Episodul de vinerea trecută din emisiunea State of the Wallet, cel cu numărul 33, a primit reacții foarte interesante și am primit super mesaje pe email. Împreună cu invitatul meu, Alexandru Kelerman, am discutat despre cashflow ca fiind oxigenul oricărui business.
Dacă se spune ‘’cash is king’’ aș merge un pic mai departe și aș spune ‘’cashflow is king.’’
A venit momentul unui articol mai detaliat despre ce înseamnă cashflow, de ce cashflowul este rege și pentru asta am o povestioară pentru tine. Sper să-ți placă și să te ajute să înțelegi mai bine, fluxurile de bani și importanța unei bune gestiuni a acestora atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Imaginează-ți un băiat și o fată, prieteni foarte buni, care vor să pornească o afacere împreună. Să presupunem că vor vinde înghețată 🙂
Și cum sunt ei așa la început, plini de pasiune și entuziasm, își freacă mânuțele și se apucă să facă niște calcule. După ce termină, concluzia lor este că vor vinde cornetul de înghețată cu 3 RON/bucată.
Mai departe, planul lor este să vândă 100 de cornete pe săptămână, ceea ce înseamnă un venit total pe săptămână de 3 RON x 100 bucăți = 300 RON. Până aici, super!
Cornetul de înghețată nu pică din cer și fabricarea acestuia, precum și materia primă pentru înghețată, curentul cosumat de aparatul de înghețată și alte lucruri costă. Sunt furnizori pentru aceste lucruri care trebuie achitați.
După alte calcule de acest gen, privitoare la facturi de plătit, cei doi mici afaceriști ajung la un cost de 1 RON pe bucata de cornet. Așadar, pentru 100 bucăți x 1 RON = 100 RON costuri totale pe săptămână.
Este momentul și pentru a trage o linie între venituri și cheltuieli:
(+) 300 RON venituri
(-) 100 RON cheltuieli
Profit din exploatare = 200 RON
Acesta ar fi ceea ce am putea numi Rezultatul din Exploatare sau Profitul Brut din Exploatare. De ce nu este acesta profitul net și de ce nu este acesta rezultatul final? Vezi mai departe.
Ca orice poveste care se respectă, intriga este mai complicată decât pare 😉
Presupunem că cei doi au aparatul de făcut înghețată și nu au nevoie de investiții în achiziția de echipamente, asta pentru a nu ne complica acum. Așadar, cei doi se duc să se aprovizioneze cu materia primă necesară pentru fabricarea înghețatei.
Odată ajunși la depozit, își dau seama că ei nu au bani cu care să cumpere materia primă. Cum nu au, că doar ai zis că le rămân 200 RON ?! Păi, da! Dar nu au început încă afacerea, ții minte? Calculele erau doar pe hârtie!
Deci, este nevoie de bani ca să faci bani în acest caz. Evident, că doar nu le dau cei de la depozit marfă fără ca aceștia să plătească pentru aceasta. Ideea este că, fără bani, cei doi nu au nicio afacere, sunt out of business înainte să înceapă efectiv.
De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că în acest moment ei au un deficit de cashflow, dacă vrei poți să-l numești cashflow negativ. Este necesară o intrare de cash care să-i ajute să înceapă mica lor afacere.
Bun. Aici intră în joc finanțatorii. În acest caz, pentru a fi practici, părinții. Fiecare se duce la ai lui și cere bani pentru a demara afacerea și pentru a-și alimenta nevoia de cash. Zis și făcut, ambele perechi de părinți sunt oameni minunați și încurajează spiritul antreprenorial al celor mici, deci îi împrumută pe aceștia cu banii necesari pentru o săptămână.
După prima săptămână, micuții vor înapoia banii părinților luați cu împrumut. Pentru a nu complica lucrurile nici la acest capitol, vom considera că banii necesari nu sunt purtători de dobândă (ce bine ar fi… 🙂 ). O precizare aici: împrumutul în sine nu afectează profitul brut, ci doar cheltuiala cu dobânda, dar pentru simplitate am ales ca mai jos.
Hai să facem o scurtă recapitulare și să vedem cum stau cei doi:
(+) 300 RON venituri
(-) 100 RON costuri
Profit brut din exploatare = 200 RON
(-) 100 RON împrumut
Profit brut = 100 RON.
De ce tot îi spui Profit Brut, mai sunt și alte cheltuieli? Ei bine, da!
Aici este un punct de inflexiune extrem de important.
Majoritatea oamenilor nu înțeleg diferența dintre venituri, profit și cashflow. Este diferența dintre succes și faliment.
Sunt multe afaceri care au profit și, cu toate acestea, din cauza unor probleme de cashflow pot ajunge la sapă de lemn. Exemplu mulat pe povestea de azi: dacă toată marfa de 100 de bucăți cornete de înghețată este contractată astăzi, dar banii vin abia peste 7 zile afacerea nu poate avea loc. Este nevoie de un împrumut, altfel nicio altă tranzacție nu se poate realiza.
Cealaltă situație este atunci când o afacere poate degaja foarte mult cashflow, dar nu este profitabilă. Acest lucru este posibil pentru că profitul brut (de aceea se cheamă brut) urmează a fi diminuat de alte fluxuri de bani din alte activități așa cum este cea financiară. În cazul nostru, activitatea financiară înregistrează o pierdere de 100 RON (împrumutul de la părinți).
Ce este de ținut minte până aici: profitul este valoarea care rămâne după ce ți-ai achitat toate costurile, provenite din toate activitățile care influențează și afectează afacerea.
Ca să fie sarea și piperul poveștii noastre, orice afacere care se respectă și înregistrează profit are de plătit taxe la stat. Acum voi introduce în exemplu doar impozitul pe profit de 16%. Cu această nouă informație, afacerea copiilor arată astfel:
(+) 300 RON venituri
(-) 100 RON costuri
Profit brut din exploatare = 200 RON
(-) 100 RON împrumut
Profit brut = 100 RON.
(-) 16 RON impozit pe profit
Profit net = 84 RON.
Iată că după o primă săptămână de lucru și câteva calcule, din 300 de RON au mai rămas doar 84 de RON. În realitate, ăsta ar fi un caz fericit! 🙂
Cashflowul este atunci când efectiv încasezi, respectiv plătești. Privind pe termen scurt, afacerea ta va supraviețui dacă ai bani să-ți acoperi absolut toate cheltuielile. Privind pe termen lung, cashflowul nu este de ajuns, ci ai nevoie să fii profitabil.
Cashflowul se referă la momentul în care o afacere are nevoie de bani.
Și aici este cea de a doua cheie. Profitul net este sursa de creștere și de îndeplinire a tot ceea ce am discutat până aici. Profitul net este ceea ce îți permite să crești. Profitul net este cel care îți asigură posibilitatea de a investi mai departe în afacerea ta și de a o face să crească.
Îmbinarea celor 2 aspecte, adică cashflow și profit net reprezintă succesul în afacerea micilor noștri antreprenori. Este valabil și pentru tine. Câteva calcule simple, încă înainte de a începe, îți pot arăta care sunt următoarele acțiuni pe care să le faci, astfel încât să nu pleci direct pe minus.
De aceea este dificil, mai ales la început (a se citi primi 2-3 ani de afacere), să supraviețuiești. Statisticile spun că peste 90% din afaceri mor în primul an de viață. Din cele rămase, alte 80% nu reușesc să treacă pragul de 3 ani de zile. Și mai departe, alte 70% nu reușesc să treacă pragul celor 5 ani de zile.
Acum ai mai multe date care te pot face să înțelegi o afacere mică sau la început de drum. Spun asta pentru că am văzut destul de mulți oameni în jurul meu care strâmbă din nas când aud că ai avut o cifră de afaceri de ‘’numai’’ 10.000 EUR. Privitul de sus nu face bine nimănui, iar dacă acum ai o afacere solidă, care este și profitabilă și care stă bine și la capitolul cashflow, gândește-te bine de unde ai pornit și dacă nu cumva ai trecut și tu prin toate stadiile creșterii.
Îți vine să crezi sau nu, ceea ce am expus în articolul de astăzi este complet neștiut de oameni care conduc afaceri destul de mari. O fac instinctual, au avut o viziune și au pus-o la treabă. Au identificat o oportunitate și au luat-o.
Unii dintre ei au reușit. Mulți dintre ei nu știu ce îi așteaptă, iar valul pe care sunt acum, din cauza lipsei de educație și de viziune pe termen lung, îi va aduce mai devreme sau mai târziu la țărm. De aceea, este important să cunoști noțiuni de bază fie că vorbești de cashflow, profit brut sau profit net.
Înțelegerea diferenței dintre termeni și înțelegerea modului cum ei afectează fluxurile de bani dintr-o afacere este esențială pentru a-ți îndeplini scopurile.
De aceea, de multe ori companiile apelează la finanțare bancară. Lipsa de gestionare a cashflowului atât pe termen lung, cât și pe termen scurt, conduce la accesarea de împrumuturi. Aceasta nu este o cale greșită, mai ales dacă din calcule, dar și din din realitatea practică, costurile asociate unui împrumut sunt ușor acoperite de valoarea vânzărilor și de marja de profit suficient de mare.
Dacă vrei într-un termen la modă, dacă ROI, adică return on investment (rentabilitatea investiției), este mai mare decât toate costurile asociate acesteia. În exemplul copiilor noștri, rentabilitatea este una pozitivă.
Și ca să fie și mai clar de ce am ales acest exemplu, doresc să-ți transmit faptul că micii noștri antreprenori vor avea bani și pentru ei.
Numai după ce vor plăti pentru creșterea afacerii și pentru toate costurile și taxele asociate acesteia.
Să trăiești din afacerea ta este cireașa de pe tort, însă până la cireașă ai de pus multe straturi de blat și umplutură. În ce ordine faci lucrurile și cât de bine le gestionezi este un proces continuu de ajustare și de învățare, dar merită tot efortul. Succes și ține minte: Cashflowul este rege!