Din miez de Septembrie

  • octombrie 8, 2016

Astăzi este prima zi după o perioadă de vreo 30-45 de zile în care nu am pus ceasul să sune. Nu spun că asta ar fi o problemă, pentru că sunt matinal și dacă este necesar să mă răzuiesc din pat la 03:00 AM o fac fără prea mare efort.

Articolul de față este despre luna septembrie, ce a însemnat ea în viața mea, ce am mai făcut și ce pot da mai departe, astfel încât să fie de valoare pentru tine. Ai și tu viața ta și nu este nevoie să te mai încarci cu problemele sau bucuriile altora.

Trăiește-le pe ale tale! Numa’ zic! 🙂

Zilele astea discutam despre cât de important este să-ți iasă ceea ce faci și să obții mici victorii care să-ți alimenteze motivația și încrederea de sine. Cu un prieten de suflet vorbeam și cu care lucrez împreună într-una din poate cele mai dificile activități la cât de blamată este și, în același timp, neînțeleasă.

Ne ocupăm de proiecte cu fonduri europene pentru care asigurăm toată consultanța specializată, de la scrierea și depunerea proiectelor, precum și implementare și post implementare. Asigurăm și servicii de business development și business coaching pentru că avem o experiență bogată și pentru că cunoaștem cum putem ajuta companiile să crească cu adevărat.

Ce ar fi util de știut, dacă te bate gândul să mă contactezi în acest sens, este faptul că nu lucrăm cu proiecte cu buget mai mic de 200.000 EUR pentru că nu face parte din targetul nostru.

Septembrie a fost o lună absolut nebună din acest punct de vedere, lucrul în paralel la mai multe proiecte, munca pe care o fac pe partea de educație financiară, precum și timpul investit în educația și dezvoltarea personală îmbinându-se și umplându-mi timpul la maxim.

Am avut și zile în care am muncit 18 ore pe zi. Poate că nu este normal, dar eu nu sunt un om normal, nu îmi place normalitatea, nu îmi place să-mi pierd timpul, nu îmi place să procrastinez aiurea pe rețelele sociale sau cu persoane care nu știu ce vor.

Așa sunt eu. Nu înseamnă că este bine sau rău. Îți scriu din suflet și astern aici exact ceea ce cred, ceea ce simt, ceea ce gândesc. Până la urmă, ce este bine și ce este rău pentru mine nu are aceeași însemnătate pentru tine.

O observație, pe care pot să o fac, este că oameni cu care m-am întâlnit în această perioadă, cărora le-am răspuns la întrebarea ‘’Cu ce te mai ocupi?’’ nu prea le-a venit să creadă cât de mult muncesc. Le-am spus că așa este în antreprenoriat, nine to five, banul în buzunar și apoi dilaila este pentru visători.

Știi că am  o vorbă care spune că atunci când oportunitatea bate la ușă, munca este cea care răspunde și este adevărat. Nu știu de ce stăm să contestăm cât de importantă este munca pe care o depunem. Nu mă refer aici la numărul de ore lucrate pe zi, pentru că nu este relevant decât dacă în acel timp chiar muncești.

Poți munci și eficient atâtea ore pe zi? Răspunsul meu este: DA! Cu câteva condiții: cum ar fi să iei scurte pauze, să te hidratezi corespunzător, să mănânci astfel încât să ai energia necesară și să ai o viață organizată.

Nu prea merge să muncești după carne cu cartofi prăjiți. Nu prea merge să muncești după o noapte în club unde ai turnat în tine alcool, ai inhalat fum și ți-ai bătut joc de corpul tău. Cel puțin, nu prea merge să muncești eficient 🙂

Am avut o perioadă cu ani în urmă, cred că undeva 2006-2007, unde dormeam cam 3-4 ore pe zi indiferent de ziua din săptămână și era minunat. Se îmbinau toate sau cel puțin așa trăiam și simțeam atunci. Ca idee, simt nevoia să-ți spun că am plătit scump pentru acea perioadă, atât pe plan personal, cât și profesional.

Așa că am învățat lecția din trecut și nu mai fac. Când am astfel de perioade extrem de încărcate, știu să mă disciplinez și să mă comport în viața mea, astfel încât să obțin succes și să creez valoare pentru oamenii din jurul meu.

Work hard, party harder? Sometimes. Îmi place să sărbătoresc, dar nu fac din asta mare eveniment. Este super important să realizezi și să conștientizezi propriile reușite și să înțelegi că ele reprezintă lemne pe foc. Focul interior, focul vieții așa cum îl simți tu.

Crede-mă că trăiesc din plin și nu dau 100% în tot ceea ce fac, ci dau mult mai mult. Întotdeauna încerc să livrez o valoare mai mult decât se așteaptă de la mine. Poate reușesc, poate nu. În schimb, prefer să nu reușesc când sunt în expansiune sau în creștere, decât să reușesc în retragere.

Mai precis, prefer să nimeresc ținta când am multe gloanțe rămase în cartuș, ca să nu le folosesc pe toate și să depind de ultimul de pe țeavă.

Când scriu aceste rânduri îmi aduc aminte de o povestioară care m-a făcut să-mi schimb percepția asupra realității și să înțeleg mai bine ce înseamnă să-ți asumi răspunderea asupra acțiunilor proprii și a alegerilor personale de tot felul.

Ți-o spun imediat și îți mai spun că aceasta conține și răspunsul la multe întrebări care ajung la mine, fie pe mail, fie într-un mesaj pe pagina de facebook, fie prin materialele video LIVE.

Este o povestioară Zen, foarte frumoasă și relevantă.

Un tânăr budist, pe parcursul călătoriei sale prin lume, ajunge în dreptul unui râu foarte larg. Cum stătea el așa pe mal, începe să se întrebe cum poate să traverseze acest obstacol apărut în calea sa. Trec ore și ore și ore… Era gata-gata să renunțe când, ce să vezi, pe partea cealaltă a râului vede o persoană, un mare învățător.

Se apucă să strige ca să fie auzit: ‘’Înțeleptule, poți să-mi spui cum pot să trec pe partea cealaltă a acestui râu?’’

Învățătorul stă pe gânduri pentru o clipă, se uită în susul și în josul apei și apoi strigă la rândul său: ‘’Fiule, tu ești pe partea cealaltă!’’

Cam așa se întâmplă atunci când sunt întrebat și pus să dau sfaturi privitor la a alege dintre două variante de business, două modalități de acțiune și așa mai departe. Tot ce pot să fac este să-ți spun perspectiva mea asupra acelui lucru. Dacă este de folos pentru tine o fac cu mare drag.

Însă se întâmplă mai mult de atât. În momentul în care plasezi rezolvarea absolută și directă a unei dileme în exteriorul tău, de fapt te expui unei alte realități, unei alte experiențe. Este în regulă atât timp cât consideri că persoana respectivă are o experiență și un know-how adecvat pentru a face ca decizia ta să fie una mai ușoară sau mai bună.

În rest este doar mintea ta care se mișcă. La fel ca într-o altă istorioară Zen.

Doi bărbați se certau în privința unui steag care flutura în bătaia vântului.

‘’Este vântul care se mișcă cu adevărat,’’ zise unul dintre ei. ‘’Nu, este steagul cel care se mișcă,’’ zise celălalt.

Un maestru Zen, care se întâmplă să treacă prin zonă, aude disputa celor doi și îi întrerupe. ‘’Nici steagul, nici vântul nu se mișcă. MINTEA este cea care se mișcă.’’

Deci, cumva în tot acest proces al trecerii noastre prin timp sau al trecerii timpului prin noi, este important să ne obervăm gândurile și să le alegem pe cele care ne susțin. De ce? Pentru că gândurile noastre conduc la sentimentele noastre și mai departe la acțiunile noastre.

Acționez în direcția scopurilor mele, muncesc pentru ele, pun pasiune și entuziasm și plăcere în tot ceea ce fac. Trăiesc la maxim, așa cum cred eu că este bine pentru mine. Asta îți doresc și ție pentru a face o lume mai bună împreună.

Din miez de Septembrie, te salut, cu respect și iubire!

Articole similare

Ți-am luat ceva

Regina mea, Stau și privesc la cuarțul roz sub clar de lună. Nu este chiar