Există multe costuri asociate cu reticenţa, indiferenţa sau respingerea noastră în ce priveşte asumarea responsabilităţii, ceea ce conduce la o foarte scăzută încredere de sine, precum şi un nivel de excelenţă aproape de zero în viaţa noastră. Unul din costuri este pe tărâmul relaţiilor cu cei din jur.
Ne putem dezvolta relații înfloritoare şi roditoare cu ceilalţi numai dacă vom înţelege cum putem contribui şi cum putem face să merite astfel de relaţii. Stările noastre, precum şi interpretarea greşită a faptelor sau a vorbelor distrug atmosfera în care se pot naşte astfel de relaţii. Şi atunci ce se întâmplă? Răspunsul imediat este că vei fi din ce în ce mai izolat şi mai separat de ceilalţi.
O altă greşeală pe care o facem este să credem că ceilalţi văd în noi aceleaşi lucruri distructive pe care chiar noi le credem şi le vedem în propria persoană.
Mai departe, ne așteptăm să fim respinşi pentru că noi nu merităm prietenia lor, dragostea lor sau atenţia lor. Devenim foarte uşor mânioşi, trişti sau ne este frică. Evităm cu brio orice nouă încercare în ideea că s-ar putea să iasă în evidenţă una din greşelile noastre. Ne izolăm tot mai mult de societate în speranţa că astfel nu vom fi răniţi.
Ne închidem în mod constant interesele și ne mutăm atenţia, ne desconsiderăm opiniiile pentru că ele sunt oricum greşite sau nu au nicio valoare. Când oamenii par interesaţi de o relaţie de prietenie cu noi, eşuăm să stabilim legături sănătoase datorită fricii de a fi respinşi. Sau dacă priveşti din celălalt punct de vedere, vei vedea la el doar punctele slabe sau greşelile, astfel încât vei considera că nu merită atenţia, dragostea sau prietenia ta.
Până la urmă cine ar vrea să fie prieten cu noi? Şi atunci aducem în faţă aceste relaţii distruse ca probă a faptului că este ceva în neregulă cu noi, se întâmplă ceva teribil cu noi şi astfel încrederea noastră de sine se diminuează.
Un alt cost asociat major al lipsei încrederii de sine este faptul că afectează starea de sănătate atât mentală, cât şi fizică.
Toate bolile mentale şi fizice nu sunt altceva decât manifestări ale unor condiţii emoţionale. Mai devreme sau mai târziu emoţiile distructive ne vor afecta sănătatea corporală. Acest lucru este extrem de evident în cazul bolilor de inimă, a diferitelor tipuri de cancer, dar şi altele. Ca să zic aşa „reţinerea la sursă” a lipsei iubirii de sine ne îmbătrâneşte prematur, iar corpul nostru, celulele noastre îmbătrânesc şi mor din cauza privării de bucurie şi fericire.
Ajungem să ne îngrăşăm, dezvoltăm ulcere şi suntem frecvent sub atacul răcelilor, gripelor sau altor boli din ce în ce mai severe, sau, într-un ultim efort, încercăm să scăpăm şi ne îndreptăm către vicii precum fumatul, alcoolul, drogurile sau orice altceva. Lipsa iubirii de sine este rădăcina tuturor problemelor.
Mai mult decât atât, atunci când NU te iubești pe tine însuţi, înseamnă că NU te respecţi, că te joci în picioare singur. Trăieşti sub presupunerea că nu meriţi atenţie, nu meriţi să te îngrijeşti de tine, să mănânci sănătos, să faci sport, să ai atenţie medicală, nu meriţi să-ţi fie bine efectiv. Boala rezultă din ceea ce se întâmplă la nivel celular, alimentată de privarea de iubire de sine.
Lipsa de fericire, de vitalitate, vine de asemenea din lipsa de încredere de sine. Toate acestea se transmit și asupra celor din jur. Toate acestea împreună conduc la dificultăţi majore pentru că este foarte dificil să iubeşti pe cineva care, în primul rând, NU se iubeşte pe sine.
De asemenea, poate că unul din cele mai mari costuri asociate este acela că vom trăi o viaţă fără un scop şi fără a ne simţi efectiv bogaţi, vorbind aici atât la nivel mental, spiritual, cât şi fizic sau emoţional. Când încrederea de sine are de suferit ne pierdem potenţialul de a identifica şi a îndeplini scopul nostru.
Să ne luăm focusul de pe propriile nevoi, greşeli, îngrijorări sau provocări este necesar – mai întâi să credem în abilităţile noastre de a putea contribui pentru ceilalţi, pentru oameni. Contribuind pentru ceilalţi, nu la modul de sacrificiu, ci pur şi simplu a oferi liber valoare adăugată, vine dintr-un angajament de a servi, precum şi din conştientizarea faptului că avem ceva bun, merituos pe care îl putem oferi.
Când nu avem încredere în noi, practic ne scurtcircuităm legătura cu lumea şi în mod direct o privăm de ceea ce noi putem oferi. Pierdem din vedere măreţia noastră şi uităm că avem cu toţii calităţi extraordinare, pe care universul le-a pus în noi, suntem talentaţi, avem diverse abilităţi, dar de care este necesar ca lumea să ştie şi să se poată bucura de ele, să le îmbrăţişeze, să le accepte în viaţa lor ca pe un dar suprem.
A nu îți asuma responsabilitatea măreţiei tale înseamnă că vrei să trişezi, să ne păcăleşti pe toţi.
Un mod de a ne descurca cu acest lucru este să ne înfruntăm fricile şi să ne focusăm pe succesul nostru, pe lucruri pe care deja le-am făcut şi care sunt mult mai importante decât îngrijorări proprii, banale. Astfel, ne putem debloca şi să ne construim în timp o imagine de sine adevărată, care să ne reprezinte, să ştii că atunci şi acolo, în acel moment eşti TU, chiar TU, acel TU la care ai lucrat mereu şi care acum lucrează pentru ceilalţi.
Spre deosebire de cei care caută un mod de a combate aceste atitudini distructive, alegând dezvoltarea personală şi orice alte principii care îi pot creşte pe toate planurile, cei care rămân prinşi şi suferinzi de lipsa de încredere de sine, de iubire de sine, vor ajunge să se victimizeze până la sfârşitul vieţii şi să trăiască o viaţă plină de regrete. Cei care aleg să se dezvolte în permanenţă nu fac asta ca pe o opţiune, este deja automatism.
În loc să interpreteze în mod pozitiv şi să caute lucrurile pozitive în tot ceea ce se întâmplă în viaţa lor, majoritatea oamenilor aleg diverse alte moduri de protecţie faţă de ceea ce ei percep ca fiind o lume periculoasă. Majoritatea „îşi dau demisia” din a încerca să facă tot ceea ce pot ei mai bine, trăind cu impresia că oricât sau orice ar face nu este destul de bine.
Acum te întreb pe tine: „Care sunt costurile dacă nu-ţi recâştigi încrederea de sine? Care sunt costurile dacă nu te iubeşti mai întâi pe tine?” Te rog să ai în vedere sănătatea ta, relaţiile tale, energia ta, fericirea ta şi abilitatea ta de a contribui pentru umanitate. Răspunsurile sunt doar ale tale, aşa că te îndemn să fii sincer cu tine şi, după ce termini această introspecţie, să te ridici în picioare, să deschizi fereastra sau să mergi în vârful muntelui (nu contează) şi să strigi lumii întregi:
EU SUNT AICI ! EU SUNT EXTRAORDINAR ! EU SUNT FERICIT, CHIAR AICI, CHIAR ACUM ȘI VOI DA VALOARE VIEŢII VOASTRE! EU MĂ IUBESC PE MINE ŞI VĂ IUBESC PE TOŢI!
Cu drag,
Daniel
