Vreau fonduri

  • mai 11, 2016

Probabil te întrebi ce legătură există între accesarea fondurilor europene şi domeniul finanţelor personale. Din punctul meu de vedere legătura este evidentă pentru că această metodă îţi dă posibilitatea să intri în lumea afacerilor şi să-ţi dezvolţi o sursă de venit la care majoritatea oamenilor încă visează.

Contactul meu cu domeniul fondurilor europene a fost unul direct, pentru că am lucrat pe parcursul întregii cariere cu persoane juridice, firme, companii sau oricum ai dori să le denumeşti. La un moment dat, multe dintre companiile care erau alocate portofoliului meu au pătruns dincolo de aparenţe şi s-au pus pe treabă. În afară de acestea, au existat şi oameni care au intrat în acest domeniu pornind de la zero.

Aşadar, cred că pot să-ţi ofer şi o altă perspectivă care vine din partea de finanţare a proiectelor, din păcate o parte destul de ignorată de majoritatea celor care au făcut astfel de proiecte. Ce a fost interesant la experienţa mea este faptul că atunci când o firmă venea cu un astfel de proiect şi ne solicita finanţare, practic eu, ca şi om direct responsabil de oferirea de servicii şi produse financiar-bancare, luam la rândul meu totul de la zero.

Astfel, treceam de la citirea proiectului până la înţelegerea premiselor care conduceau la întocmirea cashflowului pentru viitoarea afacere. Treceam de la înţelegerea fluxului tehnologic până la materie primă şi până la produs finit. Treceam de la planul de afaceri până la detalii despre experienţa administratorului.

Nu vreau să te zăpăcesc cu detalii inutile sau cu noţiuni care nu îşi au sensul, dar am simţit nevoia să fac această introducere pentru a înţelege că am o vastă experienţă în lucrul cu astfel de proiecte şi consider că prin articolul de astăzi pot puncta eficient anumite detalii, pentru că este posibil să fi auzit multe sau poate chiar să fii interesat.

Şi, pentru că am vrut să-ţi dau valoare, am apelat la o persoană de încredere, alături de care am lucrat, am suferit dar am şi râs la fel de mult când eram colegi pe numele ei Cristina Costinescu, care în prezent are propria firmă de consultanţă şi se ocupă în mod direct de tot ceea ce înseamnă accesarea fondurilor europene.

Vreau fonduri.

Da, şi eu. Am tatonat terenul până acum sau poate nu a fost momentul pentru că la rândul meu nu-mi stabilisem direcţiile către care vreau să mă dezvolt. Cel mai probabil, anul 2017 va fi pentru mine anul în care îmi voi încerca norocul. Stai! Ce am spus, norocul? Norocul este aşa cum ţi-l faci şi tocmai de aceea îmi voi creea condiţiile în care el se va manifesta, pentru că aici nu este vorba de noroc, ci este vorba de lucruri concrete şi de multă muncă.

În rândurile următoare, voi ataca câteva puncte importante care să facă lumină în tot hăţişul şi reticenţa care planează asupra acestei oportunităţi extraordinare din punctul meu de vedere. Este de ajuns să o faci o singură dată, dar s-o faci aşa cum trebuie.

1.Ideea proiectului

Un prim lucru pe care doresc să ţi-l transmit este faptul că indiferent că ai deja o afacere sau eşti la început de drum şi vrei să-ţi deschizi una nouă, atunci te poţi gândi la un proiect de investiţii. Despre asta este vorba – investiţii.

O investiţie înseamnă multe lucruri, dar aş rămâne la ideea că singurul mod în care o companie se poate dezvolta, poate creşte sau trece la nivelul următor în afacerea respectivă este prin efectuarea de investiţii. Putem vorbi de o modernizare a unei linii de producţie sau poate  de o linie complet nouă de producţie, retehnologizarea, mărirea de capacităţi, echipamente mai performante sau poate de investiţii în domeniul capitalului uman. Indiferent de acestea proiectul, adică investiţia în sine, trebuie să satisfacă o nevoie reală a companiei şi a pieţei căreia se adresează compania.

Şi atunci apare o întrebare fundamentală: „Este oportun acest proiect pentru compania mea?” Sunt multe lucruri de luat în calcul, dar cumva majoritatea lumii se opreşte la valoarea investiţiei. Parcă aud de la birou şi acum „avem şi noi un proiect de 1 milion de euro şi am venit să luăm bani de la voi.” Serios?! Întrebare: „Şi după implementarea proiectului, ce costuri de operare veţi avea? Aveţi capital de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente? Ce alte costuri neprevăzute pot apărea după ce daţi drumul la activitate?”

Este posibil să ţi se pară câteva detalii de bun simţ şi logice, dar majoritatea celor care au plecat la drum nu s-au gândit şi au mers pe principiul „om vedea” sau „lasă că ne dă banca bani şi pentru asta!” Vorbim puţin mai încolo şi de ce NU îţi va da banca bani.

Un alt aspect esenţial aici este faptul că accesarea fondurilor presupune respectarea unor reguli şi asumarea unor obligaţii. Beneficiarul fondurilor este singurul răspunzător pentru respectarea obligaţiilor asumate şi trebuie să se asigure că a înţeles toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul de finanţare, înainte de semnarea acestuia.

Păi, da. Ştiu. Şi asta ţi se pare normal ţie cititorule sau viitor doritor de fonduri. Ce se întâmplă este faptul că în foarte multe cazuri regulile au fost încălcate sau chiar s-a ajuns la fărădelegi grosolane care au condus la blocarea fondurilor pentru România. În purul spirit românesc, nu voi sta acum să-ţi spun câte ţepe s-au dat, cu proiecte de milioane de euro pe hârtie şi nici măcar groapa pentru fundaţie săpată.

Aceste lucruri au provenit din multe aspecte şi să nu rămânem aici, pentru că ştiu foarte multe proiecte implementate cu succes, cu respectarea regulilor, a documentaţiei şi aşa mai departe.

2.Alegerea consultantului.

Obţinerea de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană este o procedură destul de dificilă  pentru majoritatea firmelor atât din punct de vedere al întocmirii documentaţiei, cât şi a perioadei îndelungate de aprobare a proiectului.

Prima etapă după stabilirea ideii de proiect o reprezintă identificarea programului de finanţare corespunzător, urmat de întocmirea dosarului cu documentele solicitate de autorităţi. Întocmirea documentaţiei este la rândul ei o provocare, dar un consultant specializat în accesarea de fonduri europene aduce multă valoare adăugată proiectului şi implicit mai multe şanse ca acesta să fie aprobat.

Rolul unui consultant profesionist este de a clarifica ideea de proiect, de a identifica un program de finanţare, de a analiza conditiile de accesare a acestuia, de a pregăti documentaţia tehnico-financiară în condiţiile solicitate de finanţator şi de a asigura asistenţă în implementare, însă în toate etapele este necesară o colaborare reală între beneficiar şi consultant.

Nu de puţine ori au ajuns la urechile mele vorbe fie de la beneficiar că „consultantul nu a făcut cum trebuie aici” sau „că nu a prevăzut şi asta în proiect”, precum şi de la consultant cum că „beneficiarul mi-a ascuns partea asta, aşa că nu am putut s-o prind în proiect” sau „dacă ai ştii ce greu mi-a adus documente că oricum nici el nu ştia ce vroia.” Adevărul este întotdeauna la mijloc şi, în acest caz, la fel ca în altele din viaţă este vorba de comunicare sinceră şi reală între cei doi parteneri de drum. Dacă nu se întâmplă, fisurile se vor reflecta într-una din fazele proiectului, fie că vorbim de întocmirea documentaţiei, fie că vorbim de perioada de implementare.

Alegerea unui consultant specializat care va da valoare adevărată proiectului este absolut necesară, pentru că banii nu sunt un scop în sine. Dacă tot ceea ce vrea de la tine un consultant sunt doar banii, atunci îţi recomand să mai cauţi, pentru că nu ai ajuns unde trebuia.

3.Finanţare.

Iată că am ajuns şi la una din părţile critice şi destul de ignorate în accesarea unui proiect cu fonduri europene. În majoritatea programelor de finanţare, principiul de bază este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate (suportate şi plătite efectiv) în prealabil de către beneficiar. Adică ai dat banii pentru ce ai prevăzut că faci, iar apoi ceri rambursarea cheltuielilor efectuate pe baza unei documentaţii atent şi bine întocmită.

Solicitantul trebuie să se asigure că are disponibilităţile necesare atât pentru cofinanţarea proiectului, cât şi pentru acoperirea decalajului existent între efectuarea plăţilor şi primirea finanţării nerambursabile. Adică trebuie să ai şi partea ta de bani, precum şi banii necesari să te descurci până se întorc banii de la autorităţi. Simplu? Bineînţeles că nu!

De aceea, se prevede în proiect de unde vor veni banii necesari, fie fonduri proprii, fie credit bancar. Recomandare absolută: atunci când este necesar să se apeleze la un credit bancar (şi de obicei este) discută cu consultantul încă din etapa de pregătire a proiectului structura de finanţare. Mă refer la tot ce înseamnă finanţarea adică valoare, perioadă, costuri, garanţii, aport propriu şi aşa mai departe.

Ideea este că nimic nu îţi garantează că banca te va finanţa. Faptul că ai un proiect aprobat şi ai semnat contractul de finanţare cu autorităţile, asta nu înseamnă că şi banca va fi de acord să-ţi dea banii necesari. Nici băncile nu sunt uşă de biserică şi sunt destul de reticente, dar în momentul în care se bagă, atunci chiar se bagă.

Există şi multe situaţii contradictorii şi îţi dau un exemplu. O persoană pe care o cunosc a făcut un astfel de proiect, acesta s-a aprobat şi a fost semnat contractul. Pentru acest proiect măsura respectivă prevedea să nu ai experienţă în domeniul respectiv. Apoi, s-a dus la bancă unde a fost respinsă de multe instituţii bancare pe exact acest motiv, şi anume că nu are experienţă. Se întâmplă, dar asta nu înseamnă că se diminuează cumva faptul că şi tu poţi accesa un astfel de proiect.

Lucrează cu profesionişti.

În general, m-am obişnuit în ultimii ani de zile să apelez la specialişti şi acesta este sfatul pe care ţi-l dau şi ţie. Treci peste ideea că ştii tu mai bine sau că altcineva a făcut lucrurile în nu ştiu ce fel şi ia-o pe calea ta. Informează-te bine de tot, pune toate întrebările care îţi trec prin cap, alege un consultant cu rezultate şi cu care rezonezi, nu unul care vrea să-ţi golească buzunarele şi, mai presus de toate, află de ce vrei să accesezi fonduri europene.

Este o posibilă soluţie foarte bună pentru afacerea ta, dacă faci ce trebuie, cum trebuie, cu cine trebuie şi când trebuie. Se poate, am văzut cu ochii mei nenumărate proiecte de succes, nu te lua după cei care îţi spun că „este greu” sau „că mai bine nu”, pentru că de obicei aceştia sunt cei care nici măcar nu au încercat.

Îţi recomand cu căldură încă o dată să apelezi la experţi aşa cum este şi Cristina Costinescu pe care o poţi contacta la adresa [email protected], sper că ţi-am fost de folos, iar eu şi Cristina îţi urăm: „Succes!”

Articole similare