State of the Wallet – e025: Credinţele limitative despre bani

  • august 12, 2016

O relaţie sănătoasă, bazată pe respect şi înţelegere cu banii, te ajută să fii în locul potrivit, pentru că este doar una din resursele pe care le ai de oferit şi împărţit în aventura numită viaţă.

Simţi că te autosabotezi privitor la bani? Te-ai întrebat vreodată care sunt credinţele pe care le consideri adevărate despre bani şi universul lor?

Atunci acest material este pentru tine şi cred că îţi va fi de folos să înţelegi ce se întâmplă în acest moment şi cum poţi acţiona în perioada următoare.

Ţi-a plăcut acest video? Te rog, dă mai departe! Mulţumesc!

———-

Subscribe and follow me on:

Snapchat: https://www.snapchat.com/add/danielvtanase

YouTube: https://www.youtube.com/c/danieltanase79

Facebook: http://www.facebook.com/danieltanasefinantepersonale

Website: http://danieltanase.com

State of the Wallet – e025. Credinţele limitative despre bani.

(full transcript)

00:27 Salutare! Numele meu este Daniel Tănase şi îţi spun „Bine ai venit!” la episodul cu numărul 25 din emisiunea de educaţie financiară State of the Wallet. Mă bucur tare mult că suntem din nou împreună.

00:40 În acest episod, precum şi în articolele de pe blog din această perioadă de pe site-ul meu http://danieltanase.com, unde te invit să te abonezi la newsletter, atac o problemă fundamentală în finanţe personale şi în ceea ce îi separă pe oameni de bani, îi ţine în loc sau îi trage în jos în relaţia cu banii şi anume credinţele limitative despre bani.

01:02 Vă pregătesc şi un instrument gratuit care va fi descărcabil atât de cei care se vor abona în viitor, cât şi de voi cei care sunteţi deja abonaţi, aşa că îl voi distribui tuturor, nu este necesar să te dezabonezi şi să te abonezi din nou. Vei primi acest tool din partea mea gratuit, lucrez acum la el.

01:25 Îmi doresc foarte tare să vă ajut şi să vă inspir, să vă ofer o nouă mentalitate şi o să vă explic şi cum putem face aceste lucruri pe parcursul articolelor care urmează, precum şi în acest video. Aşadar, vorbim despre credinţele limitative despre bani.

01:43 Este fundamental să-ţi schimbi mentalitatea pe care o ai despre bani, să gândeşti diferit, să-ţi controlezi emoţiile, să câştigi jocul interior al banilor ca să câştigi şi jocul exterior al banilor. În momentul în care vei începe să faci asta relaţia ta cu banii se va schimba şi va deveni una din ce în ce mai bună.

02:03 Pentru astăzi vreau să-ţi dau 2 exemple foarte scurte, imaginative, cu ceva tentă de vizualizare pentru că vreau să te transpun într-un anumit loc şi într-o anumită situaţie. Şi nu doar să-ţi închipui, te voi invita şi la acţiune.

02:22 Hai să luăm exemplele. Iau 2 exemple întâlnite, pe care cumva poate le-ai văzut prin filme, poate le-ai văzut deja în jurul tău şi poate nu le-ai acordat atenţie.

02:34 Primul exemplu. Să presupunem că eşti undeva pe o stradă, o stradă frumos amenajată, în oraşul tău sau undeva într-o altă localitate. Este o stradă pe care se simte un aer plăcut, un aer de curăţenie, un aer de bogăţie, un aer de prosperitate, poate face parte dintr-un cartier diferit în care oamenii sunt la un anumit nivel. Oamenii sunt înstăriţi acolo, există un alt nivel de trai şi aşa mai departe.

03:02 Şi să presupunem că te plimi prin acea zonă rezidenţială, pe strada respectivă şi exact în dreptul tău pe unde te plimbi tu opreşte o maşină foarte luxoasă. Nu contează marca, să presupunem că este o maşină foarte luxoasă, este strălucitoare ca şi cum ar fi ieşit acum din fabrică, este spălată… Se deschide uşa, coboară proprietarul, coboară şi cineva care este în dreapta din maşina respectivă. Şi îi vezi pielea de la interior, poate aranjamentele cu lemn, cu nuc, cu mahon, orice… Gândeşte-te că este o maşină de lux, te afli pe o stradă poate dintr-un cartier de lux sau o stradă bine amenajată într-o zonă înstărită a oraşului în care eşti sau oriunde în lume, poate eşti într-o staţiune în vacanţă şi eşti în acea zonă.

03:51 Acum, pune-ţi următoarea întrebare: Ce gândesc despre situaţia respectivă? Ce simţi despre situaţia respectivă? Sunt 2 întrebări fundamentale pe care să ţi le adresezi: Ce gândeşti în momentul în care te afli într-o astfel de situaţie? Ce simţi în momentul în care te afli într-o astfel de situaţie?

04:13 De ce este important acest lucru? Pentru că atunci îţi vor veni în minte gândurile tale, ca să zic aşa, ascunse sau cărora nu le-ai dat voie să se manifeste referitoare despre bani, despre bogăţie, despre relaţia ta cu banii. Cu cât opui mai multă rezistenţă şi gândurile vin de genul „ia uite-l şi pe ăsta cu maşina lui, epatează aici pe stradă”, „ia uite ce stradă luxoasă, oare de unde au toţi oamenii ăştia bani şi şi-au construit casele astea frumoase şi se plimbă cu maşinile astea frumoase”, „oare cât de mult or fi furat”, „pe cine au cunoscut?”, „cum au reşit să acumuleze asemenea averi”, „dar nici nu este nevoie de astfel de maşini luxoase”, „mai bine lua banii şi îi dădea la săraci sau la cei care aveau nevoie”

05:05 Dacă îţi vin gânduri de acest gen în minte este clar că opui rezistenţă foarte mare despre bani, bogăţie, avere, obiecte din jurul tău, relaţia pe care o ai şi cum percepi tu prosperitatea şi aşa mai departe.

05:18 Dacă îţi vin gânduri de genul „o, ce maşină frumoasă, ce mă bucur pentru omul ăsta”, „sincer, dacă se dă jos din maşină şi se opreşte şi stă un minut de vorbă, mă duc să-l felicit să-i spun ce maşină frumoasă şi îl apreciez că iese cu ea în starea asta de curăţenie” şi „uită-te la el şi ce relaxat este şi cum abordează situaţia”, „este normal să facă partea din lumea care se învârte prin acest cartier”, „mă bucur tare mult”, „îmi place să fiu înconjurat de bogăţie”, „îmi place să iau exemplu de la aceşti oameni”, „mă bucur pentru succesul lor”,  „pentru modul în care au reuşit să facă să funcţioneze lucrurile pentru ei” şi altele.

05:57 Un alt exemplu. Să presupunem că eşti în vacanţă, pentru că este luna august, este o lună de concediu, o lună în care majoritatea lumii se gândeşte cel puţin să plece, dacă nu chiar majoritatea pleacă pe undeva. Să presupunem că te-ai dus undeva într-un resort sau într-o staţiune şi treci prin faţa unui hotel luxos.

06:18 În faţa acelui hotel luxos vine o maşină, parchează la scară. În acel moment iese cineva din hotel, un tip cu freza super aranjată, cu cămaşă albă, strălucitoare care se vede cât de curată este, iese încrezător în sine, se văd ochelarii de firmă… Scoate telefonul şi începe să vorbească la telefon. Din limuzina respectivă se coboară şoferul, vine, îi deschide uşa limuzinei şi îl invită pe acest minunat domn înăuntru.

06:48 Ce gândeşti despre această situaţie? Ce simţi despre această situaţie? Un alt lucru foarte important, pentru că, de exemplu, dacă te afli în concediu, ce se întâmplă? Ai plătit nişte bani pentru concediul respectiv. Altfel, nu puteai să ajungi acolo, nu puteai să-ţi faci rezervare, te costă masă, transport, cazare, orice alte nebunii îţi poţi închipui că te costă în concediul respectiv.

07:12 Şi te duci şi tu liniştit în concediu, te plimbi şi tu pe faleză sau în zona respectivă sau prin staţiunea respectivă sau prin oraşul respectiv şi treci prin faţa unei astfel de scene care degajă lux, care degajă ceva impunător, care degajă în acelaşi timp disciplină, care degajă ordine, care degajă încredere de sine, care epatează într-un fel… 🙂 Într-un fel în care tu ce faci: îi opui rezistenţă sau îl admiri? Te întrebi oare cum de s-a ajuns să vezi asemenea scenă sau te închipui şi pe tine la un moment dat ajungând să trăieşti în viaţa ta o asemenea scenă?

07:49 Cu cât gândurile tale sunt orientate mai mult de zona de respingere, îţi vine să-ţi muţi privirea, să nu te mai uiţi în sensul că eu nu vreau să văd aşa ceva pentru că în viaţa mea nu o să se poată întâmpla vreodată aşa ceva, cu atât mai multe te îndepărtezi şi în acelaşi timp ţi se va revela şi faptul că ai nişte credinţe limitative despre bani foarte puternice, care te ţin pe loc, iar mintea ta nu fae decât să le ţină acolo în subcobştient şi să nu îşi dea voie să le manifeste.

08:16 Cu cât mai mult te îndrepţi către gânduri de admiraţie, cu cât mai mult vizualizezi şi încerci să-ţi închipui că peste 2, 3, poate 4 ani, poate 5 ani, poate jumătate de an vei fi şi tu într-o scenă asemănătoare, îţi vei permite şi tu o anumită tunsoare, o anumită haină sau altele… cu cât te gândeşti mai mult spre zona de „oare ce afacere ar trebui să-mi încep?”, „oare câţi oameni ar trebui să ajut?”, „oare cum aş putea să-mi folosesc talentele şi abilităţile să creez produse sau servicii prin care să câştig sume din ce în ce mai mari de bani, să-i ajut şi pe alţii şi să pot să mă bucur şi eu de viaţă în acel fel, aşa cum se bucura acel domn căruia i se dechidea uşa de la limuzină”… Cu cât mai mult te îndrepţi către astfel de gânduri, cu atât relaţia ta cu banii se va îmbunătăţi în viaţa ta.

09:03 Pentru că sunt gânduri care te susţin, gânduri care te trag în sus. Sunt emoţii pozitive, emoţii de ataşament şi nu emoţii de invidie sau de respingere faţă de situaţia respectivă, faţă de oamenii implicaţi în acea situaţie şi aşa mai departe.

09:18 Întrebare este: către care te îndrepţi? Pune-te în astfel de situaţii cât mai des! Acum te îndemn la acţiune. Pune-te în astfel de situaţii cât mai des. Du-te în oraşul tău la cel mai luxos restaurant şi comandă-ţi o băutură. Du-te în oraşul tău la cel mai luxos magazin de haine, nu este neapărat să cumperi ceva, du-te din ce în ce mai des acolo, vezi cum sunt aranjate, pipăie materialele, învaţă-le ordinea în care sunt expuse. Du-te din ce în ce mai des acolo, împrieteneşte-te cu vânzătorii, întreabă cum sunt făcute hainele, întreabă care este procesul de fabricare, întreabă de ce costă atât de mult dacă ţi se pare că ele sunt scumpe pentru tine.

09:59 Du-te şi obişnuieşte-te. Intră din ce în ce mai mult în astfel de magazine. Du-te în locuri cât mai scumpe şi comandă-ţi o simplă băutură. Cum te simţi în momentul în care comanzi acea băutură? Te simţi cel mai sărac om din acel loc sau te bucuri că eşti acolo şi începi să savurezi un alt fel de gust?

10:16 Toate aceste experienţe îţi vor adăuga alte tipuri de emoţii, te vor face să te obişnuieşti cu un alt climat, de un alt nivel, te vor face astfel să gândeşti diferit, iar în momentul în care gândeşti diferit, vei începe să te comporţi diferit. Iar în momentul în care vei începe să te comporţi diferit vei începe să obţii rezultate diferite în relaţia cu banii în viaţa ta.

10:40 Am ales doar 2 exemple, dar nenumărate altele pe care aş fi putut să ţi le dau. Pune în aplicare aceste 2 lucruri. Expune-te cât mai mult la lucruri, situaţii, evenimente în care ţi-ai dori să fii. Închipuie-ţi că eşti acolo. Imaginează-ţi şi gândeşte-te cum ar fi să fii acolo, iar apoi acţionează şi apropie-te prin ceea ce poţi face în prezent.

11:12 Sper că aceste lucruri îţi sunt de folos. Dacă ţi-a plăcut acest material, te rog din suflet să-l dai mai departe să inspirăm şi să ajutăm din ce în ce mai mulţi oameni să-şi schimbe credinţele limitative despre bani. Abonează-te la canalul de YouTube, abonează-te la newsletter şi în curând ne auzim şi ne revedem după cum am spus cu un instrument pe care vi-l voi oferi gratuit astfel încât să vă ajute să vă schimbaţi, să vă eliminaţi şi să aduceţi o nouă mentalitate în viaţa voastră şi în relaţia cu banii.

11:43 Până data viitoare, vă urez: Viaţă lungă şi gânduri prospere!

 

Articole similare