţie. Vei constata chiar după primele luni un lucru interesant – principalul, dar şi dobânda aferentă încep să scadă vertiginos. Asta te va motiva şi te va ajuta să continui. Uite că m-am luat cu scrisul, dar fac o precizare extrem de importantă – nu ai voie să mai foloseşti cardul de credit!
Singura direcţie în care mai ai voie să-l foloseşti este pentru urgenţele care apar şi pentru care chiar nu ai alţi bani disponibilli, de exemplu se strică frigiderul sau maşina. Dacă apare o promoţie, dar nu este o necesitate imediată, aceea nu este o urgenţă. Te rog, ţine cont de aceste lucruri dacă vrei să scapi de datorii.
Bunăstarea, aşa cum îi sugerează şi numele este o stare, acea stare în care ceea ce gândeşti, spui şi faci sunt în congruenţă. Este acea stare către care tindem şi totuşi ne este atât de dificil uneori să credem că măcare există. Tot ceea ce ai de făcut este să te concentrezi, să acorzi atenţie mărită şi să munceşti pentru îndeplinirea scopurilor tale.
—