Benjamin Franklin se pare că a spus asta. Și avea dreptate, mai ales că în ziua de astăzi aplicabilitatea acestei afirmații are implicații de la cele mai mici până la cele mai mari.
De la nivel de individ și până la nivel global. Intuitiv, fără a analiza prea mult, sunt sigur că ești de acord cu afirmația care dă și titlul articolului de astăzi. Am abordat acest subiect și în ultimul episod al emisiunii State of the Wallet, pe care îl poți urmări aici.
Mă opresc astăzi la nivel de individ, pentru că am observat că cea mai mare lipsă de înțelegere a implicațiilor aduse de celebra expresie, aici se manifestă cel mai mult.
Suntem aproape de sfârșitul unui nou an care, fie vorba între noi, nici nu îmi dau seama când a trecut și uitându-mă în urmă observ cât de multe lucruri faine am realizat. Cel puțin în cazul meu. Nu spun asta ca să mă laud cu ceva, ci mai mult ca o întărire a faptului că sunt pe drumul meu și avansez în ceea ce mi-am propus să fac.
Sper că acest articol te găsește și pe tine pe drumul tău, că ai avansat la rândul tău, sper că ești plin de energie, bucuros de realizări și, în același timp, nu pierzi ținta din vizor.
Timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o ai la dispoziție. Principalul aspect, care te poate face să spui asta și să simți cu toată ființa ta ceea ce spui, este acela că timpul nu se mai întoarce. A trecut această secundă, trece și ora la care ești acum, trece și ziua, luna, anul, viața.
Închipuie-ți că ai în fața ta un abac, adică un instrument de calcul care implică un cadru și între laturile acestui cadru, pe orizontală, sunt legate câteva sârme. La fel ca la un uscător de rufe, dar care este orientat spre tine. Pe acele sârme se găsesc niște bile care se pot deplasa dintr-o parte în alta.
Să presupunem că avem 10 linii și 10 bile pe fiecare linie, adică 100 de bile în total. Dacă o bilă egal un an, avem o viață de om de 100 de ani întinsă pe 10 linii. Nu-mi spune că nu prinzi suta… fii pozitiv! 🙂
Toate bilele sunt în partea dreaptă a fiecărei linii. Acum, în funcție de vârsta pe care o ai, te rog să deplasezi bilele de la dreapta la stânga. De exemplu, dacă ai 21 de ani deplasează bilele de pe primele două linii de la dreapta la stânga și de pe rândul al treilea o singură bilă. Mai ai 79 de bile la dispoziție.
79 de ani, adică 28.835 de zile echivalent 692.040 ore de trăit. Mult sau puțin? Dar dacă ai 30 de ani acum și vei muri la 60 din cauza unui accident? Mai ai 262.800 de ore de trăit. Nu sună prea plăcut, este?
Dacă reușești să conștientizezi din calculul anterior cât de puțin timp mai ai la dispoziție ca să-ți îndeplinești tot ceea ce ți-ai propus, vei începe chiar de ACUM să te gândești de 2 ori înainte să accepți următoare invitație la o cafea de 3 ore în oraș sau obișnuita ieșire din club de vineri seara.
Pentru că suntem la capitolul scenarii, hai să mai adăugăm un lucru la ceea ce am discutat până acum, mai precis – banii. Ca să-ți îndeplinești o parte din vise sau chiar pe toate să zicem că ai nevoie de 10.000.000 de EUR. Mi-a venit suma asta în minte, așa că nu o mai schimb! 🙂
Mergem pe cazul vârstei de 30 de ani, trecerea la cele sfinte la 60 de ani, deci mai rămân 30 de ani de explorat și folosit. Să fii treaz tot timpul nu prea merge, pentru că mai și dormi și pun o medie de 6 ore pe noapte. Asta înseamnă 65.700 de ore de somn. Mai rămâi cu 197.100 de ore. Pentru simplitatea calculului voi presupune (optimist vorbind) că muncești 10 ore pe zi.
Asta înseamnă că vei munci 109.500 de ore în 30 de ani. Am zis că ai nevoie de 10.000.000 de EUR ca să-ți îndeplinești toate visurile care implică bani. Rezultă de aici o medie de 91,32 EUR pe oră. Hmm… parcă spartă suma aceea considerată mare, în bucăți mai mici, nu mai pare atât de mare.
La nivelul unui salariu mediu net în România care este în jur de 2.000 de RON, media câștigului orar este 12,5 RON pe oră sau 2,78 EUR pe oră. Deci pentru a-ți îndeplini visurile din salariul mediu net pe economie trebuie ca acesta să fie de 32,84 ori mai mult decât până acum și 10 ore pe zi în loc de 8, inclusiv în weekenduri.
Întrebare: cât câștigi pe oră și cât te-ar costa îndeplinirea visurilor tale?
Este extrem de importantă înțelegerea relației dintre timp și bani. Se spune că cel mai mare secret al celor mai avuți oameni este administrarea timpului. Cine știe să-și administreze timpul, știe să-și administreze banii. Cine controlează timpul, controlează banii. Cine creează timp, creează bani.
Un alt aspect este legat de faptul că dacă nu îți controlezi banii, te vor controla ei pe tine și în acel moment timpul nu este de partea ta. Datorită avansului societății și mă refer aici mai ales la avansul tehnologiei este din ce în ce mai ușor și mai bine să începi să controlezi timpul.
Din păcate, oamenii sunt rezistenți la schimbarea și la evoluția rapidă din domeniul tehnologiei, astfel se pun singuri în poziția de a nu reuși să-și îndeplinească nici măcare o parte din ceea ce își doresc. Acesta este tributul mentalității, dar și a lipsei masive de educație pe toate palierele sociale și nu vorbesc aici doar de lipsa educației financiare.
Să spunem lucrurilor pe nume. Educația financiară nu este de ajuns. Este nevoie de un efort mai mare și mai complex la nivel individual pentru a evolua. De aceea lucrurile nu se întâmplă peste noapte și de aceea există multe descumpăniri.
Este momentul să câștigi timp, să-l creezi, să-l stăpânești. Cum poți face asta? Câteva exemple sunt chiar în fața ta. Hai să vorbim despre unul extrem de răspândit și anume drumul până la locul de muncă, indiferent ce reprezintă acesta pentru fiecare dintre noi.
Fie că mergi cu mașina, un autobuz sau poate cu metroul timpul petrecut astfel este de cele mai multe ori neproductiv. Poate ai auzit oameni plângându-se de acest aspect și atunci când sunt întrebați ce carte au mai citit sau ce film interesant au mai văzut, dau din umeri sau din colț în colț cum se spune.
Ei nu își controlează acest segment de timp. Tehnologia vine să ajute, cu toate că în majoritatea cazurilor nu este folosită în această direcție, ci doar în ideea de divertisment. Dacă te uiți în metrou dimineața și faci un sondaj vizual, poți observa cu lejeritate că 9 din 10 persoane sunt pe telefon sau pe tabletă. În schimb, dintre acestea doar 1-2 din 9 persoane face ceva pentru a folosi timpul pentru evoluție personală.
Cum s-ar spune, ai primit, dar nu îți bagă nimeni în sac. Exemplul personal este mereu cel mai bun, așa că îți spun despre mine. În afară de zilele în care nu mă pot concentra efectiv pentru că sunt om și am astfel de zile, în restul lor eu ascult podcasturi de business la care sunt abonat. M-am angajat să învăt și să mă dezvolt permanent și asta fac.
Decât să te uiți la un videoclip pe YouTube poți vedea un keynote, un interviu sau poate altceva ce te poate interesa în aflarea de noi informații utile pentru tine.
În mașină poți asculta o carte în format audio sau alte tipuri de materiale în acest format. Este doar o alegere de moment dacă asculți un post de radio comercial care repetă aceleași melodii în fiecare oră, pentru că altfel nu poate rezista pe piață sau dacă acorzi atenție unui material audio despre educație financiară, de exemplu.
Aceste ore înseamnă bani. Pentru unii mai puțin, pentru alții mai mult. Pentru mine, timpul meu este extrem de important și nu mi-l dau oricui, oricum, la orice oră, cu orice cost, dacă nu consider că merită.
Hai să te întreb altfel, pentru că și acesta este un aspect demn de luat în considerare:
Cât ai fi dispus să plătești pentru a-ți recupera o oră din timpul pierdut?
Sunt sigur că ai da sume importante de bani pentru a câștiga încă o oră împreună cu dragostea vieții tale sau încă o oră de îmbrățisări și gâdilări cu copiii tăi sau încă o oră de povestit la gura sobei cu părinții tăi.
Timpul înseamnă bani. Pe bune. Cine susține altfel, înseamnă că nu știe ce vorbește sau refuză să vadă care sunt implicațiile acestei afirmații. Banii nu sunt totul. Munca nu este totul. Știi și tu asta și de aceea consider că este important să faci tot ceea ce îți stă în putință să preiei controlul timpului asupra tuturor ariilor importante din viața ta. Iar dacă ți-ai trata minutele ca pe leii din portofel, s-ar putea să petreci mai puțin timp în fața televizorului sau a altui mijloc de distracție și mai mult în ceea ce contează cu adevărat pentru tine.
Succes!