Să ieşi la restaurant cu prietenii, să te simţi bine, să mănânci feluri alese sau să pleci în excursia demult aşteptată împreună cu familia sau să-ţi cumperi un ceas nou sau să pui pe tine cel mai nou model de costum. Să investeşti în proprietăţi sau să creşti nivelul venitului pasiv sau să ai mai multe surse de venit sau să deţii obiecte de artă sau să achiziţionezi instrumente financiare.
Să presupunem că cele enumerate în prima frază sunt o faţă a unei monede şi cele enumerate în cea de-a doua frază sunt cealaltă faţă. Venitul pe care îl câştigi, indiferent care este provenienţa acestuia, este alcătuit din astfel de monede. Toate au aceeaşi compoziţie, acelaşi mod de a apărea în faţa ta.
De fiecare dată când banii pleacă din buzunarul tău tu ai la dispoziţie o alegere pentru fiecare monedă. Prima categorie sau a doua categorie. Mai mult decât nişte studii, obiceiurile oamenilor de pretutindeni ne arată faptul că majoritatea monedelor din lumea asta au pe ele faţa cu prima categorie.
Acest lucru se întâmplă pentru că majoritatea oamenilor cheltuie mai mult decât câştigă, iar efectul este că într-un viitor destul de apropiat nu vor mai avea posibilitatea să facă alegerea de care spuneam puţin mai sus. Se întâmplă aşa pentru că monedele care pleacă cu „ştampila” primei categorii se duc în urma acţiunii a ceea ce se cheamă „recompensă imediată”.
Cum ajungi să ţi se întâmple şi ţie.
Viaţa este 10% ceea ce ţi se întâmplă şi 90% atitudine privitor la ceea ce ţi se întâmplă. Aş mai adăuga şi mentalitate privitor la ceea ce ţi se întâmplă. Asta înseamnă că se referă şi la bani, bineînţeles. Ajungi să ai un comportament şi o gândire greşită despre bani. Tot ceea ce faci acum provine din ceea ce ai devenit pe parcursul vieţii tale de până acum.
Cum ai ajuns să devii omul care eşti acum este produsul mai multor factori. Poate cel mai important dintre aceştia este programarea socială. Dacă eşti un cititor al articolelor mele atunci ai mai auzit acest termen, dacă nu atunci îţi spun simplu şi direct că programarea socială reprezintă cumulul de informaţii absorbite şi stocate în subconştientul tău care s-au transformat în sistemul tău actual de credinţe şi valori după care acţionezi.
Deja aud în mintea ta „Daniel, ai zis simplu!” Mai simplu: omul devine ceea ce gândeşte şi asta a zis Buddha cu mii de ani în urmă, nu eu. Mai simplu de atât nu ştiu 🙂
Fiind băiet păduri cutreieram.
Nu am fost niciodată un fan al lui Mihai Eminescu şi poeziilor lui (mie personal nu îmi place mai deloc), dar cumva cele 4 cuvinte de mai sus mi-au rămas în memorie. Mai precis, în memoria subconştientă exact ca un fişier pe harddiskul unui computer. Până la vârsta de 7-8 ani suntem direct expuşi la orice tip de informaţie, astfel că mediul în care creştem este definitoriu pentru adultul care vom deveni.
Imaginează-ţi că ai la dispoziţie un harddisk gol şi te apuci să scrii informaţie pe el, iar informaţia pe care o scrii influenţează în mod direct atât durata de viaţa a harddiskului, cât şi modul de funcţionare al acestuia. Asta înseamnă că tot ceea ce scrii este de importanţă vitală, pentru că mai târziu va fi destul de dificil să rescrii informaţia, să o modifici sau sau să o ştergi. Aşa funcţionează lucrurile.
Informaţii financiare.
Evident că prin tot noianul de informaţii care vor ajunge pe harddiskul tău vor ajunge şi cele financiare, legate de ceea ce înseamnă bani. Spuneam că mediul este definitoriu şi chiar aşa şi este şi în acest caz. Cei mai importanţi oameni cu care intri în contact la începutul vieţii şi cu care petreci cel mai mult timp sunt părinţii. Nu de puţine ori vorbim chiar de un singur părinte.
Majoritatea oamenilor trăiesc într-un context de sărăcie şi de supravieţuire. Este bine să spunem lucrurilor pe nume, fără menajamente. Lupta pentru ziua de mâine, grija pentru ziua de mâine, traiul de la un salariu la altul, datoriile, creditele şi altele sunt elemente obişnuite ale contextului de care vorbim. După cum vezi nu există cuvinte precum bunăstare, abundenţă sau prosperitate, acestea parcă provin din altă lume.
Acest context creează o presiune constantă asupra părinţilor noştri, precum şi a tuturor oamenilor din jurul nostru. Această presiune creată de acest context se transmite şi asupra celorlalţi copii cu care intrăm în contact şi astfel îţi poţi da seama cât de important este mediul în care creştem, ne dezvoltăm, ne jucăm, evoluăm.
Programarea socială continuă la grădiniţă, şcoală, liceu, facultate, serviciu sau afacere şi cumva nu se opreşte toată viaţa. În schimb, 85-90% din programare este definitivată până la vârsta de 12-14 ani şi de aici rezultă cât de importantă este informaţia pe care o primim de la vârste fragede. Aş nuanţa chiar şi aş spune calitatea informaţiei.
Din punct de vedere financiar copiii preiau obiceiurile părinţilor, iar dacă aceştia nu pot asigura o anumită educaţie financiară, atunci succesul financiar al copilului în viaţă este foarte probabil să nu depăşească succesul părinţilor.
Şcoala nu face niciun fel de educaţie financiară, iar scenariul este întregit de mass media şi anturajele de mai târziu. Preluând, adoptând şi implementând adânc în subconştient tot ceea ce percepem în jur ajunge să ne determine realitatea. Din păcate, lucrurile nu sunt cele mai bune pentru că ceea ce am preluat are legătură cu sărăcia, datoria, grijile, problemele, obstacolele, negativitatea.
Veşti bune.
Hai să revenim pe o pantă pozitivă. Există mulţi oameni care au scăpat din acest coşmar şi mai mult decât atât şi-au propus să le spună şi celorlalţi, care doresc să-i asculte, cum şi ce să facă pentru a porni şi ei pe un alt drum. Acela către abundenţă, prosperitate, bunăstare… către o relaţie mai bună cu banii în viaţa lor.
Unul dintre aceşti oameni sunt şi eu, iar în prezent nu mai fac nimic din ceea ce făceam pentru că nu mai sunt omul care am fost. O conjunctură de evenimente din viaţa mea cu mai mulţi ani în urmă m-a trezit şi m-a condus pe drumul care sunt astăzi. Nu intru acum în detalii pentru că nu fac obiectul articolului. Îţi recomand cartea mea „Salvează-ţi Banii” pe care am lansat-o recent şi pe care o poţi comanda aici.
Acum zic că dacă sunt oameni care au ieşit de pe acea traiectorie nefavorabilă şi sunt dispuşi să îţi arate şi ţie, ar fi util să-i asculţi şi să faci ceea ce au făcut şi ei. Depinde doar de fiecare dintre voi cum percepe informaţia şi ce face cu ea.
Valoarea ta.
Nu fac aluzie la nicio melodie şi nici la alte lucruri care te pot duce cu gândul în alte direcţii. Cu toţii avem o valoare şi în funcţie de aceasta câştigăm o anumită sumă de bani, care reflectă acest aspect. Partea frumoasă este legată de evoluţie.
Te informezi, te educi constant şi vei dobândi cunoaştere. Este valabil în orice domeniu, aşa că şi în ceea ce priveşte finanţele personale este la fel. Evoluţia înseamnă că know how-ul pe care îl capeţi se va transforma în valoare adăugată pentru tine. Bineînţeles vei câştiga din ce în ce mai mulţi bani. De asemenea, evoluţia înseamnă că odată ce ai ajuns să câştigi o anumită sumă de bani în mod constant, vei şti întotdeauna pe viitor cum să o obţii din nou.
Mai exact, dacă în acest moment ai un salariu net de 2.000 de RON pe lună înseamnă că atât este valoarea ta. Îţi vinzi timpul contra bani şi acesta este raportul în acest moment. Dacă te apuci să te informezi, să afli informaţii noi din domeniul financiar, să te educi mergând la cursuri, seminarii, conferinţe, să-ţi achiziţionezi programe online, în timp îţi vei creşte nivelul de cunoaştere în finanţe personale.
Să cunoşti mai mult înseamnă să faci mai mult, să obţii mai mult, să creşti mai mult, adică să-ţi crească valoarea. Poţi începe să aplici noul tău nivel de cunoaştere la locul actual de muncă ceea ce îţi va aduce cu siguranţă creşterea salariului.
Dacă nu se întâmplă la locul actual de muncă, atunci nivelul tău de cunoaştere te va împinge să cauţi altceva, un loc în care valoarea mai mare te va ajuta să obţii ceva mai bun pentru tine. Sau poate este momentul să te apuci să faci ceva pe cont propriu.
Ideea faină de tot este că odată ce ai învăţat să produci un anumit nivel financiar pentru tine, chiar dacă se va întâmpla ceva neprevăzut, vei şti să revii pentru că aşa cum se spune „mintea nu ţi-o poate lua nimeni”.
Modul corect.
Un aspect care este important de reţinut pe calea evoluţiei tale personale este să înveţi să faci bani în mod corect. Nu ţin acum vreo predică despre moralitatea unora care s-au îmbogăţit din tunuri date peste noapte, din combinaţii politice sau din oportunism pur şi simplu.
A fi concentrat pe diversele oportunităţi care pot apărea în calea ta nu înseamnă că trebuie să devii un oportunist. Explicaţia este una foarte simplă: dacă profiţi de o ocazie şi sari pe ea, este în regulă dacă se încadrează pe calea către îndeplinirea scopurilor tale. Ceea ce nu este în regulă este că majoritatea oamenilor, după ce ajung să profite de ceva, nu mai fac nimic şi banii pleacă din viaţa lor.
Lucrurile bune necesită timp, răbdare, efort, muncă concentrată, disciplină. Lucrurile bune înseamnă că este necesar să acţionezi pas cu pas. Dacă vrei să ai din ce în ce mai mulţi bani înseamnă că trebuie să faci anumiţi paşi, câte unul pe rând.
Suntem antrenaţi şi programaţi să vedem, mai ales prin intermediul mass media, diverse exemple de oameni bogaţi sau „aşa zis” de succes. Nu este neapărat rău, ceea ce este rău este că nimeni nu arată care au fost paşii pe care aceşti oameni i-au făcut pe calea bogăţiei. Ei îţi sunt vânduţi ca nişte modele care să te inspire şi pe tine să visezi frumos, să vrei să fii bogat, să-ţi închipui cum ar fi dacă…
Orice efect are o cauză.
Situaţia ta financiară actuală se datorează vieţii tale de până acum, ceea ce ai devenit, ceea ce ai făcut, ceea ce ai învăţat, ceea ce ai experimentat, ceea ce ai refuzat, ceea ce ai acceptat, ceea ce ai încercat şi aşa mai departe.
Ţi-am povestit de programarea socială şi mi-am dorit să fac asta pentru a înţelege că programarea din copilărie privitoare la bani ţi-a determinat situaţia ta financiară actuală. Creierul tău conştient va refuza să proceseze această informaţie în acest moment, tocmai de aceea am creat un context, o poveste pentru a ajunge la subconştientul tău. Te-am pregătit pentru o nouă percepţie care să te ajute, să te sprijine pe noul tău drum spre o situaţie financiară din ce în ce mai bună.
Aşa funcţionează creierul. Chiar dacă la nivel conştient tu eşti de acord cu aceste informaţii, la nivel subconştient se întâmplă faptul că, creierul are un sistem propriu de apărare care nu lasă să treacă orice informaţie. Dacă s-ar întâmpla asta pur şi simplu am înnebuni de-a binelea, am ceda şi am muri.
Partea bună este faptul că acum eşti conştient că situaţia în care te afli acum nu este nimic altceva decât un efect al unor cauze din trecut. Situaţia se poate schimba şi asta stă doar în puterea ta, tu fiind singurul care va pune în joc noi acţiuni, diferite de cele de până acum, astfel încât după câţiva ani de zile când te vei uita înapoi la situaţia financiară din trecut să te uiţi cu binoclul.
Oamenii supraestimează ceea ce pot face pe termen scurt, de maxim 1 an de zile şi, în acelaşi timp, subestimează ceea ce pot face pe termen mediu şi lung, adică 3-5 ani şi tot ce trece de bariera celor 5 ani.
Scapă de balast.
Este momentul pentru o nouă atitudine şi o nouă mentalitate suportivă. Sistemul tău de credinţe şi valori este cel mai probabil infectat şi asta nu doar că te ţine pe loc, ci te trage în jos. Apropo, nu există să rămâi pe loc, ci doar să creşti sau să o iei în jos.
Aşadar, dacă sistemul tău actual te-a adus aici înseamnă că înţelegi faptul că dacă vrei altceva sau dacă vrei mai mult nu se poate obţine aplicând tot acelaşi sistem sau din ce în ce mai mult din acesta. O astfel de abordare este sortită eşecului.
Am vorbit de balast pentru că acesta este ceva ce este în plus, te trage în jos, este nesuportiv şi nu îţi aduce niciun beneficiu, ba chiar îţi creează probleme fără să-ţi dai seama. Astăzi îţi propun un exerciţiu care să te ajute să identifici balastul din viaţa ta şi să te conducă către ruperea lanţurilor. Să te dezlănţui către o situaţie financiară mai bună în viaţa ta.
Te rog să întocmeşti 2 liste şi ia-ţi cât timp vrei pentru această activitate.
- o listă cu credinţe suportive atât pentru tine, cât şi pentru ceilalţi.
- o listă cu credinţe nesuportive care te afectează atât pe tine, cât şi pe ceilalţi.
Pune pe fiecare listă minim 10 poziţii. De exemplu, o credinţă suportivă ar fi „banii sunt foarte importanţi” şi o credinţă nesuportivă ar fi „banii nu sunt spirituali”. Pune doar credinţe valabile pentru tine, nu doar de dragul de a face exerciţiul.
După ce faci acest exerciţiu rupe hârtia pe care ai scris credinţele nesuportive în bucăţi cât mai mici şi arunc-o la gunoi. Poţi să-i dai şi foc dacă vrei cu condiţia să nu dai foc şi la altceva 🙂
Păstrează lista cu credinţe suportive şi timp de minim 66 de zile înainte de a adormi citeşte-o cu voce tare. Atenţie: această acţiune va fi exact ultima înainte de a adormi, altfel nu va funcţiona şi te vei chinui degeaba. Dacă după ce citeşti mai verifici alarma la telefon sau mai dai drumul la televizor pentru câteva minute, efortul tău va fi inutil.
De ce să faci asta?
Pentru că înainte de a adormi există o zonă tampon în care subconştientul primeşte mai uşor informaţia. Partea conştientă este diminuată ca implicare şi astfel există o portiţă pe care o poţi exploata şi te poţi reprograma într-un sens bun.
Dacă ţi se pare stupid un asfel de exerciţiu, atunci te rog să nu îl faci. Este alegerea ta, la fel cum a fost şi până acum. Îţi ia puţin timp şi este foarte simplu şi la îndemână. Tot ce îţi rămâne de făcut este să repeţi această operaţiune seară de seară. Şi încă ceva: atenţie la ce informaţii introduci în subconştient!
Daniel, finanţistul spiritual, aşa mi se spune mai nou 🙂