Voi vorbi în acest articol despre ce am simţit în ultima perioadă şi ce mă motivează permanent să muncesc şi să nu renunţ până ce visele mele devin realitate. Îţi voi spune de ce sunt un campion.
Indiferent ce faci în viaţa ta de zi cu zi sunt absolut sigur că munceşti, asta dacă nu cumva ai moştenit ceva de la vreo mătuşă sau eşti vreun copil de bani gata (între noi vorbind nu pot să înţeleg aceşti oameni, care dacă au bani nu mai fac nimic pentru dezvoltarea lor personală şi ajung să sfârşească fără să aducă nimic în plus umanităţii în ansamblul ei sau mai pe scurt care fac degeaba umbră pământului).
Bun. Munca este respectată şi recunoscută sau aşa ar trebui să fie, dar depinde numai de tine să dai ce ai mai bun din tine, să devii iconic la propriu şi să munceşti la nivel de geniu, pentru că în fiecare din noi zace un mic geniu, un campion. Dacă nu crezi asta atunci înseamnă că nu ştii ce putere ai şi nu te cunoşti pe tine însuţi.
Îţi spun eu: eşti extraordinar şi meriţi să ai o viaţă extraordinară! Şi pentru că vreau să susţin cu argumente proprii, trăite, simţite, experimentate, analizate de mine şi pe mine, mă desfăşor în următoarele cuvinte şi vreau să-ţi dau 7 obiceiuri pentru campionul din tine. Pe mine mă reprezintă, mă motivează zilnic şi mă fac să continui până îmi ating scopurile. Sunt sigur că nu pot fi aceleaşi şi pentru tine, dar depinde doar de tine să descoperi ce funcţionează pentru tine.
1. Postura adecvată
Dacă nu ai fost vreodată la o paradă militară, atunci cu siguranţă ai văzut vreun film având ca temă războiul. Ai observat soldaţii? Ai văzut cum stau? Te-au impresionat? Pe mine da, pentru că am înţeles că indiferent că eşti pe timp de pace sau de război, postura adecvată arată cât de puternic eşti, câtă încredere ai în tine, cât de hotărât eşti.
Postura te motivează pe tine, dar şi pe cei care te observă pentru că transmiţi atitudine, iar asta se simte. Mă uit în jur la oamenii de pe stradă şi pe majoritatea îi văd gârboviţi şi apăsaţi de problemele zilnice (să nu uităm că fiecare are războiul lui), încruntaţi, deznădăjduiţi, fără vlagă, au uitat să zâmbească.
Schimbă-ţi atitudinea om bun, indiferent de ce probleme ai în viaţa ta şi adoptă o postură care să-ţi dea încredere, astfel vibraţia ta se va schimba într-una pozitivă, ceea ce va conduce la un mediu mai bun şi lucruri din ce în ce mai bune pentru tine pe drumul către succes.
Am urât fiecare minut de antrenament, dar am spus: nu renunţa! Suferă acum şi trăieşte restul vieţii ca un campion! – Muhammad Ali
2. Învaţă să spui nu
Vrei să stai liniştit în casă, ţi-ai făcut timp pentru tine şi te sună cineva din gaşca de prieteni pentru a ieşi la o bere? Spune nu. Ai primit o propunere de colaborare pentru a promova un eveniment dintr-un domeniu în care tu nu ştii nimic şi chiar nu te interesează? Spune nu. Te simţi agresat de ofertele cu mega reduceri primite în cutia poştală? Spune nu. Şeful tău te trimite să-i cumperi de mâncare şi tu nu vrei să faci asta? Spune nu.
Învaţă să spui NU. Astfel vei căpăta încredere în tine şi vei transmite şi în jurul tău acest aspect. Nu este cazul să bagi în gură tot ce aruncă alţii pe jos, la modul figurat vorbind. Iar dacă eşti unul care vrea să ajute pe toată lumea, dă-mi voie să-ţi spun că nu se poate, aşa că spune nu. Şi pentru că sunt sigur că îţi respecţi inteligenţa, te rog spune un „nu” informat, în cunoştinţă de cauză, altfel vei pica în cealaltă extremă şi vei refuza orice, ceea ce nu este în regulă.
Spune nu la ce nu se potriveşte, spune da la ce dă valoare vieţii tale, la ce te ajută să creşti, la ce te împinge către succes, la lucrurile noi care te întregesc ca om pe tine şi existenţa ta pe pământ.
Un adevărat campion se poate adapta la orice. – Floyd Mayweather Jr.
3. Foloseşte feedbackul
Când faci ceva nou, de obicei, primeşti imediat feedback de la familie, prieteni şi cei dragi. Nu este neapărat cel mai corect feedback pentru că, dacă ei sunt cei care te susţin, vor fi subiectivi. Pe de altă parte feedbackul venit din exterior va fi evident şi de natură pozitivă şi de natură negativă. Cel negativ este chiar periculos dacă nu ştii să-l interpretezi.
Este de ajuns un mesaj sau un comentariu răutăcios şi mulţi oameni efectiv se blochează aici, pentru că ei vor să afle „de ce” sau să încerce să înţeleagă ce este în spatele a ceva negativ. Este impulsiv şi este inerent să vrei să faci asta, dar te întreb: „Dacă vei afla răspunsul îţi va folosi cu adevărat? A meritat efortul şi toată energia depuse?”
Mergi mai mult pe intuiţie şi învaţă să iei feedbackul constructiv, acceptă critica constructivă şi acceptă faptul că nu toată lumea te place, nu tuturor le plac ideile tale, nu vor toţi să ştie cu ce te mai ocupi sau dacă eşti fericit. Dacă îţi este frică de feedback, atunci cere feedbackul direct pentru că cea mai bună metodă de a înfrunta frica este să mergi chiar spre ea.
Sunt focusat pe ceea ce vreau să fac. Ştiu ce-mi trebuie pentru a deveni campion şi lucrez la asta. – Usain Bolt
4. Mentalitate de campion
Ca un lider ce eşti (ce sunt) dezvolţi excelenţa pentru diverse arii din viaţa ta. Cu toate acestea, te rog să nu crezi sau să simţi că trebuie să excelezi la toate. A avea un spirit competitiv este o mentalitate de campion, dar şi să realizezi când este momentul să laşi pe altcineva să ridice trofeul.
Contrar credinţei populare, a şti cum să fii cel mai bun la ceva nu este atât de greu. Mulţi dintre noi excelăm la lucruri pe care deja le facem bine. Bineînţeles, cere ceva efort, practică, timp, dar să fii cel mai bun la ceva ce eşti deja bun nu este atât de greu.
Lecţia aici ar fi că trebuie să-ţi dai seama cum să te conectezi cu alţii care au competenţele pe care tu nu le ai, mai ales dacă începi o nouă afacere de exemplu. Nu fii amator, un campion ştie să ceară ajutor şi să înveţe de la oameni care deja au obţinut succesul, pentru că aceştia cunosc drumul.
A fi campion înseamnă mai mult decât a fi un jucător puternic; este necesar să fii o fiinţă umană puternică, de asemenea. – Anatoly Karpov
5. Gândeşte înainte să vorbeşti
Cei care sunt impulsivi sau colerici îmi vor spune că este foarte greu să faci aşa ceva. Da, este greu, ai nevoie de autocontrol şi acesta se poate dobândi, iar dacă mă întrebi pe mine este un obicei absolut necesar de implementat în viaţa ta. Îţi atrag atenţia că vorbele odată spuse ele nu mai pot fi retrase, iar orice scuză adresată după, cu greu mai reface o relaţie, indiferent de tipul acesteia.
Am păţit-o şi eu, aşa că în timp am învăţat să mă controlez, mi-am dezvoltat în primul rând inteligenţa emoţională. Cum ar fi să deţii un brand sau mai multe şi într-o emisiune televizată în prime time să scoţi o tâmpenie pe gură pentru că ai fost deranjat de o simplă întrebare? Un brand se construieşte în foarte mulţi ani, iar asta este o modalitate prin care se poate pierde în câteva secunde.
Este valabil indiferent că apari la televizor sau că eşti la o petrecere cu prietenii. Ideea este să fii responsabil, să accepţi responsabilitatea şi efectiv să faci faţă oricărei situaţii apare. Rămâi focusat pe soluţie, nu pe problemă, astfel vei fi antrenat să gândeşti şi nu să spui ce-ţi trece prin cap.
Un campion adevărat este cel care transpiră din cauza epuizării, atunci când nimeni nu priveşte. – Bas Rutten
6. Apreciază sincer
Ai primit vreodată un compliment şi ai simţit că nu este sincer? Ştii să faci diferenţa între a flata şi a aprecia? Complimentele sunt foarte bune şi foarte utile cu o singură condiţie: să fie sincere! Când o apreciere vine din toată inima atunci persoana respectivă se încarcă de o energie pozitivă, extraordinară, pentru că ştie că munca depusă este apreciată sau că modul ei de a fi este apreciat la adevărata valoare.
O scurtă poveste reală. Un realizator de emisiuni radio spunea că o profesoară americană, cu ani în urmă, l-a rugat pe un aşa numit Stevie Morris, s-o ajute să găsească un şoarece aflat în sala de curs, ea apreciind faptul că natura îi dăruise lui Stevie nişte urechi extraordinare în compensaţie cu faptul că era orb. Aceasta a fost prima oară când Stevie fusese apreciat pentru darul său. Evenimentul a fost începutul unei noi vieţi, Stevie şi-a dezvoltat acest dar şi a devenit celebrul Stevie Wonder.
Complimentează sincer şi poţi influenţa cu adevărat viaţa unui om.
Ai alte ambiţii în afara curselor? Principala mea ambiţie în acest moment, fie că vorbim de curse sau în afara lor, este să devin campion mondial la formula unu. – Kimi Raikkonen
7. Contrează demagogia
Este plin mediul online, dar şi cel offline, de tot felul de demagogi, ipocriţi, care cultivă aroganţa şi mediocritatea la cel mai înalt nivel. Şi au şi fani. Şi aici nu mă refer la politicieni. Nu cu mult timp în urmă am rămas uimit când cineva care se crede un guru al dezvoltării personale recomanda o serie de cărţi care trebuiau citite în vara aceasta, dar el nu le citise. Dar erau interesante, foarte bune, life changing, cică. Pe bune?
Stând un pic şi analizând constat de fapt că recomandările astea neacoperite sunt un sport naţional, chiar săptâmâna trecută cineva (la o şuetă de seară într-un grup mai mare) spunându-mi de un loc, o cafenea foarte mişto unde să merg dacă ajung în acel oraş (nu contează numele). L-am întrebat dacă a fost acolo şi mi-a răspuns că nu, dar că a auzit el că ar fi mişto.
Ştii ce cred eu că ar fi mişto?! Să le dai peste nas unor astfel de oameni printr-un răspuns extrem de elegant şi subtil, cel mai bun fiind ignoranţa. Îmi cer scuze pentru cuvinte gen mişto, dar am vrut să redau exact discuţia. Tu ştii ce ai de făcut, aşa că te rog, excelează în tot ceea ce faci şi apoi vorbeşte despre cum ai făcut şi fă recomandări în cunoştinţă de cauză. Fă diferenţa!
Modestia ar trebui să fie trăsătura principală a unui campion. – Major Taylor
Mentalitatea de campion se dezvoltă odată ce accepţi că trebuie să te schimbi. Obiceiurile sunt ceea ce oamenii de succes au implementat atât de bine încât au ajuns să facă tot ceea ce îşi propun. Aici vorbesc de obiceiuri sănătoase, utile, bune, comportamentale, mentale, spirituale, emoţionale. Aceasta este cheia succesului, am înţeles-o şi am început de mult timp să o adopt în viaţa mea.
Îmi doresc ca şi tu să ai succes şi o viaţă din ce în ce mai bună, în care să-ţi îndeplineşti ceea ce îţi propui. Iar dacă te întrebi „Cine sunt eu?”, te rog să-ţi răspunzi: „Eu sunt un campion!”
Cu modestie de campion,
Daniel