Open Connect Summit #2 Antreprenoriat Autentic este un eveniment organizat în spaţiul de la Connect Hub, care a avut ca scop să înveţe pe cei interesaţi să gândească diferit. Scopul principal – creşterea afacerilor dincolo de limita a ceea ce cred oamenii că este posibil în acest moment. O conferință pentru antreprenori, freelanceri și oameni de afaceri la început de drum care caută să-și construiască și să-și dezvolte o afacere profitabilă pe termen lung.
Pentru acest prim episod, am profitat de faptul că am participat la acest eveniment, iar data lansării emisiunii a fost exact la 1 zi distanţă. Astfel, am interacţionat cu cât de mulţi oameni a permis timpul şi le-am adresat o singură întrebare referitoare la subiectul de maxim interes, şi anume – Ce reprezintă pentru tine banii?
Răspunsurile au fost diverse şi, pe scurt, au cuprins următoarele răspunsuri. Banii sunt:
- un mijloc prin care poţi ajunge la mai mulţi oameni.
- o modalitate prin care poţi atinge publicul ţintă.
- un mijloc prin care poţi reuşi să ai tot ceea ce îţi doreşti şi să dai altora tot ceea ce îşi doresc şi ei.
- acel element indispensabil de care este mare nevoie ca să putem să-i ajutăm pe alţii.
- o unealtă; nu sunt nici buni, nici răi.
- o resursă, care îţi permite să creşti şi să te dezvolţi.
- un mijloc prin care poţi fi recompensat că oferi valoare.
- un instrument cu un scop singur şi clar – acela de a te ajuta să faci mai multe şi mai bine lucrurile pe care le faci acum, la un nivel mai mare, pentru cât mai mulţi oameni.
Subscribe and follow me on:
YouTube: https://www.youtube.com/user/danieltanase79
Website: http://danieltanase.com
Facebook: http://www.facebook.com/danieltanasefinantepersonale
Linkuri utile
Ancuţa-Diana Doboş | IChooseVegi | http://ichoosevegi.ro
Cristian Ştefan | http://crististefan.com
Cristi Drăgan | The Inspiration Factory | https://www.facebook.com/theinspirationfactoryro
Roxana Olaru | Creadiv | http://creadiv.ro
Adrian Ivaşcu | http://stimulintern.com
Raluca Popescu | Connect Hub | http://intuitia.co
Alexandru K. Kelerman | Connect Hub | http://kelerman.com
Connect Hub | http://connecthub.ro
State of the Wallet – e001. Ce Reprezintă Pentru Tine Banii? (full transcript)
00:28 Daniel: Salutare de la Open Connect Summit #2 Antreprenoriat Autentic! Evenimentul stă să înceapă, sala este aproape plină, oamenii stau de vorbă, socializează. Am venit aici să aflu cât mai multe despre bani, să vedem ce cred oamenii despre bani. Am încercat pe parcursul zilei să stau de vorbă cu cât mai mulţi oameni pentru a avea o imagine mai bună de ansamblu.
00:50 Daniel: Am găsit primul interlocutor şi anume pe Ancuţa Diana-Doboş. O las pe ea să spună câteva vorbe despre ea, cine este şi cu ce se ocupă.
00:59 Ancuţa: Bună! În general, ajut oamenii să-şi găsească drumul către o alimentaţie sănătoasă, precum şi obiceiuri bune şi sănătoase în viaţa lor şi fac lucrul acesta prin informaţii în scris sau reţete şi tot felul de obiceiuri şi sfaturi foarte utile.
01:22 Daniel: Astăzi, Ancuţa o să-mi răspundă la o singură întrebare pentru că pe noi ne interesează cumva alt subiect şi anume – Ce reprezintă pentru tine banii?
01:31 Ancuţa: Pentru mine, banii sunt un mijloc prin care pot să ajung la mai mulţi oameni. Este o necesitate pe care am descoperit că am nevoie de ea doar ca să creez mai mult şi să ajung la publicul meu ţintă, precum şi la cei care doresc să ajungă la mine.
02:00 Daniel: Mulţumesc pentru răspuns! Unde te poate găsi lumea?
02:04 Ancuţa: Cei care vor să afle mai multe despre mine şi despre ceea ce fac eu mă pot găsi pe facebook la pagina i choosevegi sau pe site-ul ichoosevegi.ro
02:18 Daniel: Acum stăm de vorbă cu prietenul meu Cristian Ştefan cu care m-am întâlnit aici la Open Connect Summit ca să luăm valoare împreună, să creştem şi să dăm mai departe din ceea ce învăţăm tuturor. Cristi, spune oamenilor cine eşti şi cu ce te ocupi?
02:31 Cristi: Este simplu, crististefan.com şi îşi dau ei seama ce se întâmplă pe-acolo. Între timp muzica de fundal ne aduce zâmbete pe faţă… 🙂 Melodia asta nu a fost de pe site-ul meu, spune Cristi.
02:40 Daniel: Asta nu a fost în program, dar nu este nicio problemă, aşa este la evenimentele live… 🙂
02:44 Cristi: În principiu, hai să şi spun oamenilor mai multe, nu doar adresa site-ului. Am scris două cărţi, mă ocup de dezvoltare personală şi mă duc şi spre zona de business, antreprenoriat. Îmi place mai mult să mă concentrez pe zona de dezvoltare personală, psihologie aplicată şi tot ce fac acolo o fac în sensul de a oferi oamenilor din ce am învăţat eu.
03:04 Daniel: Super! După cum ştii, eu mă ocup cu banii, ajut oamenii să aibă o relaţie mai bună cu banii în viaţa lor şi te rog să-mi răspunzi la o singură întrebare – Ce reprezintă pentru tine banii?
03:16 Cristi: Este super simplu. Banii, pentru mine, reprezintă un mijloc prin care pot să reuşesc să am eu tot ceea ce îmi doresc şi să dau altora tot ceea ce îşi doresc şi ei. Atât.
03:30 Daniel: Şi cartea lui Cristi se cheamă tot „Simplu”, crististefan.com, căutaţi-l, urmăriţi-l, ne auzim mai târziu.
03:38 Daniel: Am racolat pe cineva să-mi răspundă la întrebări… te rog să le spui oamenilor cine eşti şi cu ce te ocupi?
03:44 Cristi: Eu sunt Cristi Drăgan, sunt elev şi ceea ce fac eu este proiectul The Inspiration Factory, cu care ne dorim foarte tare să inspirăm şi să conectăm generaţiile, de la elevi la părinţii lor, la bunicii lor şi să facem treabă bună împreună.
04:01 Daniel: Super, foarte tare! Iată că tinerii vin din urmă puternic…spune-mi, tinere, la 17 ani – Ce reprezintă pentru tine banii?
04:19 Cristi: Banii sunt acel element indispensabil de care eu am foarte mare nevoie ca să pot să-i ajut pe alţii şi ca să pot să mă ajut pe mine.
04:20 Daniel: Şi ca să dai în continuare valoare, nu?
04:22 Cristi: Exact!
04:23 Daniel: Mai spune încă o dată oamenilor unde te găsesc.
04:26 Cristi: Pe facebook – The Inspiration Factory şi eu – Cristi Drăgan.
04:32 Daniel: Bine v-am regăsit! Sunt alături de prietenul meu Adrian, care tocmai şi-a lansat cartea de câteva zile, ne-am întâlnit la acest minunat eveniment, aşa că l-am luat şi pe el să-mi răspundă la întrebări, dar îl las pe el să spună câteva cuvinte.
04:46 Adrian: Salut! Eu sunt Adrian Ivaşcu, sunt webdesigner, student la psihologie în anul 2 şi îmi place să ofer valoare oamenilor.
04:55 Daniel: Hai să oferim şi mai multă valoare şi te rog să-mi răspunzi la întrebarea – Ce reprezintă pentru tine banii?
05:01 Adrian: Banii sunt o unealtă pentru mine. Am auzit undeva comparaţia aceea cu un cuţit… nu este nici bun, nici rău. Poţi să omori pe cineva cu el sau poţi să tai pâine să oferi oamenilor. Aşa sunt şi banii, nu sunt nici buni, nici răi, sunt pur şi simplu o unealtă.
05:20 Daniel: Iată ce îmi place că aflu din ce în ce mai multe răspunsuri. Merci, Adrian! Unde te găsesc oamenii?
05:24 Adrian: Pe stimulintern.com este blogul meu sau pe facebook – Adrian Ivaşcu.
05:33 Daniel: Bună din nou! Am alături de mine pe Roxana, dar o las pe ea să ne spună cine este şi cu ce se ocupă?
05:38 Roxana: Salut! Eu sunt Roxana Olaru, sunt antreprenor şi am o agenţie digitală, se numeşte Creadiv şi le oferim clienţilor posibilitatea să profite de avantajul mediului online şi de programare, promovare şi design.
05:52 Daniel: Am o întrebare, deja bănuieşti că este vorba despre bani – Ce reprezintă pentru tine banii?
06:00 Roxana: Diverse… cel mai important mod de a-i privi cred că este faptul că îi privesc ca pe o resursă, care îmi permite să cresc şi să mă dezvolt şi pe partea de relaxare să mă duc în vacanţe.
06:20 Daniel: Mulţumesc pentru răspuns! Unde te pot găsi oamenii, unde vă pot contacta?
06:25 Roxana: Pe site-ul creadiv.ro, iar pe mine pe facebook, linkedin – Roxana Olaru.
06:34 Daniel: Am revenit. Alături de mine se află Raluca, dar o s-o las pe ea să ne spună două cuvinte, cine eşti şi cu ce te ocupi?
06:41 Raluca: Bună! Sunt Raluca Popescu şi sunt Community Manager sau Charmer la Connect Hub, precum şi trainer şi creatoare a workshopului de dezvoltare a intuiţiei.
06:51 Daniel: Îmi place asta cu intuiţia… să vedem dacă intuieşte ce întrebare urmează să-i adresez – Ce reprezintă pentru tine banii?
07:02 Raluca: Asta-i o întrebare grea…eu am vorbit frumos cu tine! 🙂 Pentru mine banii, la nivel conştient, reprezintă o resursă, un mijloc prin care eu sunt recompensată că ofer valoare şi eu îi recompensez pe oameni pentru faptul că primesc valoare de la ei. Asta la nivel conştient. Având în vedere felul în care sunt finanţele mele, cred că am şi nişte convingeri la nivel inconştient la care acum lucrez şi sper să le revolv…îmi dau seama după rezultate. Dacă la nivel conştient este ok, dar rezultate nu sunt aşa cum doresc, se pot îmbunătăţi.
07:52 Daniel: Cred că pot să te ajut eu…unde te pot găsi oamenii?
07:57 Raluca: Mă pot găsi pe site-ul intuitia.co şi pe facebook la aceeaşi pagină, Raluca Popescu pe facebook, profilul personal.
08:09 Daniel: Am revenit! A sosit momentul şi pentru prietenul meu cel mai bun Alex să vină la microfon. Te rog spune-le oamenilor cine eşti şi cu ce te ocupi?
08:18 Alex: Salutare! Eu sunt Alexandru Kelerman, mă ocup cu 2 lucruri mari şi late… sunt Event Wizard la Connect Hub şi consultant pe partea de online marketing pentru business-uri online, în special cele care îşi doresc să crească şi să atragă o audienţă de clienţi foarte faină pentru ei.
08:36 Daniel: Aşa este, vi-l recomand pe Alex din toate punctele de vedere… şi Alex – Ce reprezintă pentru tine banii?
08:45 Alex: Pentru mine, banii au un scop foarte clar. Ei au un rol în societate foarte important, acela de a ne ajuta să îndeplinim anumite scopuri, să realizăm anumite funcţii, să cumpărăm anumite bunuri şi pentru mine au singur scop – acela de a mă ajuta să fac mai multe şi mai bine lucrurile pe care le fac acum, la un nivel mai mare, pentru cât mai mulţi oameni.
09:11 Daniel: Foarte fain răspuns! Unde te pot găsi oamenii?
09:13 Alex: Oamenii mă pot găsi pe facebook – Alexandru K. Kelerman, la Connect Hub sau, în curând, pe site-ul kelerman.com.
09:26 Daniel: Sunt entuziasmat că am reuşit să filmez foarte mulţi oameni diferiţi, am captat diverse păreri şi sper să vă placă vouă ceea ce a ieşit. Acesta este materialul pentru acest prim episod. Voi reveni vinerea viitoare pentru că aşa cum am promis, în fiecare vineri dacă nu intervin nişte probleme mai presus de mine, vă voi aduce câte un episod. Înscrieţi-vă la newsletter, abonaţi-vă la canalul video, am nevoie de voi ca de aer pentru că vreau să vă dau foarte multă valoare şi vreau să contribui din ce în ce mai mult să creştem ca şi comunitate, să ne ajută unii pe alţii, să facem lucrurile să se întâmple la următorul nivel pentru voi.
Vă mulţumesc că mă urmăriţi, like şi share dacă v-a plăcut, pa pa! 🙂