Cred că era aproape imposibil ca titlul articolului de martie să nu cuprindă în titlul său cuvântul „relaţii”. Luna martie a fost o lună plină de relaţii de la cea cu mine însumi până la cea cu oameni noi sau cu mediul înconjurător. Am participat şi la un eveniment care s-a numit „Relaţii Inteligente”, mai precis Open Connect Summit #3.
A fost o nouă ocazie de a afla mai multe lucruri despre relaţii, fie că vorbim de relaţii de cuplu, relaţii de business sau de relaţia cu sinele. A fost un eveniment foarte frumos, o energie extraordinară, oameni deschişi care s-au bucurat de această experienţă şi mă bucur că am fost acolo.
Până şi episodul cu numărul 6 al emisiunii State of the Wallet l-am filmat acolo. M-am bucurat tare mult că oamenii au fost deschişi să răspundă şi împreună să dăm valoare tuturor celor care vor privi materialul. Un prieten comenta pe YouTube şi spunea că se poate scrie o carte din acest material. Ei bine, avea dreptate şi chiar aşa şi este.
Aşadar, dacă nu sunteţi prea acaparaţi de diverse cărţi sau materiale care te învaţă să fii milionar, majoritatea neavând substanţă reală, te invit să urmăreşti materialul pe care l-am filmat şi să aplici în viaţa ta ce ţi se potriveşte. Cum zice Sharma „visează măreţ, începe de jos, acţionează acum.” Click aici pentru vizionare
Relaţia cu sinele.
Luna aceasta am avut o relaţie interesantă cu mine însumi. După frenezia începutului de an, cu ianuarie şi februarie pline de acţiune „în afara casei”, a venit luna martie cu vreme schimbătoare afară şi parcă aşa am fost şi eu.
Când cu energia mai sus, când cu energia mai jos… poate am resimţit puţin schimbările climatice, dar nu într-un mod care să mă dea pe spate, asta pentru că nu prea le bag în seamă. Da, mă uit pe prognoză când plec undeva, măcar să ştiu ce să-mi iau pe mine. În rest, vremea nu mă interesează am lucruri mai importante de făcut. Am înţeles că au fost şi vreo 2 eclipse sau ceva de genul ăsta, habar nu am, nu trageţi că nu ştiu şi nici nu mă preocupă că nu stau cu ochii pe cer, ca un romantic care cade în prima gură de canal în timp ce admiră astrele 🙂
În solitudine te conectezi sau reconectezi cu tine şi te poţi asculta mai bine. Aşa am făcut şi eu şi am făcut bine. Mă mănâncă degeţelele să vă spun ce am pregătit cel puţin pentru anul în curs şi cel care urmează, dar mă abţin. Ştiu, nu este bine să te abţii că iese pe faţă, dar mă descurc eu cumva.
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu am învăţat să mă iubesc pe mine în singurătate, în acele momente în care sunt doar eu cu mine, când nu am un program impus, când nu sună telefonul, când nu mă caută nimeni, când nu trebuie să fiu într-un loc anume la o anumită oră, când nu este nevoie să dau explicaţii, când eu aleg deplin ce şi cum fac astăzi.
Într-o dimineaţă de luni am decis să nu pun ceasul să sune deloc şi pur şi simplu să-mi ascult corpul, să-l las pe el să conducă, fără să mă opun, fără gânduri de genul „hai la muncă, bibane!” 🙂 Este posibil să aruncaţi cu ce aveţi la îndemână către mine când veţi citi acum că m-am dat jos din pat la ora 10:23, fix atât.
Hai să-ţi mai spun un lucru, pentru mine nu contează ce zi a săptămânii este, nu trăiesc pentru weekenduri şi nici pentru concedii, aşa că dacă duminica am de muncă toată ziua exact asta fac până termin ce am de făcut. „Da, Daniel dar dacă ai avea o relaţie lucrurile ar sta diferit!”
Cu siguranţă că lucrurile se vor schimba, dar lasă-mă să precizez următorul aspect: dacă este nevoie să lucrez, atunci lucrez, timpul şi focusul meu nu pot merge în altă direcţie pentru că aşa va dori EA. No way, iar astea sunt lucruri pe care le vom discuta şi prioritiza, dar toate la timpul lor. Bănuiesc că ţie nu îţi place să fii deranjat când munceşti, aşa că nici mie. În cazuri excepţionale când ceva grav se întâmplă este altceva, să nu confundăm faptele cu interpretările.
După cum spuneam, am avut ocazia să fiu mai mult cu mine şi a fost foarte bine. Am pus la punct un nou instrument care să mă ajute să mă organizez mai bine şi care să mă ţină pe drumul pe care am pornit. Nu vă spun despre ce este vorba pentru că este creaţia mea şi îl testez pe mine. Dacă va funcţiona şi eu voi ajunge la rezultatele dorite de mine, iar acest instrument va fi indispensabil pe drumul meu, atunci voi aduce la cunoştinţa lumii despre ce este vorba. Tot ce pot să-ţi spun este că implică scrisul, pentru că “totul începe cu scrisul”.
Relaţiile cu ceilalţi
Îmi axez pe atenţia nu doar pe a contrui relaţii cu ceilalţi, ci pentru a le face să şi funcţioneze, altfel nu are rost. În acelaşi timp, dacă încep o relaţie de a mă cunoaşte mai bine cu o persoană (indiferent că este femeie sau bărbat), dacă simt că nu îmi poate aduce nimic altceva decât timp şi energie pierdute, nu insist.
Nu am timp, timpul meu este extrem de preţios şi nu-mi place să-l irosesc aiurea. În schimb, sunt omul care chiar dacă nu are timp, îşi face timp atunci când este cazul. De aceea sunt foarte importante relaţiile în calitatea lor, precum şi în inteligenţa lor.
Să ai relaţii de calitate înseamnă să-ţi dezvolţi mai multe abilităţi:
- de a lua o decizie mai bună
- de a a-ţi organiza mai bine timpul
- de a vedea şi observa mai bine oamenii
- de a comunica
- de a socializa.
Evident că mai sunt şi altele, dar nu intru în amănunte nesemnificative, pentru că aşa cum nu îmi plac discuţiile fără sens, nu îmi place nici să plictisesc pe cineva care citeşte aceste rânduri.
Am avut parte şi de un eşec luna aceasta, unul care surprinzător nu m-a durut absolut deloc şi ştiu explicaţia. Am rezervat special o zi de duminică pentru a mă întâlni cu prietenul meu Alex Kelerman şi să înregistrez cartea “Salvează-ţi Banii” în format audio. Avem tot ce ne trebuie aşa că am zis să ne punem pe treabă.
A fost interesant să-mi citesc propria carte, dar te asigur că materialul audio va avea multe lucruri în plus faţă de cartea în sine (spoiler alert). După câteva ore care nici nu ştiu când au trecut, ne-am dat seama că programul folosit pentru înregistrare nu reţinea separat fiecare capitol în parte ceea ce a condus la suprascriere şi practic a fost salvat doar ultimul capitol înregistrat la acel moment.
Ştiu că multă lume nu povesteşte de eşecuri, dar eu am ales să fac asta. În mod normal aş fi putut să mă manifest şi pe gura mea să iasă tot felul de invective adresate unor mame virtuale, iar anumite frigidere ar fi fost pline fără ca cineva să fi solicitat acest lucru.
În schimb, eu… nimic… de o calmitate absolut desăvârşită am zis doar… “asta este, mi-e sete de cât am vorbit, vreau să plecăm şi să savurez o bere!” Nu ştiu cum să-ţi explic starea mea interioară de linişte absolută şi de împăcare cu ceea ce s-a întâmplat. Un alt lucru frumos pe care l-am simţit este că acest eveniment nefericit ne-a întărit relaţia pe care o avem. Ştii cum se spune “când eşti sus toţi îţi sunt prieteni, când eşti jos mai nimeni nu este pe-aproape”.
—
Într-o concluzie personală a lunii martie pot să-ţi spun că relaţii de calitate înseamnă relaţii inteligente, relaţii deschise, relaţii bazate pe încredere, pe comunicare, pe respect, pe păstrarea individualităţilor fiecăruia, relaţii în care înţelegi că odată ce sunt de acord să-mi dau timp preţios pentru a discuta cu tine, atunci eşti important şi te valorizez.
Acordă celorlalţi care te solicită respectul cuvenit pentru că aşa cum îmi place să spun “respectul se câştigă, nu se cere!” Prea mulţi oameni iau lucrurile de-a gata şi îşi bat joc de tot ce este în jurul lor de fiecare dată când nu comunică, când întârzie la o întâlnire, când nu mai vin la o întâlnire, când stau cu nasul în telefon atunci când vorbeşti, când ascultă doar cu dorinţa de a da replica, când nu ştiu să fie recunoscători doar şi pentru simplul fapt că vă cunoaşteţi.
Odată cu avansul tehnologic relaţiile interumane sunt puse la încercare, dar aceste lucruri fac parte din evoluţie. Tehnologia ar trebui să ne ajute să facem să fie mai bine şi nu să ne deconecteze la modul propriu, direct. Cei care înţeleg asta, înţeleg şi că un email este o comunicare “la rece”, în timp ce măcar un telefon conectează prin intermediul vocii poate face o posibilă negociere să reuşească. Să ne bucurăm împreună de tot ce trăim, să ne reconectăm cu noi înşine şi să facem să avem relaţii de calitate, relaţii din ce în ce mai bune. Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător!