Am considerat că este un clișeu și am pus o limită.
Ca orice limită… singur, de capul meu ?
Am tot văzut genul acesta de articole și am considerat că nu este cazul să mai existe încă unul. Cel mai mult anul trecut, când s-a terminat copilăria…dacă ar fi să mă iau după C.G. Jung.
Am și zis public părerea mea, dar am lăsat o fereastră deschisă. Așa că am întrebat dacă ar fi valoros să scriu, din perspectiva vieții și a experiențelor mele de până acum, un astfel de articol.
Recunosc că am fost surprins de multele mesaje primite, iar oamenii s-au arătat super interesați de a afla și de la mine lecții valoroase, cum gândesc, care sunt concluziile mele sau, pur și simplu, niște sfaturi practice.
Uite a trebuit să vină sfârșitul acestui an ca să pun în schemă acest articol și mai mult de atât. Am decis că voi face așa: articolul va conține ca o listă tot ce mi-am propus să aștern aici, iar mai detaliat veți putea asculta acest articol în episodul corespunzător din Podcastul Finanțe FM.
Cine vrea pe scurt citește în continuare.
Cine vrea să aibă și un pic de context și perspectivă ascultă episodul de podcast ? click aici.
Așa că…aceste sunt:
40 de lecții pe care le-am învățat până la 40 de ani
1.Iubirea este răspunsul.
2.Poți să faci orice îți propui să faci.
3.Gândește înainte să vorbești.
4.Nimic nu este întâmplător.
5.Fii recunoscător pentru ceea ce ai.
6.Schimbarea este singura constantă.
7.Cea mai bună investiție pe care o poți face în viață este în tine însuți.
8.Prețuiește viața ta și a celorlalți.
9.Cu cât mai mult vrei să ai ce are altul sau să devii ca cineva anume, cu atât mai mult vei sărăci ca suflet și ca potențial de evoluție.
10.La întrebarea ”Dacă ai putea fi oricine, cine ai vrea să fii?”, să răspunzi întotdeauna cu ”EU!”, pentru că ești unic, original și irepetabil.
11.Învață să spui ”NU!”
12.Termenii în care îți trăiești viața să fie definiți de tine și de nimeni altcineva.
13.Atunci când crezi că nu mai poți, mai poți puțin.
14.”Să nu renunți!” poate fi un principiu de viață extrem de dăunător, dacă nu îți dai seama când și cum să-l aplici.
15.Scoate din jurul tău toți oamenii toxici, manipulatori verbal și emoțional, violenți verbal și fizic, profitori, aroganți, ignoranți sau să ai un minim contact cu aceștia.
16.Când cineva profită de tine, se întâmplă pentru că tu permiți asta.
17.Mentalitatea este totul.
18.Omul devine ceea ce gândește.
19.Creativitatea cere liniște și dezvoltare permanentă.
20.Adaptarea și adoptarea noului este cheia succesului.
21.Nicio o școală nu bate școala vieții.
22.Scoate la iveală copilul din tine.
23.Este mai inteligent să stăpânești și să aplici 10 cărți, decât să te grăbești să citești 100.
24.Cine ți-a pierdut timpul o dată, ți-l va pierde și a doua oară.
25.Să înveți din greșeli înseamnă să eșuezi mai bine.
26.Bunătatea înseamnă putere, nu slăbiciune.
27.Fiecare înțelege de la nivelul lui de înțelegere.
28.Ce gândesc și ce spun alții despre tine este treaba lor, nu a ta.
29.Nu-ți expune ideile de afaceri celor care nu au încercat sau nu au o afacere.
30.Învață diferența între ”a auzi” și ”a asculta”.
31.Timpul este cea mai importantă resursă.
32.Ideea că dacă lucrezi mai mult și din greu te face mai productiv și mai bun este depășită.
33.Cel care aduce valoare în viețile cât mai multor oameni, va avea cel mai mult de câștigat.
34.Ajută-l pe altul mai întâi să obțină ceea ce vrei tu să obții.
35.Ajută doar dacă ți se cere.
36.Percepția ta asupra realității este unică.
37.Dăruind vei dobândi.
38.Să dai vina pe alții sau pe condiții exterioare ție, înseamnă să-ți cedezi puterea de a-ți crea viața pe care ți-o dorești.
39.Evenimentele care ne doboară sunt, de fapt, cele care ne ridică.
40.Norocul îi favorizează pe cei care sunt permanent în mișcare.
Ca să știi, ordinea este aleatorie și… un mare MULȚUMESC că ai citit până aici, iar dacă consideri că sunt de valoare, dă un Share pe rețelele sociale.
La Mulți Ani!