8 indicii care arată că s-ar putea să ratezi o oportunitate

  • iunie 27, 2014

Ai putea să-mi spui în câteva cuvinte definiţia unei clipe de atenţie? Dar a unei clipe de inspiraţie? A unei clipe de obiectivitate? A unei clipe de somn? A unei clipe de contemplare? A unei clipe de ignoranţă? Probabil că da, fie că va fi una din dicţionar, fie că va fi una mai poetică sau metaforică.

În fiecare clipă, indiferent de natura ei, este posibil ca viaţa să-ţi dea un semn sau universul sau divinitatea sau cum vrei tu s-o numeşti. Ar putea fi oportunitatea pe care o aştepţi de atât de mult timp, schimbarea care să-ţi dea viaţa peste cap, secunda de fericire în care simţi că eşti pe acoperişul lumii.

Dar tu nu eşti pe fază, nu eşti atent, nu eşti acasă, dormi prea mult, eşti amorţit, eşti prins în cursa şobolanului, în capcana timpului, ai un văl tras pe ochi, ai parcat prea departe, ai trecut pe galben, ţi-ai uitat telefonul, ai ales bulevardul cel aglomerat, ai uitat să fii prezent.

Fie că eşti la serviciu îngropat de muntele de dosare aflat pe birou, fie că eşti administrator al propriei afaceri (şi afacerea te are pe tine, din păcate nu tu pe ea) şi ai la fel un teanc de hârtii prin care nu mai răzbeşti, eşti atât de ocupat încât nu mai ai timp de nimic.

Dar situaţia în care te aflii este numai din cauza ta. TU eşti singurul vinovat pentru că te afli într-o astfel de situaţie.

Ce se întâmplă cu ziua ta de lucru? Se întâmplă că te trezeşti, bei o gură de cafea şi fumezi o ţigară pe stomacul gol, tragi ceva de îmbrăcat pe tine şi te duci la muncă. Ajungi, mai iei o cafea, deschizi computerul, citeşti emailurile. Îţi dai seama că ai foarte multe de făcut, plus că ţi-au mai rămas din zilele trecute lucruri neterminate. Nu mai realizezi care este mai important decât care.

Dar dacă tot ai atât de multe de făcut ce mai contează şi până la prânz nu faci mai nimic, pentru că stai de vorbă cu colegii despre ce a fost aseară la emisiune, ce film ai mai văzut, ce pantofi au mai apărut, ce magazine au reduceri sau unde este mai ieftin. A venit şi prânzul şi îţi este foame aşa că trebuie să mănânci, cel mai probabil fast food.

După ce ai mâncat, corpul tău spune că nu mai ai nevoie de sânge la cap, ci îţi trebuie pentru digestie şi nu mai ai chef de nimic, chiar mai ai puţin şi adormi. Mai bei o cafea, chiar dacă ştii că nu are efect, dar este un obicei. În sfârşit te apuci de lucru pe ziua de azi şi eşti în priză. S-a făcut de plecare, dar tu mai stai cel puţin trei ore peste program pentru că aşa este la modă şi pentru că vrei să dai bine, să vadă şefu’ cât de mult te zbaţi, ca un biban pe uscat, pentru binele companiei.

Pleci spre casă, schimbi două mijloace de transport în comun, ajungi, mănânci ceva în timp ce te uiţi la ştiri. Te grăbeşti să faci un duş şi te instalezi la telecomandă, instrumentul tău preferat de mânuit de acasă. Începe emisiunea ta preferată şi te ţine treaz garantat până după ora unu noaptea, adică dimineaţa. Până te mai învârţi, mai dai trei likeuri şi te speli pe dinţi (dacă obişnuieşti) s-a făcut de ora două sau chiar trei dimineaţa. Mâine de la capăt.

Cam aşa este dacă eşti angajat, dar şi administrator sau patron al unei afaceri. Dacă ai de condus o afacere lucrurile diferă, pentru că tu te ocupi de clienţi, furnizori, angajaţi, impozite, întâlniri şi tot ce mişcă. Tu vii primul să deschizi lacătul şi pleci ultimul închizând lacătul. Şi uite aşa se duc zilele. Se duce viaţa. Indiferent de ce eşti.

În tot acest timp, cineva, cunoscut sau nu, te-a contactat nu doar să-ţi adreseze banala întrebare „Ce mai faci?”, ci să-ţi transmită ceva. Ceva important. Vroia să-ţi spună despre o oportunitate nouă pe care a întâlnit-o şi, pentru că vrea să te ajute şi pe tine, a decis să-ţi dea şi ţie mai multe detalii, dar tu eşti atât de prins în viaţa ta zilnică şi repetitivă încât nu te-ai întâlnit cu această ocazie.

Trezeşte-te! Acum! Deschide ochii! Ridică capul! Fii atent! Este tot ce ai de făcut!

Oportunitatea te caută şi tu ce faci?

1. Nu răspunzi la telefon

În afară de cazul în care vezi cine te sună, pentru că ai numărul în memorie, şi poţi să şi vorbeşti în acel moment (dacă nu eşti într-o întâlnire sau şedinţă), în rest nu răspunzi la numere necunoscute sau nu răspunzi pentru că eşti ignorant, nepăsător sau nu ai tu chef să vorbeşti în acel moment. Dar ştii ce este şi mai rău? Faptul că nu suni înapoi, pe principiul „Cine mă caută, mă mai caută!”.

Te-ai gândit vreodată că de un simplu apel telefonic poate depinde viaţa ta sau a altcuiva? De cele mai multe ori, NU. Şi te sunase şi prietenul tău cel mai bun, să-i spunem Ionel, care a găsit o posibilă soluţie să-şi schimbe viaţa într-una mai bună, iar el la rândul lui s-a mai gândit la câteva persoane, printre care şi tu.

Dar TU eşti mai important, te gândeşti doar la tine şi universul tău

2. Nu verifici emailul

Există cineva care nu are adresă de email? Nu cred, ba mai mult majoritatea dintre noi avem cel puţin două astfel de adrese. Întrebarea este cât de des verifici adresa de email. Da, ştiu, îmi vei spune că primeşti o grămadă de spamuri şi nimic special, aşa că intri şi tu o dată la câteva zile sau o dată pe săptămână.

Mai mult decât atât prietenul tău cel mai bun, ai ghicit… Ionel, ţi-a trimis un mesaj de câteva zile cu subiectul „posibilitate de colaborare”, iar tu te-ai gândit doar „În ce s-o mai fi băgat şi Ionel?!”. Şi nici măcar nu dai un reply să întrebi despre ce este vorba. Oricum era târziu, au trecut atâtea zile…

3. Te uiţi prea mult la televizor

Conform ultimelor studii, în România media orelor petrecute de o persoană în faţa televizorului este de 8 ore pe zi. Dacă nu mă crezi cercetează mai bine. Cele mai vizionate emisiuni sunt cele de ştiri şi talk-showurile politice, mondene, showbiz. Ce poţi afla din aceste transmisiuni?

Poţi afla următoarele: nimic nu merge, economia este la pământ, parlamentarii fură, guvernul doarme, preţurile cresc, impozitele şi taxele cresc, cearta este la ordinea zilei, femeile nu mai au nicio inhibiţie în a-şi arăta formele goale în direct, sunt propovăduite non-valorile, îţi sunt prezentate vieţile vedetelor şi aş putea continua, dar nu acesta este subiectul articolului.

Între timp te sunase Ionel, dar tu aveai telefonul pe silent, laptopul fără baterie şi ai adormit cu telecomanda în mână pe fundalul sonor al melodiei cu versuri gen „am bani de dat, am datorii la stat”, iar mâine când te duci la muncă fix melodia asta o vei fredona pe drum…

4. Ştii tu mai bine

Ai observat câţi oameni inteligenţi sunt în jurul tău, din categoria celor care „Le ştie ei pe toate?” Sunt foarte mulţi, peste 90%. Ei sunt genul de persoane care, dacă le dai un telefon, îţi cer imediat mai multe detalii, pentru că ei deja ştiu. Ei sunt cei care se pricep şi la politică, şi la fotbal, şi la relaţii, şi la maşini, şi la haine, şi la viaţă în general.

Ei sunt cei care ştiu, dar de fapt nu ştiu nimic. Un prieten are o vorbă pe care o ştie de la tatăl lui şi a ţinut-o minte: „Fiule, fereşte-te de oamenii care spun ştiu, pentru că ei nu sunt pregătiţi să înveţe!”. Câtă dreptate avea tatăl lui…între timp Ionel te contactase, iar tu i-ai cerut mai multe detalii la telefon, pentru că tu ştii…

5. Nu faci următorul pas

Te-a sunat Ionel şi ţi-a propus o colaborare nouă. Tu ai fost mai deschis decât majoritatea oamenilor din jurul tău, ai răspuns la apel şi ţi-ai dorit să aflii despre ce este vorba. Ai făcut bine, aş putea spune că eşti pe drumul cel bun. Dar nu eşti şi stii de ce? Pentru că eşti atât de arogant în prostia ta, încât eşti invidios pe Ionel şi interesul tău este orientat către ce are Ionel de câştigat, în loc să te intereseze cum te poate ajuta pe tine informaţia pe care Ionel ţi-a dat-o cu bună credinţă.

În orice există un pas următor. În orice este necesar să cercetezi mai mult. Nu poţi să aflii totul din prima. Adu-ţi aminte, ai învăţat alfabetul din prima? Atunci nu înţeleg de ce nu faci încă un pas…

6. Eşti superficial

Ai făcut un pas şi ai răspuns invitaţiei lui Ionel. Ai făcut şi următorul pas. Cu toate acestea, simţi tu undeva în adâncul sufletului tău că ceva nu este în regulă, este prea frumos ca să fie adevărat. În universul tău în care tu ştii sigur că nimic nu merge (de la televizor), ceea ce ţi-a propus Ionel este imposibil să funcţioneze.

Şi atunci te apuci să aflii tu mai multe pe cont propriu, în general de pe internet sau de la prietenii de bere, că acum este la îndemâna oricui şi google ştie tot. Serios? Şi marmota împacheta ciocolată…

7. Nu ai încredere

Sau mai bine zis nu ai încredere în tine şi eşti invidios pe Ionel, vrei să-i moară afacerea, pentru că tu eşti sigur că eşti mai bun decât el şi nu are cum el să fie înaintea ta în ceva. A ajuns Ionel să-ţi facă propuneri de colaborări, de afaceri, de idei noi, când tu ştii deja tot ce mişcă, pentru că eşti un devorator de informaţii, eşti un burete absorbant de ştiri.

Exact acele ştiri care îţi spun că nimic nu merge contribuie la dărâmarea încrederii în tine, a celor din jurul tău, a universului tău. Trăieşti într-o bulă din care nu vrei să ieşi pentru că nu are rost. Lipsa de încredere este atât de puternică încât s-a transformat într-o teamă. Teamă de eşec şi asta este cea mai mare teamă din lume, dar Ionel a trecut peste ea…

8. Nu ai timp

Cea mai penibilă scuză pe care poţi să o livrezi. Dacă nu ai timp să vezi o idee nouă, un concept nou, o oportunitate nouă, atunci pentru ce ai timp? Chiar eşti atât de ocupat? Eşti 100% sigur? Sau nu ai timp să vezi ceva nou pentru că pierzi serialul preferat, emisiunea preferată, meciul de fotbal, dansul lasciv al unei domnişoare uşoare de la miezul nopţii, ieşitul la bere cu prietenii, seara romantică în doi la care beţi o cafea sau ce anume?

Dacă nu ai timp înseamnă că eşti atât de plafonat şi de blazat în viaţa ta, atât de slab organizat, lipsit de cea mai mică disciplină încât nu ai nicio scuză. Râmăi acolo unde eşti, pentru că prietenul tău Ionel a luat deja iniţiativa şi a găsit şi timp…

 

În rândurile pe care tocmai le-ai citit şi pe care eu le-am scris se regăseşte peste 90% din populaţia activă, oamenii care ştiu tot, care nu au timp, care sunt plafonaţi, care au uitat să viseze, care nu mai ştiu ce înseamnă să trăieşti, care nu au scopuri, care sunt leneşi şi ignoranţi, care au dus superficialitatea la rang de artă, pentru care viaţa este prea scurtă, pentru care nimic nu merge, pentru care lumea este un concept abstract, care au încetat să lupte, care au murit la 25 de ani, dar sunt îngropaţi la 75 de ani.

Îmi doresc să trag un semnal de alarmă şi să trezesc măcar puţin conştiinţa, îmi doresc ca din ce în ce mai mulţi să deschidă ochii mari, îmi doresc ca oamenii să aibă o viaţă mai bună, îmi doresc ca cei din jurul tău să zâmbească mai des, îmi doresc ca tu să-ţi trăieşti viaţa şi nu doar să exişti, îmi doresc ca tu să-ţi transformi visele în realitate, îmi doresc ca tu să te bucuri şi să fii recunoscător pentru ceea ce ai, îmi doresc ca tu să învingi, îmi doresc ca tu să fii un om bun.

Pentru că meriţi, pentru că ţin la tine, pentru că eşti unic! Trezeşte-te, te rog!

Articole similare

Ți-am luat ceva

Regina mea, Stau și privesc la cuarțul roz sub clar de lună. Nu este chiar