Câteodată te păcălește.
Câteodată te ia pe ocolite.
Câteodată te învăluie.
Câteodată te face să ai percepții false.
Câteodată te ține treaz.
Câteodată te doboară.
Câteodată te lasă să pici.
Câteodată te determină să fii o legumă.
Câteodată te pune pe altă traiectorie.
Câteodată te adoarme.
Câteodată te abandonează.
Câteodată te vrea la pământ.
Pentru că i-ai permis.
Ai lăsat garda jos.
Ai fost influențat de exteriorul tău.
Ai rămas cu gândul la ce frumos era.
Ai rămas cu gândul la cum ar fi dacă.
Ai subestimat ce poți realiza.
Ai supraestimat nivelul tău de înțelegere.
Ai crezut că știi tu mai bine.
Ai forțat în direcția în care ai vrut tu.
Ai încercat să-ți întregești cercul fără să ai răbdare.
Ai bătut cu pumnul în pieptul tău interior și nu ți-ai ascultat intuiția.
Ai vrut mai repede, mai mult, mai bine.
Nu este nimic rău aici. Dacă te mulțumești doar cu ceea ce ești, ceea ce faci sau ce ai vei pica într-o zonă periculoasă de confort.
Este firesc să fii mai mult, să faci mai mult, să ai mai mult. Din ce în ce mai bine este un principiu bun după care să te ghidezi.
Doar că, uneori, ceva se strică.
O mică fisură, o mică gaură care poate scufunda o navă mare.
O simți, știi că este acolo, ai văzut-o, ai atins-o, ai auzit-o, ai mirosit-o.
Se spune că atunci când crapă face asta pentru a face loc luminii să intre.
Așa că, în mijlocul furtunii, în tumultul de gânduri, în caruselul de sentimente, în amalgamul de emoții ești doar tu cu tine.
O entitate de lumină care este admonestată de minusculele și dramaticele alterări fizice la care este supus templul în care se află.
Știu că acum îi cauți logica, vrei să înțelegi, să cauți argumente și răspunsuri, dar pe cine asculți aici? Cui dai crezare? Pe cine te bazezi?
