Om bogat om sărac

  • septembrie 23, 2015

S-au făcut nenumărate studii privitoare la modul cum oamenii se comportă cu banii în viaţa lor. De asemenea, s-au scris multe cărţi în această direcţie, literatura din străinătate, în special cea americană,  fiind cea mai avansată din acest punct de vedere.

Cu toate că multe dintre acestea sunt îndreptate spre a deveni milionar sau cum să te îmbogăţeşti sau cum să aplici diverse strategii pentru a deveni bogat, puţine sunt cele care s-au aplecat să observe mai îndeaproape oamenii.

Ce îi diferenţiază pe aceştia în relaţia cu banii? De ce unii se îmbogăţesc uşor şi alţii mai greu? De ce săracii, oricâte eforturi ar face, doar puţini dintre ei îşi depăşeşc condiţia? Cum ajung unii săraci să devină bogaţi şi invers? Toate aceste întrebări au condus la o singură concluzie, la acea diferenţă, pe care dacă învăţăm să o observăm, să o conştientizăm şi o schimbăm în viaţa noastra, ne poate duce pe un drum diferit faţă de cel pe care suntem astăzi.

Obiceiurile sunt cele care fac diferenţa.

Cu toţii avem la dispoziţie 24 de ore în fiecare zi, dar nu toţi le folosim la fel, ceea ce este normal. Totuşi, unii oameni reuşesc în 2 ore ceea ce alţii nu pot nici în 8 ore, unii se trezesc la 5 dimineaţa, alţii se trezesc la 8 dimineaţa, unii merg la somn la 10 seara, alţii merg la 2 noaptea.

Unii oameni sunt mai productivi şi mai eficienţi decât majoritatea, unii oameni reuşesc să găsească soluţii la orice şi mai rapid decât majoritatea, unii oameni văd peste tot oportunităţi, în timp ce majoritatea vede numai probleme. Toate acestea sunt lucruri care se întâmplă zilnic şi ne fac să ne întrebăm „Cu ce sunt unii oameni mai speciali faţă de noi?”

În ceea ce priveşte relaţia cu banii lucrurile nu stau nici aici diferit. Atât studiile, cât şi realitatea au arătat că toţi oamenii, indiferent că vorbim de cei săraci, cei de nivel mediu sau de cei bogaţi, sunt caracterizaţi peste 90% din timp de obiceiurile lor zilnice.

În funcţie de ceea ce facem de fiecare dată când ne încasăm banii, de fiecare dată când ajungem în magazine, de fiecare dată când deschidem portofelul şi aşa mai departe, ne determinăm relaţia cu banii. Avem un tipar financiar mental care ne determină acţiunile în plan fizic, al realităţii noastre.

Om bogat om sărac.

Hai să vedem puţin ce au scos la iveală studiile, o paralelă între oamenii bogaţi şi oamenii săraci. Sper să vă placă aceste informaţii şi să ne luăm cu toţii învăţăminte, să ne facem o viaţă mai bună.

Aproximativ 20% din oamenii bogaţi joacă jocuri de noroc, în timp ce peste 50% dintre cei săraci o fac. Peste 80% dintre bogaţi folosesc liste (indiferent care este scopul lor) şi doar 20% dintre cei săraci fac asta.

Aproape 70% dintre bogaţi îşi scriu scopurile pe hârtie, mai puţin de 20% dintre săraci fac acest lucru. Aproape 90% dintre bogaţi citesc minim 30 de minute de zi în scopul dezvoltării lor personale şi profesionale, în timp ce doar 2% dintre săraci citesc în această direcţie.

Undeva în jur de 5% dintre cei bogaţi spun ce au în minte, iar cei săraci spun în proporţie de 70%. Aproximativ 70% dintre bogaţi abia se ating de mâncarea nesănătoasă, în timp ce aproximativ 95% dintre cei săraci consumă fast food zilnic. Aproape 80% dintre oamenii bogaţi fac mişcare de cel puţin 4 ori pe săptămână, în schimb doar 20% dintre cei săraci fac sport în mod regulat.

Peste 60% dintre oamenii bogaţi ascultă materiale audio în timp ce merg spre locurile lor de muncă, indiferent că sunt în maşină sau pe jos, în timp ce doar 5% dintre cei săraci ascultă materiale audio pentru dezvoltarea lor. Aproximativ 70% dintre oamenii bogaţi se uită maxim 1 oră pe zi la televizor, în schimb numai 20% dintre cei săraci se uită o oră pe zi la micul ecran.

Mai avem câteva exemple. Doar 5% dintre bogaţi se uită la reality show-uri, în schimb 80% dintre cei săraci se uită la reality show-uri. Bârfa la locul de muncă este la ordinea zilei doar pentru 5% dintre cei bogaţi şi pentru peste 80% dintre cei săraci.

O proporţie covârşitoare de 90% dintre oamenii bogaţi nu cred în destin, în schimb 90% dintre cei săraci, da. De asemenea, o proporţie majoră de aproape 90% dintre cei bogaţi cred în educaţia continuă, în timp ce numai 5% dintre cei săraci cred în acest tip de educaţie, adică până la sfârşitul vieţii.

De unde aceste statistici?

Autorul acestui studiu este Tom Corley, un american autor de best seller al cărţii Rich Habits, The Daily Success Habits of Whealthy Individuals (în traducere pentru cine nu ştie limba engleză – Obiceiurile Zilnice pentru Succes ale Oamenilor Înstăriţi). Tom este expert în contabilitate, deţine o astfel de firmă la nivel de corporaţie şi este bine cunoscut nu doar în SUA, ci în toată lumea. Este un om de maximă încredere, iar ceea ce el spune se transformă în principii de viaţă. Îl găsiţi aici.

Studiul său a durat 5 ani de zile şi a cuprins 233 de oameni înstăriţi şi 128 de oameni care trăiesc la nivel de sărăcie. Cartea sa este best-seller, o puteţi găsi pe Amazon. Este atât de bună, încât cu greu te poţi opri din citit, vei fi absorbit complet.

Este relevant studiul pentru România?

Întrebarea aceasta mi-am adresat-o şi eu. M-am gândit dacă să vă transmit aceste informaţii în acest articol sau nu. Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva voi aduce tristeţe sau poate chiar voi supăra pe cineva cu prezentarea unor astfel de informaţii.

În acelaşi timp, am pus în balanţă faptul că şi în România, diferenţa între cei bogaţi şi cei săraci este una la fel de mare ca oriunde în lume. Diferenţa de mentalitate între clasele sociale este la fel de mare ca oriunde în lume. Întotdeauna vor fi oameni care vor spune că nu sunt de acord cu aceste informaţii şi întotdeauna vor fi oameni care vor susţine că aşa este şi în realitate.

Nu consider că România este un caz aparte, nu facem cumva excepţie. Chiar dacă te gândeşti la situaţia economică dificilă, la impozite şi taxe mari, la corupţie, la şpagă, la combinaţii, la controverse, indiferent cât de negativ ai fi cu privire la adresa ţării noastre şi a oamenilor care trăiesc aici, nu poţi să negi şi existenţa unei pături sociale, din ce în ce mai mari, care ajunge să devină cea a  oamenilor înstâriţi pe propriile puteri.

Eu consider că ceea ce a scos la iveală acest studiu este valabil şi pentru România, pentru că şi aici succesul pe care îl obţinem în viaţa noastră, valoarea şi contribuţia pe care o aducem lumii înconjurătoare este răsplătită la fel ca peste tot în lume. Aici nu mă refer strict la bani, ci mai mult la apreciere şi recunoaştere.

Creează valoare şi banii nu vor înceta să apară.

Acesta este un principiu de bază în finanţe personale şi în viaţă. Nu l-am înţeles de la început şi nici nu m-am gândit că îmi poate schimba viaţa şi mie. Pentru a crea valoare, pentru a face lucrurile altfel şi a obţine rezultate diferite, avem nevoie de obiceiuri diferite.

Chiar Albert Einstein a spus şi a susţinut acest lucru. Este nevoie să schimbăm ceea ce facem pe parcursul unei zile, dacă ne dorim ca mâine să avem o zi altfel în viaţa noastră.

Indiferent că eşti la locul tău de muncă sau în afacerea ta, la nivel profesional poţi face lucrurile diferit. Te poţi ridica la locul de muncă, poţi lua iniţiativa, o poţi face din ce în ce mai des. Sunt sigur că eforturile vor fi remarcate, iar dacă într-un loc de muncă nu te simţi apreciat, atunci eşti liber să cauţi altul, mai bun. Să faci mai mult la locul de muncă va înseamna şi mai mulţi bani, mai multă linişte, mai multă siguranţă dacă vrei.

În afacerea ta, tu eşti liderul, tu eşti cel care îi inspiră pe toţi ceilalţi. O afacere nu va creşte mai mult decât proprietarul acesteia, iar din acest punct de vedere eşti direct răspunzător de educaţia ta continuă, de aplicarea a ceea ce înveţi şi, implicit, de nivelul la care se află afacerea ta.

Noi alegem.

Atitudinea noastră privitor la ceea ce facem în fiecare zi ne determină şi obiceiurile pe care la avem şi le consolidăm. O atitudine diferită ne poate ajuta să avem rezultate diferite, iar mai devreme sau mai târziu, în urma unor eforturi consistente, mici progrese care să conducă la mici rezultate, vom obţine şi ceea ce ne propunem.

Dacă aruncăm o privire mai atentă la datele din studiul efectuat vedem şi ceea ce putem schimba în ceea ce facem. Dacă obiceiurile sunt cele care fac diferenţa, de ce să nu încercăm să vedem dacă este adevărat?

Mulţumesc pentru că mă citeşti, pentru încrederea acordată şi pentru că, împreună, putem face lucrurile altfel, putem avea o viaţă mai bună.

Ţi-a plăcut acest articol ? Abonează-te! Face parte din seria de 30 de articole despre finanţe personale, conducând spre lansarea Cărţii „Salvează-ţi Banii”

Articole similare