State of the Wallet – e029: Rescrie-ţi povestea despre bani

  • septembrie 9, 2016

Fiecare din noi are o poveste proprie despre bani. Dacă se repetă în fiecare zi, atunci rezultatele sunt aceleaşi ca şi până acum.

Îţi propun un exerciţiu simplu şi uşor care să te ajute să-ţi rescrii povestea ta despre bani.

Sunt câteva lucruri simple, la îndemâna ta şi cu aplicabilitate imediată.

Ţi-a plăcut acest video? Te rog, dă mai departe! Mulţumesc!

———-

Subscribe and follow me on:

Snapchat: https://www.snapchat.com/add/danielvtanase

YouTube: https://www.youtube.com/c/danieltanase79

Facebook: http://www.facebook.com/danieltanasefinantepersonale

Website: https://danieltanase.com

State of the Wallet – e029. Rescrie-ţi povestea despre bani

(full transcript)

00:27 Salutare! Numele meu este Daniel Tănase şi îţi spun „Bine ai venit!” la episodul cu numărul 29 din emisiunea de educaţie financiară State of the Wallet. Astăzi vreau să-ţi vorbesc un pic despre povestea fiecăruia pe care o avem cu bani, privitor la bani, în legătură cu banii… oricum am vrea să o numim.

00:46 Cu toţii avem o poveste despre bani. Într-unul din articolele din perioada anterioară am povestit un pic despre ce înseamnă povestea cu banii, despre cum poţi să faci să treci peste, ce înseamnă credinţele limitative, alte lucruri de acest gen pe care le-am atacat, ca să zic aşa, în ultima perioadă pentru că le consider fundamentale şi îmi doresc pentru tine să ai o relaţie din ce în ce mai bună cu banii în viaţa ta.

01:11 Această relaţie se va schimba în momentul în care faci anumite lucruri atât referitoare la trecut, atât referitoare la prezent, cât şi referitoare la viitor. Pentru a-ţi determina viitorul este necesar ca acţiunile tale din prezent trebuie să aibă o anumită consistenţă, o anumită relevanţă, o anumită perseverenţă.

01:33 Aşadar, în acest sens, mi-am propus să-ţi povestesc astăzi pentru că vorbim de poveşti, hai să povestim poveşti 🙂 dar ele nu sunt poveşti, ele sunt lucruri absolut reale, sunt lucruri pe care fiecare din noi este necesar să le accepte, să le înţeleagă şi să le practice. Pentru că, dacă nu vom trece la acţiune, dacă nu practicăm ceea ce doar spunem, cu siguranţă lucrurile vor rămâne la acelaşi stadiu ca şi până acum.

01:59 Pentru astăzi mi-am făcut o scurtă listă de 3 paşi pe care poţi să-i faci ca să-ţi rescrii povestea pe care o ai cu banii în viaţa ta. Să treci, poate, de la o poveste negativă, o poveste care include regrete, o poveste de care vrei cumva să uiţi şi să o rescrii, să o transformi… povestea ta cu banii, relaţia ta cu banii într-una de dragoste, de iubire, dar atenţie: nu acea dragoste de bani care te conduce la rădăcina tuturor relelor. Aşa cum am vorbit în articolele trecute şi în alte emisiuni.

02:36 Primul lucru pe care poţi să-l faci este un lucru atât de simplu, dar uităm de el, ne luăm cu treburile zilnice, avem capul împuiat de tot felul de situaţii şi, pur şi simplu, nu ne dăm seama cât de simplu şi, în acelaşi timp, cât de puternic este.

02:54 Primul lucru pe care poţi să-l faci este să-ţi exprimi recunoştinţa. Iar ca să-ţi exprimi recunoştinţa te invit să iei un pix şi o foaie de hârtie şi să notezi minim 3 lucruri, 5 lucruri pe care tu le ai în viaţa ta, pentru care eşti recunoscător acum. Fie că vorbim de sentimente, fie că vorbim de persoane… orice vrei tu, fii recunoscător pentru ceva. Pentru că exişti, că eşti sănătos, că înţelegi lucruri, că poţi să-ţi dai seama, că eşti destul de inteligent să faci ceea ce ţi-ai propus, că ai oameni de calitate în jurul tău, că eşti bucuros pentru ei, pentru succesul lor şi aşa mai departe.

03:32 Pune 3 lucruri, minim 3 lucruri pe hârtie pentru care eşti recunoscător acum şi încearcă să-ţi imaginezi cât de mult îţi aduce asta în viaţa ta, cât de multă bucurie poate să fie pentru că eşti recunoscător că acele lucruri sunt în viaţa ta.

03:50 Numărul 2, pe care ţi-l recomand să-l faci este să te gândeşti la trecut şi la un impact financiar negativ din trecutul tău. O situaţie, un eveniment, ceva ce ţi-a alimentat, ţi-a creat, ţi-a trezit o emoţie negativă privitor la bani, la oamenii din situaţia respectivă, la cum ai reacţionat, la ceea ce ai înregistrat, la atitudinea ta.

04:15 Gândeşte-te la ceva negativ, caută un eveniment negativ din punct de vedere financiar. Este necesar să-l cauţi pentru că el aduce la suprafaţă exact aceleaşi sentimente care au fost înregistrate de atunci. Poate sunt de frustrare, poate sunt de neputinţă, poate sunt de mânie, poate sunt de invidie… de orice alt lucru negativ sau care ţie ţi se pare negativ şi care a rămas în căpşorul tău, în subconştientul tău, ca un eveniment negativ.

04:46 Iar numărul 3 pe care poţi să-l faci este de asemenea foarte simplu, intuituv, poate îţi dai seama. Este să zicem să concetezi punctele: trecutul cu prezentul şi cu viitorul. Adică: te uiţi în trecut la un eveniment negativ din punct de vedere financiar, te uiţi ce înseamnă recunoştinţa pe care tocmai ţi-ai exprimat-o la punctul 1 şi pe care ţi-o exprimi acum în prezent şi îţi dai seama pe un timeline, pe linia timpului, că dacă acel eveniment negativ din viaţa ta nu ar fi avut loc, atunci astăzi nu ai fi ajuns să urmăreşti acest material, să te apuci să fii recunoscător pentru nişte lucruri şi să te bucuri de fapt de cât de frumoasă poate fi viaţa ta din anumite punct de vedere. Ea poate fi frumoasă mult mai mult.

05:35 Aşadar, gândeşte-te că fără acel eveniment negativ, fără ca el să fi apărut pe linia timpului, a evoluţiei tale, a vieţii tale, nu ai fi putut ajunge astăzi. Trebuie să înţelegi şi să accepţi acest lucru că el a fost, a venit acolo, este o lecţie la el, înţelege lecţia respectivă, ia-o mai departe cu tine, aplic-o astfel încât să nu mai greşeşti de acum încolo, astfel încât acţiunile din prezent să-ţi determine un viitor mai bun şi nu doar din punct de vedere financiar, ci în general în viaţa ta.

06:05 Gândeşte-te că evenimentele trecute au venit cu un scop în viaţa ta. Toate au un scop în viaţa ta. Cumva, nimic nu este la întâmplare. Chiar dacă ele au venit, au trecut, iar tu eşti în prezent astăzi aici şi începi să-ţi exprimi bucuria, începi să înţelegi şi să-ţi aduci aminte la modul conştient ce a însemnat atunci, ce lecţii mi-am luat, vii cu ele, practic începi să-ţi rescrii povestea pe care o ai cu banii.

06:36 Acestea sunt 3 lucruri pe care mi-am propus să ţi le spun astăzi pentru că consider că sunt la îndemână, sunt uşor de făcut. O foaie şi un pix, pe care să scrii câteva lucruri pentru care eşti recunoscător, conectează-te un pic în trecutul tău şi adu-ţi aminte de un eveniment cu impact negativ asupra ta, fnanciar, ceva ce are legătură cu banii, o experienţă cu banii, iar acum înţelege şi acceptă că ele au fost şi te-au adus la omul care eşti astăzi şi te pun şi pe drumul pentru omul care vrei să devii mâine.

07:14 Sper să fie de folos acest exerciţiu, fă-l din ce în ce mai des şi te rog scrie-mi. Scrie-mi şi spune-mi ce rezultate obţii din faptul că-ţi exprimi recunoştinţa, înţelegi evenimente din trecut, înţelegi că ele au fost nişte lecţii, le-ai adus şi în schimb le laşi deoparte şi faci mai bine astăzi pentru a-ţi determina un viitor financiar sau un viitor mai bun mâine.

07:40 Scrie-mi te rog. Până atunci, dacă nu te-ai abonat la canalul de YouTube te rog să te abonezi la canalul meu de YouTube. Este foarte simplu să dai un Subscribe pentru că vreau să continui să fac această emisiune, dar am nevoie de voi. Am nevoie de voi să daţi Subscribe, să daţi un share, să daţi un like, să daţi un comentariu, să-mi scrieţi pe mail la adresa [email protected] pentru că vreau să ştiu cu ce vă confruntaţi şi vreau să ştiu dacă, de exemplu, acest exerciţiu de astăzi poate fi folositor pentru voi şi pot să mă gândesc şi la alte exerciţii, pot să cercetez la rândul, pot să găsesc altele şi să vi le aduc, astfel încât să vă ajut şi să vă ofer posibilitatea de a avea o relaţie mai bună cu banii în viaţa voastră.

08:20 Până data viitoare: Gânduri prospere şi viaţă lungă!

Articole similare