Stăm câteodată şi ne întrebăm cum alţii au reuşit la un nivel atât de înalt, încât au schimbat evoluţia umanităţii. Unii oameni au ajuns să devină antreprenori globali şi, cu siguranţă, au anumite abilităţi dezvoltate, care îi ajută să continue pe drumul lor. Mulţi dintre noi şi-ar dori să afle secretele lor ascunse, dar de cele mai mult ori, când aflăm de fapt ce stă în spatele succesului, pur şi simplu, nu ne vine să credem.
Atunci când baţi la uşa oportunităţii, întotdeauna „munca” este cea care răspunde. Ne-am obişnuit să vedem numai rezultatul final, de obicei uitându-ne în partea materială, mai precis ce case au aceşti oameni, ce maşini conduc, unde îşi petrec vacanţele şi lista poate continua. Ideea este că şirul nesfârşit de eşecuri, dar şi de mici progrese, care au oferit consistenţă şi constanţă, perseverenţa, munca neobosită pentru a-şi îndeplini scopurile propuse, nu le vede mai nimeni.
În ziua de astăzi, dezvoltarea tehnologiei ne permite să facem lucrurile la o scară mult mai mare decât s-a putut până acum de-a lungul istoriei. Grupuri mici pot avea un impact major, în timp ce grupuri mari se pot destrăma peste noapte. O echipă de inovatori pasionaţi poate influenţa vieţile a miliarde de oameni, în la fel de puţin timp, cât durează o clipire de ochi.
Să spui că aşa ceva nu se poate, înseamnă că nu vezi ceea ce este chiar în faţa ochilor tăi sau nu eşti conectat la evoluţia umanităţii. Un cvartet de antreprenori a reuşit să se folosească de această evoluţie şi conduc acum companii de miliarde de dolari, care au schimbat faţa lumii pentru totdeauna şi vor continua să facă asta, pentru că sunt departe de a se opri din ceea ce şi-au propus.
Despre ei voi aşterne câteva vorbe în continuare, mai precis este vorba despre aceşti 4 antreprenori miliardari: Richard Branson, Elon Musk, Jeff Bezos şi Larry Page. Nu stăm la poveşti despre fiecare, vă invit să căutaţi pe net, unde găsiţi o sumedenie de informaţii.
Fiecare din aceşti antreprenori a dus la nivel de artă, o abilitate rară şi foarte mult discutată în lumea antreprenoriatului: arta de a gândi la scară mare.
Oamenii nu gândesc în mod obişnuit, la scară mare. Creierele noastre au evoluat astfel încât să proceseze o lume simplă, unde tot ceea ce întâlnim este la nivel local şi liniar. Cu toate acestea, aceşti patru antreprenori miliardari, aceşti oameni au trecut peste limitele gândirii liniare şi înţelegerea modului în care ei au făcut acest lucru, ne poate ajuta şi pe noi să începem să gândim altfel.
Richard Branson – Asumarea şi reducerea riscurilor. Învaţă valoarea fiecărei strategii
Antreprenorii au o toleranţă ridicată pentru risc. Dar, acestea fiind spuse, una din cele mai importante reguli din viaţa mea este să-mi protejez spatele. Ar trebui să fie cel mai important lucru de făcut în viaţa unui antreprenor. Bine, am făcut o mişcare îndrăzneaţă, intrând în afacerile cu linii aeriene. Dar, cea mai importantă negociere pe care am avut-o cu Boeing a fost că, după 12 luni, avem dreptul să le dăm avioanele înapoi.
Asta înseamnă că pot să încerc marea cu degetul şi să văd dacă oamenilor le face plăcere linia mea aeriană. Dar, dacă nu mergea, nu eram nevoit să pun totul la pământ. Puteam să privesc pe toată lumea în ochi şi puteam să rămânem prieteni, pentru că avem în continuare cu toţii de muncă.
Să-ţi protejezi spatele este important. Fă mişcări îndrăzneţe, dar fii sigur că ai întotdeauna o ieşire în cazul în care lucrurile nu vor merge cum trebuie.
Jeff Bezos – Repetă rapid şi fără oprire experimentarea până când îţi iese bine
Eşecul face parte şi casă bună cu inovaţia. Nu este opţional. Înţelegem asta şi credem în a eşua devreme şi a încerca din nou până iese. Când acest proces funcţionează, înseamnă că eşecurile noastre sunt relativ mici ca însemnătate (majoritatea experimentelor pot fi mici la început) şi când ajungem la ceva ce funcţionează cu adevărat pentru clienţi, ne angajăm cu eforturi duble în acea direcţie, cu speranţa să obţinem un succes şi mai mare.
Elon Musk – Să fii condus de pasiune şi scop
Nu am intrat în afacerile cu rachete, maşini sau solare, gândind că sunt oportunităţi extraordinare.M-am gândit doar, că dacă este să fac diferenţa, atunci ceva trebuie făcut. Am vrut să am impact. Am vrut să creez ceva substanţial mai bun decât ce exista înainte.
Larry Page – Gândeşte pe termen lung
Întotdeauna încercăm să ne concentrăm pe termen lung. Când ne-am uitat prima oară la Youtube, oamenii spuneau „Hei, nu veţi face niciodată bani din asta, dar l-aţi cumpărat pentru 1.4 miliarde! Sunteţi nebuni total”. Şi ştii, am fost rezonabil de nebuni, dar a fost un pariu bun. În prezent, am dublat veniturile din Youtube în fiecare an, timp de patru ani la rând.
Şi dacă lucrurile se dublează, indiferent de unde ai început, începe să crească simţitor şi rapid. Filozofia noastră este că lucrurile pe care oamenii le utilizează des sunt importante pentru ei şi considerăm că, peste timp, poţi face bani din aceste lucruri.
Richard Branson – Abordarea centrată pe client
Dacă nu eşti centrat pe client, vei putea fi capabil să creezi ceva minunat, dar nu vei reuşi să supravieţuieşti. Este vorba despre a face ca orice detaliu să funcţioneze perfect. Este ca şi cum ţi-ai conduce linia aeriană ca un restaurant la scară largă, unde eşti prezent în fiecare zi. Virgin Atlantic a pornit la drum cu un singur avion, faţă de British Airlines, care avea sute de aparate. Pe hârtie, nu aveam cum să supravieţuim.
Dar, pentru că suntem centraţi pe client, oamenii au venit şi au început să zboare cu noi. Am supravieţuit timp de 30 de ani, perioadă de timp în care, aproape fiecare linie aeriană cu care eram în competiţie – PanAm, TWA, Air Florida, People’s Express, Laker Airways, British Caledonian şi încă vreo 20, au dat faliment.
Elon Musk – Extindeţi panorama, gândind în probabilităţi
Rezultatele nu sunt de obicei determinate, ci sunt probabile. Dar noi nu gândim aşa. Definiţia populară a nebuniei – să faci mereu acelaşi lucru şi să aştepţi rezultate diferite – este adevărată doar într-un context strict al unei situaţii bine determinate.
Dacă ai o situaţie probabilă, aşa cum sunt majoritatea situaţiilor, dacă faci acelaşi lucru de două ori, este rezonabil să aştepţi un rezultat diferit.
Larry Page – Să fii un optimist raţional
Sunt extrem de optimist. Sunt sigur că, indiferent de încercările la care suntem supuşi, putem rezolva cu puţin efort concentrat şi tehnologie adecvată. Şi este un loc minunat în care să ajungi. Înseamnă că rolul nostru este să facem lumea mai bună cu adevărat. Avem nevoie de mai mulţi oameni care să lucreze la asta. Avem nevoie de scopuri mai ambiţioase.
Lumea are destule resurse astfel încât să asigure o calitate bună a vieţii pentru toţi. Avem destulă materie primă. Trebuie doar să ne organizăm mai bine şi să ne mişcăm mai repede.
Elon Musk – Adevărurile fundamentale
Oamenii vor face lucruri pentru că alţii le fac, pentru că este un trend, pentru că îi văd pe toţi mergând într-o anumită direcţie şi decid dacă este cea mai bună direcţie în care să meargă şi ei. Câteodată, este corect, dar câteodată asta te poate duce chiar pe marginea prăpastiei. Gândind şi acţionând în baza adevărurilor fundamentale, te va proteja de astfel de erori.
Extras din BOLD, How to GO BIG, Create Wealth and Impact The World, by Peter H. Diamonds and Steven Kotler
Sper să vă fie de folos informaţiile şi să le puteţi aplica cu succes şi pentru voi sau afacerile voastre. Suntem din ce în ce mai mulţi care ne schimbăm mentalitatea şi dorim să facem altfel de lucruri, cât timp avem la dispoziţie pe parcursul vieţii, ceea ce este extraordinar. Nu schimbăm lumea până apare următorul post pe blog, dar orice idee pusă în aplicare, de oricare om, poate face asta în timp.
Daniel, bloggerul care te motivează