Toate articolele mele sunt scrise din experienţe personale, precum şi din modul meu de percepţie a tot ceea ce mă înconjoară. Din experienţele personale îmi vin cele mai multe idei şi un principiu, după care eu mă ghidez în viaţă, este acela că nu dau sfaturi sau nu vorbesc despre anumite lucruri, decât dacă eu le-am trăit, acceptat, înţeles şi experimentat.
Acest fapt mă scuteşte de orice grijă sau de orice alte eforturi intelectuale pe care ar trebui să le fac în ideea de a da ceva anume celorlalţi. Eu nu învăţ pe nimeni nimic, nu sunt un profesor, iar în cel mai bun caz doresc să inspir, să motivez din ce în ce mai mulţi oameni să-şi trăiască viaţa la cote maxime şi aşa cum doresc ei.
Cred cu tărie că, din experientele personale se nasc cele mai bune idei, pentru că aceste idei sunt, de altfel, sincere. Nu cele mai sincere, ci pur şi simplu – sincere. Sunt acele idei care apar ca şi cum nu ar însemna mare lucru, dar, de fapt, ele sfârşesc prin a ajuta sau inspira mult mai mulţi oameni decât mi-aş fi închipuit vreodată. La articolul trecut am primit un comentariu, pe care nu l-am înţeles pe deplin, nici dacă a fost de bine, nici dacă a fost de rău, nici dacă a fost serios, nici dacă a fost la mişto, dar în confuzia acelui comentariu, mi-a plăcut sugestia finală, şi anume aceea de a scrie un articol despre puterea sincerităţii.
În răspunsul acelui comentariu am precizat acest lucru şi iată, am decis ca următorul articol, cel de faţă, să fie despre sinceritate. Am decis să-l structurez puţin şi să vorbesc, pe scurt, despre câteva motive pentru a fi sincer, aşa cum le văd eu. Înainte de acestea, consider şi susţin că a fi sincer înseamnă a fi tu însuţi, mi se pare motivul suprem, cu toate că multă lume nu practică sinceritatea, adică nu vor să fie ei înşişi, ci doar nişte măşti care umblă prin societate.
Aşadar, de ce să fim sinceri în 5 motive:
1. A fi sincer înseamnă a spune adevărul.
Este simplu să spui tot timpul adevărul, pentru că în acest fel nu îţi mai încarci mintea cu tot felul de porcării. Am întâlnit persoane care mint atât de mult, încât, la un moment dat, nu mai ştiu ce au spus şi cui. Probabil, dacă şi-ar nota minciunile spuse zilnic şi cui, le-ar fi mai uşor. Norocul nostru că nu ţin un jurnal al minciunilor şi, astfel, putem să depistăm destul de repede persoanele care se comportă în acest mod. Minciuna are picioare scurte, aşa că spune adevărul, vei dormi mai bine, fără griji, fără stres suplimentar şi fără gunoaie adunate în mintea ta.
2. A fi sincer înseamnă a fi fericit.
Fericirea este un proces, o alegere şi nu un scop în sine. Atunci când eşti sincer întreaga fiinţă se află în congruenţă, aliniată la nivel mental, fizic, emoţional şi spiritual, iar acest lucru nu poate duce decât la dobândirea fericirii. Cel mai uşor lucru de făcut pe lumea asta este să fii tu însuţi, adică să fii sincer, adică să fii fericit.
3. A fi sincer înseamnă a fi liber.
După cum spuneam, eşti sincer, spui adevărul, eşti fericit, eşti tu însuţi, atunci, cu siguranţă, eşti şi liber. Dobândeşti o libertate la care mulţi râvnesc, te invidiază pentru că nu ai nimic de ascuns. Se spune că adevărul te va elibera şi chiar aşa şi este. Am învăţat pe pielea mea, cu ceva ani în urmă, ce înseamnă să ştii adevărul, să-l ţii în tine şi să nu ai curajul să-l spui la timp.
Am pierdut o relaţie, am pierdut timp, energie, bani, încredere şi alte lucruri pe care nu le pot cuantifica acum, dar lucruri pe care le-am conştientizat şi din care am învăţat. Am scris şi un ebook gratuit, pe care îl poţi descărca oricând (aici), care în titlul lui are tocmai cuvântul magic – libertate.
4. A fi sincer înseamnă a spune Nu.
Acesta este un exerciţiu destul de dificil de efectuat, mai ales că trăim într-o lume în care distragerile şi distracţiile sunt la orice pas. Să refuzi invitaţia prietenilor la o bere sau la piscină nu este uşor, mai ales dacă ai obiceiul de răspunde afirmativ tuturor acestor stimuli exteriori, de care ne lovim zi de zi. Îţi calci pe inimă, abandonezi ce făceai şi accepţi invitaţiile pe care le primeşti, adică nu eşti sincer nici cu tine, nici cu cei din jurul tău.
Tot ce faci este să te complaci în astfel de situaţii, iar rezultatul este că viaţa pe care o trăieşti nu este a ta, ci a celorlalţi. Seara te vei întreba ce ai făcut azi pentru visul tău şi îţi vei spune că şi mâine este o zi, vei recupera, vei face mai mult. Dar mâine este o zi în care stimulii vor apare din nou şi o nouă ocazie de a amâna. Învaţă să spui NU, dacă vrei să trăieşti, nu doar să exişti.
5. A fi sincer înseamnă a iubi.
Pentru mine decizia este simplă, pentru că am ales demult să fiu sincer, iar această alegere mi-a arătat ce înseamnă iubirea, atât cea de sine, cât şi cea pentru ceilalţi. Dacă nu eşti sincer cu tine, nu poţi fi sincer nici cu ceilalţi, iar cu iubirea lucrurile stau la fel, învâţând să te iubeşti pe tine însuţi, înveţi şi descoperi ce înseamnă şi iubirea pentru ceilalţi.
Aşa cum eu spun – iubindu-ţi deciziile, te iubeşti pe tine însuţi. Alege, decide să fii sincer, iar beneficiile nu vor înceta să apară, pentru că acolo unde sălăşluieşte sinceritatea, iubirea înfloreşte şi se răspândeşte. Dacă tu eşti onest, cinstit, sincer vei începe să atragi în jurul tău oameni la fel ca tine şi ştim cu toţii cât de important este mediul pentru evoluţia noastră personală.
Sunt sigur că mai putem găsi încă 100 de motive pentru a fi sincer şi m-ar bucura să laşi un comentariu şi să ne spui ce înseamnă pentru tine sinceritatea. Eu am fost sincer (nu folosesc „foarte” pentru că nu există grad de comparaţie, ori eşti sincer, ori nu) şi voi fi în continuare la fel, pentru că de ani de zile de când m-am schimbat şi am înţeles puterea sincerităţii, am înţeles iubirea, am înţeles viaţa, până la nivelul (oricare ar fi acesta, este unul personal) la care sunt acum. Evoluţia continuă!
Daniel, bloggerul care te motivează