Există şi aşa ceva şi nu este deloc de glumă. Lăsând deoparte teama de a nu avea bani, teama de sărăcie, teama de a fi furat, teama de a pierde banii există şi teama de a avea bani sau teama de bani.
Am ales să vorbesc astăzi despre teama de bani pentru că mulţi oameni se confruntă cu ea, chiar dacă nu ar părea să fie aşa. Este posibil să-ţi treacă prin minte cum este posibil să-ţi fie teamă de bani, când un om normal ca mine şi ca tine evident îşi doreşte să aibă mai mulţi bani şi s-ar bucura de acest lucru.
Context şi cauze.
În general, persoanele care au frică de bani se descurcă mai greu în viaţă, atât în momentele în care ea le surâde, cât şi în momentele mai dificile. Pot ajunge să ducă o bătălie cruntă cu banii şi universul lor. Contextul ţine de modul cum a fost educată persoana respectivă, anturajele în care a crescut, precum şi ceea ce crede sau cunoaşte despre bani. Toate acestea stau sub umbrela experienţelor personale cu banii. Ideea este că trecutul sau experienţele din trecut te-au condus la situaţia actuală, dar nu te definesc, iar oricine doreşte cu adevărat să schimbe lucrurile în bine poate face asta.
Dacă contextul este unul pe care îl bănuiam fiind legat de programarea pe care o primeşti în copilărie, precum şi pe parcursul dezvoltării ca adult, cauzele sunt diferite şi multiple. Mă opresc asupra câtorva, pentru că este posibil ca unele dintre acestea să ne împiedice chiar şi pe noi în calea obţinerii bunăstării.
Dacă ţi-a plăcut să citeşti poveşti sau îţi erau citite înainte de culcare este posibil să fi fost încântat de tot felul de eroi, regi, prinţese, precum şi anumite personaje negative, care făceau rău prin regat. În multe dintre poveşti, a fost expusă situaţia în care banii sub diversele lor forme au fost legaţi de lăcomie şi avariţie. Aceasta este o cauză care poate avea ca efect în prezent faptul că „îţi este frică de bani pentru că banii sunt răi” şi acum nu vrei mai mulţi. Nu vrei să te asociezi cu personajele rele din poveşti pentru că ţi-a plăcut mereu de prinţul pe cal alb care îşi salva prinţesa prin onoarea proprie şi prin alungarea din regat a celor răi, cu bani mulţi.
Mai ţii minte când auzeai o poveste în care te vedeai în imaginea eroului pozitiv şi apoi ieşeai la joacă şi ţe se părea că lumea este a ta şi te simţeai invincibil? Sau după ce vedeai un film de acţiune cu „Arnold” sau „Van Damme” iar apoi ieşeai afară şi credeai că ştii şi poţi face figurile de karate din filme? Exact aşa a ajuns în mintea noastră programul din poveşti că „banii sunt răi” sau „unde sunt bani acolo este lăcomie” sau „bogaţii sunt răi”.
Toate experienţele financiare negative din trecut, de care este necesar să te eliberezi, te pot conduce către o frică acută de bani. Aceasta este cauza iar efectul este că nu eşti în stare să-ţi administrezi banii. Te uiţi în trecut, treci în revistă diversele situaţii în care banii au fost investiţi şi pierduţi sau poate cheltuiţi pe toate prostiile, iar apoi ajungi să te învinuieşti şi să crezi că nu vei fi în stare vreodată să gestionezi bine banii. De aici provine credinţa că „eu nu sunt un bun administrator al banilor personali.”
Asta se traduce într-o asumare a lipsei de responsabilitate şi plasarea acestui aspect către alt membru al familiei sau în caz că nu există altcineva într-o frică nemăsurată de bani la propriu. Faptul că generezi frică te ţine pe loc şi forţează în mintea ta să înflorească gândul că „eu nu merit mai mulţi bani”. De ce nu meriţi mai mulţi? Pentru că oricum îi vei pierde, îi vei cheltui sau îţi vor scăpa printre degete, aşa că decât să ai mai mulţi, mai bine rămâi cu ce ai. După aceea, te întrebi de ce nu eşti căutat pentru un loc de muncă mai bun sau de ce nu vezi oportunităţile de a-ţi creşte veniturile.
Plouă şi se spune că este „vreme de făcut copii” sau „vreme de numărat banii”, este posibil să fii trist dacă nu ai partener de viaţă alături şi dacă nu ai nici bani este posibil ca starea să devină una destul de depresivă. Cauza este faptul că în copilărie, părinţii tind să ne ţină închişi în casă pentru că afară plouă şi în acel context să aducă vorba despre bani, de cât de puţini sunt, despre ce ne permitem şi ce nu, despre economia care nu merge şi alte lucruri negative legate de bani.
Pentru că eşti copil bagi imediat la cap şi înţelegi că „banii sunt puţini”, „nu îmi permit asta”, „mai bine stau în casă” şi altele. Efectul este că mai târziu te gândeşti tot timpul cât de puţini bani ai, controlezi destul de des portofelul, te agăţi de fiecare leuţ şi nu cheltui nici măcar cu scopul de a investi pentru că „banii sunt puţini şi economia nu merge”.
Iată doar câteva cauze şi efecte care îţi pot determina teama de bani, de a avea mai mulţi bani, de a-ţi schimba serviciul, de a începe o afacere proprie, de a achiziţiona cursuri, seminarii, traininguri, de a nu dori să ai mai mult şi până la zgârcenie sau la a deveni „mână strânsă”. Ca în orice, există aspecte pozitive şi aspecte negative, însă teama de bani este una reală, negativă şi care te poate trage în jos sau ţine pe loc mult timp. Are intenţia de a-ţi tăia elanul, de a te împiedica să acţionezi, de autosabotare.
Acţiuni.
Ce este de făcut în aceste cazuri implică foarte multă observare de sine, precum şi îndrumarea cuiva de încredere sau apelarea la un mentor, coach etc, cineva care să poată urmări şi responsabiliza din exterior persoana respectivă.
Totuşi, există câteva lucruri la îndemâna oricui şi care ţi se aplică indiferent dacă simţi frică de bani sau nu. De exemplu, dacă te observi că ai obiceiul de a număra banii doar ca să ştii cât ai în portofel sau cât mai ai în contul bancar este momentul să te opreşti. O soluţie la îndemână este să-ţi iei o aplicaţie de gestionare a banilor pe telefonul mobil sau să aplici un sistem de administrare al banilor personali. Astfel, vei ştii deja pe ce se duc banii, iar rata de cheltuire la întâmplare sau la impuls va scădea.
Dacă te observi că eşti antisocial atât cu familia, cât şi cu prietenii sau mediul exterior este momentul să ieşi din colivie. Ţi-ai setat o zonă de confort prea mică şi asta nu te ajută, ba chiar te face să te închizi din ce în ce mai mult. Ştii cum se spune că oamenii în urma experienţelor şi fricilor pe care le simt şi-au ridicat nişte bariere atât de mari şi de groase încât au blocat răul, dar şi binele care ar putea veni către ei.
Aşadar, fii mai sociabil, participă la discuţiile legate de bani din familie, vezi şi tu ce înseamnă costurile cu întreţinerea, abonamentele, cum este cu plata facturilor. Ieşi cu prietenii la film, la teatru, în parc, în mall, unde vrei tu şi vezi ei cum fac cu banii, cum îi administrează, pe ce îi cheltuie şi altele.
O altă posibilă susţinere vine din zona de descoperire interioară şi îmi îndrept aici atenţia spre meditaţie. Aceasta te poate ajuta să fii mai centrat, să te percepi mai bine, să te autodescoperi şi să-ţi creşti gradul de conştientizare. Vei învăţa să accepţi ceea ce eşti şi ce gândeşti, iar de acolo poţi acţiona diferit. Practic, odată ce înţelegi că trăieşti în prezent, meditaţia te poate conduce să înţelegi că banii îţi pot aduce diverse bucurii atunci când sunt utilizaţi bine ca parte integrantă a vieţii de zi cu zi.
—
În ultima vreme mi-am concentrat mult atenţia pe neuroştiinţă, neuroplasticitate, modul cum ne putem modela şi ascuţi mintea pentru a ne ajuta astfel să ne descoperim ce tipare mentale avem, pentru ca apoi să acţionăm şi să le eliminăm sau să ne instalăm unele sănătoase. Tiparele financiare mentale sunt foarte puternice şi foarte bine ancorate în mintea noastră încă de când suntem copii şi recomand pe această cale să apelezi la cineva de specialitate dacă vrei să le identifici corect şi să afli cum le poţi schimba. De multe ori soluţiile sunt la îndemână, de multe ori este posibil să crezi că poţi singur, dar nu este aşa.
Întâlnesc persoane care spun că este scump să apeleze la coaching, în acelaşi timp nu au nicio problemă în a cheltui bani fără măsură în cluburi, petreceri, excursii de weekend, mâncat în oraş şi alte lucruri. Apoi se vaită că au rămas fără bani. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că ei acţionează după nişte tipare financiare mentale de care nu sunt conştienţi, ceea ce conduce la lipsa banilor, precum şi teama de bani.
Gândeşte-te la faptul că înveţi, dai bani la pregătire, la meditaţii sau altele asemenea pentru a obţine o diplomă sau un certificat care să te ajute în activitatea ta să câştigi mai mulţi bani şi să poţi să accesezi următorul nivel din viaţa ta. La fel este şi cu tratamentul pentru teama de bani, tipare mentale financiare şi o viaţă mai bună. Plăteşti, iar dacă ţi se pare scump atunci este posibil să ai instalată credinţa că „nu-mi permit”. De asemenea, o altă modalitate de a vedea situaţia este să te observi şi când gândeşti despre ceva că este scump, să te întrebi în sinea ta „comparativ cu ce?” pentru că astfel vei putea evidenţia mai bine aspectele pozitive în orice situaţie negativă sau mai înceţoşată.
Teama de bani este reală, nu eşte uşor de trecut peste ea şi de aceea insist asupra aspectului de a apela la ajutor extern specializat. Ieşi din zona de confort şi treci la acţiune. Succes!