Sunt oameni care mă întreabă de unde şi cum îmi vin cuvintele, la modul apreciativ, pentru că ei consideră că reuşesc să le transmit autenticitatea mea şi de aceea mă citesc sau mă urmăresc cu plăcere. Altcineva m-a descusut fascinat la o discuţie de cafea despre cum reuşeşte un om al finanţelor, al cifrelor şi care a lucrat 10 ani în sistemul bancar să scrie cursiv şi să se exprime pe înţelesul tuturor.
Ideea este că am scris încă de când eram mic. Făceam poezii colegei mele de bancă 🙂 Da, am fost un norocos să stau cu o fată în bancă. Nu, nu am fost cu ea nici măcar o clipă, ci doar îmi exersam romantismul sau cel puţin aşa cred.
Mai târziu compuneam foarte multe versuri şi nu pot să nu precizez cu un regret aparte că am pierdut undeva în negura timpului cam tot ce am compus în acea perioadă. La liceu, când descopeream chitara clasică împreună cu prietenul meu Sorin „Kirk” Şerban, compuneam versuri pentru primul nostru album de muzică rock. Era o combinaţie de heavy, speed, trash şi death metal. Ei bine, am fost, sunt şi voi rămâne un rocker toată viaţa. Ascult cu plăcere şi muzică de club mai puţin comercială, îmi place trap, dubstep, chillstep, muzica clasică şi orice implică influenţe populare nordice (norvegiene, suedeze, finlandeze, irlandeze, celtice).
Nu ascult muzică românească, pur şi simplu nu rezonez cu ea, nici măcar cu cea rock. Vei fi probabil uimit să ştii că pot dansa o horă, o braşoveancă, o sârbă sau alte chestii de pe la noi. Cu mulţi ani în urmă mergeam la foarte multe nunţi şi fosta mea parteneră ştia şi aprecia aceste dansuri. Îi sunt recunoscător că m-a învăţat şi pe mine, astfel nu mai stăteam la masă să mă plictisesc. În schimb, le-am învăţat mecanic, nu simt nimic în interiorul meu, pur şi simplu nu înţeleg muzica noastră populară, nu pot să mă exprim pe ea… este ca şi cum ar fi de pe altă planetă, nu face parte din mine. Asta este, o respect pe ea, pe artişti, pe toţi cei care sunt în acest domeniu şi atât. Este singurul lucru pe care îl pot face. Nu am nimic cu niciun stil muzical, nu mă interesează ce ascultă alţii. Dacă simt că îmi sângerează urechile plec din locul respectiv, este atât de simplu.
Luna extremelor.
M-am lungit. Nu aveam de gând să-ţi scriu despre preferinţele mele muzicale, dar am făcut-o şi nici nu am de gând să şterg şi să scriu altceva. Luna aprilie a fost o lună a extremelor pentru mine. Am început de sus de tot, am coborât mult şi apoi am terminat din nou sus. Mi-am propus să-ţi dau în fiecare lună câte o postare aici la secţiunea despre viaţă şi acum, la 2 zile după ce a trecut luna aprilie, pot să-ţi spun că parcă a trecut 1 an.
La începutul lunii am sărbătorit cei 2 berbeci din familia mea, adică pe tata şi pe mama mea, care au zilele de naştere una după alta. M-am simţit extraordinar, am fost foarte prezent, am onorat fiecare moment pe care îl trăiesc alături de părinţii mei, pe care îi iubesc enorm. Am pus chiar şi poze pe Facebook cu fiecare şi am constatat că pozele cu ei au luat mai multe like-uri decât am luat eu vreodată la o poză a mea 🙂 Fuck that, să nu trăieşti niciodată pentru like-uri sau pentru ce zic cei ce te văd pe o reţea socială! Important eşti doar tu, cei dragi ţie, prietenii de suflet şi toţi cei cu care te însoţeşti pe drumul tău. În rest, ştii cum se spune: „I need new haters!” 🙂
După aceste zile minunate a urmat o perioadă de „extreme hustle” în care am fost ceea ce eu numesc un „epic producer”, adică am compus la greu. Atât articole pentru blog, cât şi posturi pentru alte bloguri. Am compus materiale video destul de dificile. Am fost extrem de prezent pe reţelele sociale pe care sunt activ… am rupt SnapChat în două, ca să zic aşa…
Ideea este că nu ştiu cum s-au aliniat planetele, nici măcar nu ştiu care planete sau că nu ştiu ce eclipse de lună au fost că, pe la mijlocul lunii, am picat într-o perioadă de vreo 7-8 zile aşa cum nu am mai fost demult. Adică, puteai să ştergi pe jos cu mine aşa cum şterge tipul ăla peretele cu pisica din reclamă la vopsea Oskar, parcă asta era… nu mai ţin minte că eu nu am televizor şi nu ştiu să-ţi spun.
Ce să zic, nu prea am fost în stare de nimic. Simţeam cum acţionează o forţă de tracţiune care mă trage de undeva de sus de unde eram şi mă ţinea sub pătură cel puţin 10 ore pe zi, eu care mai mult de 7-8 ore nu dorm. După cum cred că ştii, public pe blog în fiecare miercuri câte un articol, iar în fiecare vineri câte un material video. Nu ştiu dacă îţi dai seama cam câtă muncă este în spate pentru ceea ce fac, dar sunt multe ore pentru fiecare.
Trebuia să filmez episodul cu numărul 9 pentru emisiunea State of the Wallet şi eu nu eram în stare să mă adun, se stricase maşinăria. Vineri dimineaţa, m-am trezit, m-am dat jos din pat, am făcut un duş scurt şi apoi m-am apucat de filmat. Am tras prima oară şi nu s-a înregistrat tot, de la un moment dat mergând doar sunetul. M-am enervat, asta mai lipsea acum… M-am apucat şi am tras din nou. A mers bine de data asta şi am reuşit să fac ceea ce trebuia să fac pentru ziua respectivă. Mai încolo, după ce am postat public, m-am băgat iar la somn.
Ce vei auzi acum, mie mi s-a părut incredibil. Reacţiile pozitive şi de apreciere pe care le-am primit de la cei care au vizionat episodul au fost extraordinare şi simţeam cum fiecare apreciere care vine mă motivează şi mă ridică din pat. Ca şi cum cineva îţi ia ceaţa de pe frunte cu mâna. Începeam să-mi revin, iar când am auzit „îmi place energia ta şi calitatea informaţiei… modul de livrare, faptul că ai ales să inspiri oamenii să devină mai educaţi financiar, bravo!” OMG !!! Eu îmi adunasem absolut toate forţele atât cât să fac ceea ce am promis publicului şi când colo primesc de la mulţi oameni mesaje de apreciere şi de susţinere a showului. Extraordinare clipe!
Forţa de tracţiune.
Aceasta a început să mă tragă bine de tot în sus. Iar câteva ore de duminică petrecute la o terasă din oraş în compania unor oameni dragi mi-a dat speranţa şi încrederea că urmează zile minunate. Şi chiar aşa a şi fost.
Stabilisem că plec la Sibiu pentru că lucrez împreună cu prietenii mei Mihaela Stroe şi Alin Ghizăşan la filmarea unor materiale video, pentru că susţineam un eveniment deschis de educaţie financiară acolo, dar şi pentru că îmi doream să revăd Sibiul, să mă reconectez cu oamenii pe care îi cunosc acolo, să îmi întăresc relaţiile de prietenie şi să cunosc oameni noi. Bineînţeles, în tot ceea ce fac mi-am propus să mă distrez, deci eram încrezător că mă voi şi distra în cele 2 zile petrecute acolo.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Drumul a fost numai cu soare şi chiar dacă este obositor să conduci 6 ore prin România nu am resimţit prea mult acest lucru. Soare, senin, munţii noştri falnici cu o plapumă de nori pe vârfurile înzăpezite, liniştea din trafic, toate acestea m-au făcut să trăiesc momente de fericire maximă. La un moment dat, în timp ce conduceam între Braşov şi Sibiu am început să mulţumesc pentru că trăiesc, că pot să aleg să fac asta, că am 2 mâini şi 2 picioare, că am capul pe umeri, că sunt sănătos, că am ce-mi trebuie, că devin un om din ce în ce mai bun, că primesc mesaje care mă încarcă, că am părinţi minunaţi, că am prieteni care mă susţin, că am oameni de calitate în jurul meu, că maşina merge bine…. şi nu mă mai opream. Nu este prima oară când trăiesc momente de fericire maxime, iar ceea ce mă bucură cel mai tare este că acestea sunt din ce în ce mai dese.
Sunt doar un om între oameni cu o misiune foarte clară, aceea să ajut din ce în ce mai mulţi oameni să aibă o relaţie din ce în ce mai bună cu banii în viaţa lor, să ajut oamenii să-şi găsească o viziune în care cred şi să lucreze pentru materializarea acesteia şi să-i ajut să-şi îndeplinească măcar o parte din visurile lor. Viaţa mea este mesajul meu.
Aprilie a fost o lună în „V” şi o lună din care am învăţat multe lucruri. Unul din acestea este acela de a te lăsa din ce în ce mai mult să mergi în direcţia de curgere a râului. Adică, atunci când este cazul să mă dau din calea mea. În trecut m-am opus şi nu a fost bine. Pe măsură ce am început să fiu din ce în ce mai deschis, să evoluez, să mă schimb, să accept, să iert şi să mă iubesc din ce în ce mai mult pe mine, pe ceilalţi, tot ceea ce mă înconjoară calea a început să se arate şi să se elibereze.
Perioadele în care sunt mai jos sunt doar obstacole care îmi testează voinţa, hotărârea de a merge pe drumul actual, precum şi momente de introspecţie care au menirea să-mi arate că este necesar să mă mai opresc, uneori, din „hustle mode”. S-o las mai moale, pe româneşte. De când am lansat cartea mea „Salvează-ţi Banii”, în octombrie 2015, am fost practic într-un alt mod de a-mi trăi şi organiza viaţa. Ceva cu care nu am fost obişnuit până acum, ceea ce cred că a condus la o mică supraîncălzire, dar pe care am acceptat-o şi tratat-o aşa cum era şi cazul. Timp cu mine, pentru mine, despre mine.
—
Acum când aştern aceste cuvinte încă mi se face pielea de găină pentru recunoştinţa pe care o port lui Dumnezeu, oamenilor din viaţa mea, precum şi pentru tot ceea ce mă înconjoară şi mă face să devin din ce în ce mai bun. Mă bucur că sunt sănătos, mă bucur de călătorie, mă bucur dacă ai citit acest articol până aici şi te las cu un gând bun „Eu nu exist ca să impresionez lumea. Eu exist ca să-mi trăiesc viaţa într-un mod care mă face fericit” – Richard Bach.
Mă înclin, Daniel.
