Astăzi am simţit nevoia, mai mult decât în alte zile, să fiu mai inspirat, mai motivat, să mă trezească ceva, altfel. Şi am descoperit ceva ce demult nu mai folosisem pentru a-mi creşte nivelul de energie, de entuziasm, pofta de viaţă în general.
Cu toţii avem momente în care nu ne simţim la fel de confortabili ca în alte zile şi ne mai scade oarecum interesul. Şi, pentru că în cazul meu a funcţionat foarte bine, m-am gândit să-ţi dezvălui şi ţie marele secret.
Te-am făcut curios? Bun. Atunci îţi ia doar câteva minute să citeşti acest articol şi poate să te simţi şi tu mai motivat, mai inspirat, mai deştept sau pur şi simplu mai bine.
Este vorba despre câteva povestioare, aşa cu tâlc cum îmi plac mie, regăsite prin cărţi mai vechi. Am stat cu gândul la salonul de carte, care tocmai ce începe astăzi (stai liniştit, nu-i fac reclamă), şi m-am apucat să răsfoiesc prin bibliotecă.
Aceste povestioare se citesc foarte uşor, rapid şi au efect imediat, pentru că ele provin din timpuri vechi şi oarecum evoluţia societăţii a estompat modul acela de a scoate la iveală morala sau înţelesul unei astfel de poveşti.
Mai amuzante sau mai triste, mai reale sau mai puţin reale, despre viaţă şi nu numai, aceste istorioare scot la iveală multă înţelepciune, ne îndeamnă să trecem dincolo de limite, să privim înăuntrul nostru, dar mai presus de toate ne lasă cu acel gust amar şi ne pun pe gânduri. Am ales această cale pentru că doar aşa ne putem motiva şi inspira să fim din ce în ce mai buni în orice facem în viaţa noastră. Dar nu mai prelungesc şi te las să citeşti mai departe 7 poveşti care mie mi-au plăcut foarte mult şi mi-au schimbat ziua.
1. Patru călugări au decis să mediteze în linişte, fără să vorbească timp de două săptămâni. Până la venirea nopţii din prima zi, lumânare a început uşor să se termine şi până la urmă s-a stins.
Primul călugăr a spus: „O, nu! Lumânarea s-a terminat.”
Al doilea călugăr a spus: „Nu trebuia să nu vorbim?”
Al treilea călugăr a spus: „De ce trebuie voi doi să întrerupeţi liniştea?”
Al patrulea călugăr a râs şi a spus: „Ha! Eu sunt singurul care nu a vorbit.”
2. Un vânzător din Baghdad şi-a trimis slujitorul la un comisionar din bazar şi omul s-a întors albit de frică şi tremurând.
„Stăpâne”, a spus, „în timp ce eram la piaţă m-am lovit de un străin. Când m-am uitat la faţa lui, am văzut că de fapt era Moartea. A făcut un gest ameninţător către mine şi apoi a dispărut. Acum îmi este frică. Dă-mi te rog un cal ca să ajung la Samarra din prima şi să păstrez o distanţă considerabilă între mine şi Moarte.”
Vănzătorul, pentru că era îngrijorat pentru omul său, i-a dat acestuia cel mai rapid armăsar al lui. S-a urcat pe el şi a plecat într-o clipită. Mai tărziu în aceeaşi zi, vânzătorul s-a dus şi el la bazar şi a văzut Moartea prin mulţime. Aşa că s-a dus către aceasta şi i-a spus:
„Ai făcut un gest ameninţător către bietul meu slujitor în această dimineaţă. Ce a vrut să însemne asta?”
„Nu a fost un gest de ameninţare, domnule”, a spus Moartea. „A fost o surpriză să-l văd aici în Baghdad.”
„De ce nu ar fi în Baghdad? Doar aici locuieşte.”
„Ei bine, mi s-a dat de înţeles că ne vom întâlni deseară în Samarra, vezi tu…”
3. Nan-in, un maestru japonez din timpul erei Meji (1868-1912), a primit în vizită un profesor universitar, care venise să întrebe despre Zen.
Nan-in servea ceaiul. I-a umplut ceaşca oaspetelui, şi apoi a continuat să toarne. Profesorul a urmărit cum dă pe-afară ceaiul din ceaşcă până când nu s-a mai putut abţine.
„Este plin. Nu încape mai mult!”
„Ca şi această ceaşcă”, a spus Nan-in, „eşti plin de părerile şi speculaţiile tale. Cum pot să-ţi arăt despre Zen, până tu nu-ţi goleşti mai întâi ceaşca?”
4. Marele maestru taoist Chuang Tzu a visat odata că era un fluture care zbura încolo şi încoace. În vis nu avea nici cea mai mică urmă de conştientizare cum că ar fi om. Era doar un fluture. Deodată s-a trezit brusc şi s-a regăsit întins, stând acolo ca un om. Şi atunci şi-a adresat către sine o întrebare:
„Mai înainte am fost un om care visa că este fluture sau acum sunt un fluture care visează că este om?”
5. La marginea unui sat era un zid vechi şi misterios şi, de fiecare dată când cineva se urca pe zid şi privea în partea cealaltă, în loc să vină înapoi el sau ea zâmbea şi sărea în partea cealaltă. Nu se mai întorceau niciodată.
Locuitorii satului au devenit curioşi să afle ce îi atrăgea pe oameni dincolo de zid. Până la urmă, satul lor avea tot ce trebuie pentru a duce o viaţă confortabilă. Aşa că au făcut o înţelegere, astfel încăt să lege de piciorul următoarei persoane ceva, ca atunci când va vrea să sară dincolo, să o poată trage înapoi.
Următoarea dată când cineva a încercat să urce zidul să vadă ce este în partea cealaltă, i-au legat piciorul astfel încăt să nu poată trece. Ea s-a uitat în partea cealaltă şi a fost încântată de ceea ce a văzut şi a zâmbit. Cei de jos erau curioşi şi au început să-i pună întrebări şi să o tragă în jos, dar spre marea lor dezamăgire ea si-a pierdut puterea vorbirii.
Cei care au Văzut nu pot spune. Ceea ce a fost Văzut nu poate fi desenat, nu poate fi spus în cuvinte. Dar fiecare trebuie să încerce – şi lumea merge înainte devenind din ce în ce mai frumoasă datorită acestor eforturi.
6. Elevul s-a apropiat de maestrul său şi l-a întrebat:
„Maestre, când am fost tânăr, am dorit ca familia mea şi cei dragi să fie mândrii de mine.Ai vrut şi tu la fel?”
„Da”, a răspuns maestrul.
„De ce ţi-ai dorit asta?”, a întrebat elevul.
„Pentru ca ei să simtă că au mai multe motive să mă iubească şi să mă accepte. Şi motivul pentru care am dorit asta a fost ca eu, în schimb, să simt că am suficiente motive să mă iubesc şi să mă accept pe mine. Asta a fost în principal. Dar, într-o zi m-am trezit şi am realizat, dacă aş trece peste toate astea şi aş învăţa să mă iubesc şi accept necondiţionat, fără a cere iubirea altcuiva, acceptarea sau aprobarea să simt astfel despre mine? Atunci, fericirea mea nu ar mai depinde de alte circumstanţe, dar ar fi atât de constantă precum răsună bătăile inimii în pieptul meu. Astfel a început călătoria mea către realizarea proprie.”
„Şi nu ţi-ai mai dorit ca ei să fie mândrii după toate astea?”, a întrebat elevul.
„Ego-ul meu a vrut, dar eu nu m-am mai identificat cu el aşa cum o făceam înainte. Şi nu îmi mai pasă ce gândesc ceilalţi în acelaşi fel. Am respectat în continuare, am onorat, dar nu am mai acordat atâta importanţă şi atenţie, a răspuns maestrul zâmbind. Şi niciodată nu m-am mai simţit atât de liber, decăt după ce m-am eliberat în acest mod.”
7. Doi soldaţi nazişti stăteau de vorbă in lagărul de concentrare de la Auschwitz, cănd un evreu a venit către ei şi le-a spus:
„Eu nu voi mai asculta de ordinele voastre!”
Unul din cei doi soldaţi a scos prompt pistolul din teacă şi l-a împuşcat pe evreu până l-a omorât.
„De ce ai făcut asta?”, a întrebat celălalt soldat.
„Este rutină”, a răspuns celălalt.
Sper că v-au plăcut şi am reuşit să trezesc ceva, acolo înăuntru, în fiecare din voi. Puterea poveştilor este uimitoare şi ne-a condus de-a lungul timpului, de aceea am ales astăzi să mă exprim în acest mod şi să adaug valoare în viaţa ta.
Îţi mulţumesc că mă urmăreşti şi dacă ţi-a plăcut articolul, apreciază-l aşa cum se cuvine şi dă-l mai departe să afle şi prietenii tăi de puterea magică şi înţelesul cu tâlc al poveştilor.
