Avem tot felul de discuţii în familie sau cu prietenii sau poate atunci când ieşim în oraş, iar conjunctura este una oarecare. De multe ori vine vorba despre afaceri, despre transformarea visurilor în realitate, ce frumos ar fi dacă şi dacă mi-aş face o afacere ar fi într-un fel sau în altul.
Tot în cadrul acelor discuţii, cel puţin eu, am aflat că ai avea nevoie de un plan de afaceri, măcar unul minimal pentru că nu ar fi recomandat să te arunci cu capul înainte, când nici nu ştii ce te aşteaptă dincolo. Oamenii când se gândesc la o afacere nu se gândesc la ceea ce implică aceasta în sine, ci în marea majoritate a cazurilor se gândesc la poza finală, aceea în care eşti la plajă, cu un cocktail lângă, iar pe deasupra ta trece o frunză mare care face un pic de vânt în timp ce te uiţi cum se sparg valurile de ţărm şi, nu în ultimul rând, liniştit că ai contul bancar plin.
Deci, când vine vorba de o afacere te gândeşti să planifici, dar când vine vorba de tine, de familia ta nu mai planifici pentru că… diverse motive. Familia ta, privită dintr-o altă perspectivă este şi ea o afacere la rândul ei. Ia să vedem pe unde te regăseşti ca şi rol sau poate ca şi comportament din ceea ce urmează să citeşti mai departe.
Familia ca o afacere.
Dacă iei exemplul unei afaceri mai mari, adică de la manager executiv până la casier, o familie normală formată din 3 persoane, adică soţ, soţie şi copil îndeplineşte mai multe roluri din cele ale unei afaceri clasice.
De asemenea, modul în care activezi în cadrul familiei, anumite elemente din jurul tău pot fi similare cu unele dintr-o afacere şi este util şi distractiv în acelaşi timp să le identifici. Ştiu că acum când citeşti aceste rânduri te vei gândi, indiferent că eşti bărbatul sau femeia din casă, că cel mai probabil tu eşti şeful în casă. Nu intru în polemici că oricum am dori tot femeia este şeful, bine? 🙂
Organigrama unei companii arată, în general, ca o structură piramidală cu şeful cel mare în frunte (CEO), cu şefi de departamente financiar (CFO), contabil (CAO), operaţional (COO) şi alţii de acest gen, iar apoi departamentele în sine şi structura se ramifică până la cel mai de jos element.
Tot în cadrul unei astfel de companii fiecare îndeplineşte un rol după fişa postului şi face ceea ce trebuie făcut, inclusiv să stea după program, mai ales dacă şi şeful stă şi este bine să te vadă şi pe tine că stai, chair dacă tu nu mai faci nimic sau randamentul tău este atât de scăzut încât nu mai poţi nici să-ţi închizi computerul de oboseală.
Care este funcţia ta sau rolul tău?
Scopul înfiinţării unei companii este obţinerea de profit. Acesta este utilizat pentru a reinvesti în afacere, pentru dezvoltarea afacerii, precum şi pentru remunarea acţionarilor la momentul potrivit.
Asta înseamnă că la nivelul familiei profitul echivalează cu „să cheltuieşti mai puţin decât câştigi”, pentru că altfel nu există profit. Să reinvesteşti sau să dezvolţi înseamnă să ai bani pentru a-ţi cosntrui active sau achiziţiona active, remunararea acţionarilor ar însemna să poţi „să te plăteşti pe tine însuţi„, să ai economii, fonduri pentru urgenţe şi altele.
Interesante asemănările? Stai să vezi mai departe. Fără a provoca discordie sau ceartă în familie, dacă citiţi amândoi sau toţi trei acest articol, să presupunem că tu eşti şeful la tine în casă.
În general, seful (CEO) este cel care este un vizionar, un visător care vede undeva peste mări şi zări, dincolo de zona de confort, iar apoi se pune pe treabă şi transmite întregii familii viziunea sa şi cum poate fi ea aplicată în practică. Acum, ştii bine că există visători care se trezesc şi se ridică de pe canapea şi visători care adorm cu telecomanda în mână. De altfel, există şefi care fac ceea ce fac în fiecare zi sperând că vor obţine rezultate diferite şi cu toate că nu le obţin se autonumesc „şefi” în continuare şi nici nu permit altui membru al familiei să arate ce poate sau să vină cu idei noi.
Un şef bun este un lider, ceea ce el crede şi ceilalţi cred, iar punerea în practică a viziunii se face prin acţiune concentrată a familiei, ca o adevărată echipă, pentru îndeplinirea scopurilor propuse.
În casă există şi CFO, COO sau directorul de operaţiuni, ca să zic aşa (şeful la bani, dacă vrei mai stradal). La un moment CEO poate să vrea orice vrea el, dar fără aprobare de la CFO nu poate face nimic, pentru că nu are fonduri la dispoziţie. Practic, directorul financiar conduce afacerea, pardon… familia 🙂
În calitate de director financiar responsabilităţile sunt enorme, inclusiv cele cu bugetarea şi execuţia bugetară. Aşa cum o companie are un buget, o prognoză, un plan de afaceri pentru următoarea perioadă, aşa şi familia are nevoie de aşa ceva. O familie care trăieşte fără planificare şi bugetare la nivel financiar este ca o companie care speră ca piaţa să meargă ca să le meargă şi lor.
Aici sunt implicate abilităţi de organizare şi disciplină. Indiferent câte idei apar în cadrul familiei, indiferent de la cine vin acestea, ele trebuie trecute prin filtrul financiar şi operaţional. Un exemplu bun ar fi concediul de anul acesta. Degeaba vine şeful şi zice că vrea la Amsterdam sau copilul că vrea la Disney Land, dacă şefa spune că ambele variante depăşesc bugetul alocat.
Un alt aspect este similaritatea privitor la şedinţe. Într-o companie se desfăşoară şedinţe, aşa este util să fie şi în familie. Apropo, şedinţe la care să participe toată familia, pentru că doar aşa copiii vor creşte şi vor învăţa ce înseamnă să fii responsabil, organizat şi cum poţi face să îţi atingi obiectivele. Nu face din aceste şedinţe o obişnuinţă mai mare decât este cazul aşa cum, din păcate, multe companii fac. Aveam un prieten care de fiecare dată când îl sunam, indiferent de ora sau ziua din săptămână îmi trimitea mereu un SMS pe ascuns şi îmi spunea că este într-o şedinţă. Te rog, nu exagera, fii eficient şi nu pierde timpul astfel. Practicalitatea trebuie să fie cuvântul de ordine.
Mai sunt alte roluri?
Bineînţeles! Mi-a plăcut o comparaţie, nu mai ştiu pe unde am citit-o, în care un tip spunea că la serviciu are o jucărie, ceva ca un cub, pe care îl agită şi trebuie să introducă mingea într-o gaură. Este jucăria lui antistres. În schimb, acasă are un motan cu care se joacă şi este prietenul lui cel mai bun împotriva stresului. Aşadar, dacă ai animale în casă ele sunt factorul de destresare, asta înseamnă multă iubire faţă de acestea şi timp alocat pentru ele. Minunat!
Prietenii, precum şi ceilalţi din jurul nostru pot fi clienţii şi furnizorii. De exemplu, dacă la sfârşit de săptămână ai fost invitat să petreci 2 zile la o cabană, asta înseamnă timp, enegie şi bani alocaţi în acea direcţie. Acel prieten este un furnizor pentru tine, deoarece ţi-a scos, cel puţin, bani din buzunar.
În acelaşi timp, dacă tu te ocupi cu vânzarea anumitor produse sau servicii, exact aceiaşi prieteni pot fi şi clienţii tăi. Aşa că tu ştii cum te comporţi şi ce fel de marketing faci cu prietenii sau amicii tăi. Gândeşte-te că dacă nu ai clienţi, nu ai afacere. Asta nu înseamnă că dacă nu ai prieteni, nu ai familie. Pentru mine orice om care mă iubeşte necondiţionat (şi reciproc) eu îl consider familie şi am câţiva oameni de acest gen în jurul meu, aşadar nu te poticni doar la un cuvânt sau la un termen. Tu defineşti toate aceste relaţii.
Ce părere ai?
Dacă şi în familia ta găseşti astfel de similarităţi cu cele ale unei afaceri, atunci te îndemn să acţionezi într-un mod asemănător. Am tras un mic semnal de alarmă, pe care cred că l-ai sesizat la ceea ce înseamnă planificarea şi importanţa acesteia. Aşa cum o afacere nu poate merge doar ca o frunză în vânt, aşa nici bugetul familiei nu poate fi executat mereu la întâmplare, fără cel mai mic sistem de administrare al finanţelor personale.
Este un aspect de o importanţă majoră, cu toate acestea majoritatea oamenilor şi familiilor în care aceştia trăiesc nu fac acest lucru. Există o vorbă care spune că un lucru odată stabilit şi programat este un lucru care poate fi făcut, iar ceea ce nu este programat nu va fi făcut niciodată, ci amânat la infinit.
Acum, dacă iau exemplul meu, care momentan sunt singur, eu sunt şi şeful şi directorul financiar şi cel de operaţiuni şi aşa mai departe. Aparent situaţia este mai simplă, dar nu este deloc aşa, pentru că deciziile raţionale se pot amesteca foarte uşor cu cele emoţionale. Nu vreau să mă vait sau să mă plâng, ci doar să subliniez faptul că dacă nu aş fi organizat, disciplinat, dacă nu aş cunoaşte bine ce vreau, atunci probabil şi eu aş avea de suferit la fel de mult ca oricare din voi.
Sper că ţi-a plăcut analiza paralelă de astăzi – familia ca o afacere – şi îmi doresc să văd oameni şi familii care acţionează unitar, care se ajută unii pe ceilalţi, care înţeleg ce înseamnă să fii o echipă, care se iubesc şi se sprijină reciproc pe drumul pe care au ales să-l parcurgă împreună. Succes!
