Am tot auzit în jurul meu oameni care spun că dacă ar avea mai mulţi bani şi-ar rezolva foarte multe din problemele sau dificultăţile financiare pe care le au. Unii îmi spun că şi-ar mai închide din credite, alţii îmi spun că s-ar duce în vacanţa mult dorită împreună cu familia, unii îmi spun că ar putea să-şi mai permită una, alta.
Cu toate acestea, de-a lungul timpului, pentru că am avut ocazia să observ mii de oameni şi mai ales pe cei care s-au împrumutat la bănci, am constatat că mai mulţi bani nu rezolvă problemele. Cel mai important este că m-am observat pe mine, iar mai jos vei regăsi şi retrăi o parte din viaţa mea.
Nu mi-a fost uşor să aştern aceste cuvinte, dar cred că exemplul personal este cel care îţi arată cel mai bine cum „viaţa bate filmul”, nu-i aşa? Ceea ce se întâmplă este dintr-un motiv foarte simplu şi pentru că este atât de simplu este posibil să ne scape.
Găsesc mereu pe ce să cheltui banii în plus.
Se face cumva că banii vin mai mulţi în buzunarele noastre, dar cu cât sunt mai mulţi, cu atât cheltuim mai mult. Şi nu în direcţiile în care ar fi util şi sănătos pentru noi să o facem, ci în altele.
„De ce facem asta?” a fost întrebarea pe care şi eu mi-am adresat-o, de multe ori după ce am ajuns să las banii să plece din buzunarul meu. Totul pleacă de la dorinţe care nu mai pot fi stăvilite. Nu ne-am permis anumite lucruri pentru că nu am avut bani. Dar acum avem.
În creierul nostru se declanşează un program sau mai multe, care vin din subconştient şi care acţionează fără ca noi să ne dăm seama. Subconştientul reprezintă 90% din ceea ce gândim, iar ceea ce gândim devenim, ceea ce devenim transpunem în acţiune.
Programul din subconştientul nostru acţionează pe „principiul plăcerii” şi al satisfacerii imediate. Mai precis, dacă vreau o îngheţată în acest moment mă duc şi îmi iau, dacă vreau un televizor cu diagonala de peste 1 metru mă duc şi îmi iau, dacă vreau să plec în acest sfârşit de săptămână la munte mă duc şi gata.
Ce se întâmplă când cumpăr ceva nou?
Recompensa imediată ne poate controla viaţa şi ne poate pune pe pilot automat. Când facem un lucru nou sau ne cumpărăm ceva nou, în creierul nostru se secretă unul din hormonii plăcerii, adică endorfina. Ne face să ne simţim bine. Cu toţii cunoaştem acea senzaţie când iei pe tine o haină nouă sau te încalţi cu noua ta pereche de pantofi.
Când avem bani de cheltuit în plus reuşim cu succes să-i cheltuim fără nici cel mai mic regret şi începem să ne trezim abia undeva după jumătatea lunii, când este posibil să rămânem fără banii din salariu. Adică ajungem pe zero.
Viaţa nu este ceea ce se întâmplă, ci atitudine privitor la ceea ce se întâmplă.
Avem un obicei din a lăsa viaţa să dea cu noi de pământ. Mi s-a întâmplat şi mie de mai multe ori, atât pe plan personal, cât şi profesional. Am reuşit de fiecare dată să mă ridic, să construiesc din nou şi să cad din nou.
Unele lucruri le-am greşit de mai multe ori pentru că pur şi simplu am fost atât de orb încât nu am văzut că picam în aceeaşi greşeală.
Se spune că drumul către succes este presărat cu eşecuri şi de fiecare dată când eşuezi este bine să-ţi înveţi lecţia.
Au fost perioade în care câştigam doar din salariu mult peste ceea ce exista la nivel economic în jurul meu. Nu spun asta ca să mă laud, ci doar ca să subliniez faptul că oricât de mult câştigam, la fel de mult şi cheltuiam. Uneori, nu mă puteam opri, dar viaţa a ştiut cum să-mi dea peste nas şi să-mi deschidă ochii asupra a ceea ce făceam greşit.
Într-o zi, am înţeles.
Obiceiurile mele privitoare la bani şi la modul cum relaţionam cu banii erau greşite. Mai multe decât atât, atitudinea mea era greşită. Eu reacţionam la toţi stimulii din viaţa mea, indiferent de unde apăreau aceştia. Eram genul de individ care dădea bani cerşetorilor, îşi lua 2 covrigi de poftă, o apă plată de sete şi o îngheţată ca desert, totul în interval de 10 minute, pe o distanţă de câţiva metri ai unui trotuar oarecare.
Eram sclavul marketingului, clientul ideal pentru oricine îşi făcea o reclamă, fie că vorbim de vitrina unui magazin, fie că vorbim de un newsletter primit online, fie că vorbim de mâna întinsă a unui cerşetor.
Banii plecau din buzunarul meu fără ştirea mea, fără cel mai mic regret, fără nicio răspundere, pentru că reacţionam la tot ce îmi apărea în faţa ochilor. Da, eram bucuros că îmi satisfăceam toate dorinţele, dar nu îmi aduc aminte să fi dat mereu banii cu plăcere sau să ajung să mă bucur efectiv de tot ceea ce îmi achiziţionam.
Vorba lungă, sărăcia omului.
Stau şi îmi aduc aminte cu nostalgie, una plăcută dar şi tristă în acelaşi timp, de modul cum reacţionam la telefoanele care mă invitau în diverse locuri. Era o minunăţie să fiu sunat să ies la o terasă după serviciu, unde mă întindeam la vorbă până târziu în noapte şi la fel de mult se întindea şi nota de plată sau să fiu invitat la mare în weekend. Era viaţa mea şi o trăiam la maxim de cele mai multe ori.
Nu conta oboseala, nu contau nopţile pierdute, nu contau miile de kilometri parcurşi în câteva zile, nu conta nimic. Bine că aveam bani, asta era tot ceea ce conta.
În toată devălmăşia asta care a durat mulţi ani de zile, am constatat totuşi un lucru pozitiv, în ceea ce priveşte banii.
Am reuşit mereu să pun deoparte câte ceva. Şi un alt lucru şi mai important, nu luam niciodată de acolo. Nu mi-a trecut niciodată prin cap când voi folosi acei bani şi în ce scop îi voi folosi. Doar puneam deoparte şi atât. Timpul a trecut şi s-a strâns acolo o sumă considerabilă de bani, una pe care mulţi ar considera-o acum o mică avere. Nu vă voi dezvălui cât, pentru că nu are sens.
A venit momentul ZERO.
Am scris cu litere mari pentru că este momentul care m-a schimbat complet. Într-un context de împrejurări sau mai bine zis necazuri care au venit în viaţa mea, unul după altul, toată viaţa mea s-a dat peste cap.
Niciun necaz nu vine niciodată singur. Nimic nu este întâmplător. Anii de aparentă bunăstare şi distracţii au început să-mi iasă pe nas. Paharul s-a umplut şi a început să dea pe-afară. Eu devenisem omul care provocase o parte din toate acele întâmplări. Greşisem prea mult şi pentru prea mult timp. Era prea frumos să fie aşa!
A venit momentul ZERO: mi-am dat demisia pe toate planurile, personal, profesional, uman, financiar, spiritual oricare îţi poate trece prin minte. Am pus STOP vieţii mele şi a venit o perioadă în care nu am făcut nimic, decât să mă gândesc: „Viaţa mea, încotro?!”
Un nou început.
Am plătit destul. Acum râd când mă uit în urmă. Mai devreme îţi spuneam de obiceiul de a pune bani deoparte şi de a nu mă atinge de ei. A fost colacul meu de salvare, care m-a ajutat să nu o iau chiar de la zero. A fost plasa mea de siguranţă.
Am decis atunci că relaţia mea cu banii trebuie să se schimbe şi, pentru că am fost şi forţat de împrejurări, s-a schimbat complet. Am adoptat un comportament total diferit, unul care să mă sprijine din punct de vedere financiar.
Am înţeles ce înseamnă recompensa imediată, am căutat să văd ce programe sunt instalate în subconştientul meu şi îmi conduc viaţa pe pilot automat, am început să-mi pun în dubiu achiziţiile pe care le fac, să le pun în balanţa necesităţii sau a dorinţei, am început să-mi organizez banii altfel, am început să caut surse suplimentare de venit, am început o viaţă nouă din punct de vedere financiar.
Nu există „nu pot”, există „nu vreau”.
Mi-am dat seama că am două mâini, două picioare, capul pe umeri cu ceva în el. „Sunt sănătos!”, mi-am spus. Era baza de la care îmi doream să plec şi o aveam. „Nu pot” nu există în afară de cazul în care ai un handicap fizic sau mental. Am început să-mi dresez „nu vreau”-ul din mine şi să lucrez cu mine, pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Am reuşit să fac multe schimbări. Multe. Nu mai fac nimic din ce făceam la nivel profesional. Nu mai sunt aproape nimic din omul care eram. Ceva reminiscenţe mai sunt, pe ici, pe colo, dar cel mai tare mă bucură tot acest proces de a deveni alt om. Evoluţia continuă, progresul continuă, educaţia continuă până la ultima suflare.
Care este preţul?
La un moment dat, în timp ce scriam rândurile acestui articol, ochii mi s-au împăienjenit cu câteva lacrimi venite din conştientizarea, bucuria şi zâmbetul pe care le am acum pe faţă după atât de multe încercări. Niciunui om nu îi este dat să ducă mai mult decât poate, cu toate că am văzut, cred, fiecare din noi exemple de oameni pentru care, cumva, parcă nu se mai termină necazurile.
Şi multe dintre ele pleacă de la bani. În schimb şi mai multe pleacă de la noi, de la modul cum gândim, de la modul cum reacţionăm, de la atitudinea şi faptele noastre, care ne definesc.
Dacă ai citit acest articol până la capăt, dă-mi voie să-ţi mulţumesc şi să te rog, pe această cale, să înţelegi că se poate şi altfel, depinde doar de alegerile pe care le facem şi de atitudinea pe care o adoptăm: recompensă sau amânare? Este alegerea ta.
—
