Luna asta a debutat cu un moment de inspiraţie şi de dorinţă de copilărie, ceea ce este firesc dacă stai să te gândeşti că pe 1 iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului. Dar nu asta am simţit, pentru că eu mă consider în continuare un copil care doar a crescut mai mare şi acum navighează pe valurile vieţii şi, mai presus de toate, zâmbeşte mult şi este şi cu capul în nori.
Ce să faci, am şi eu momentele mele… ideea este că am intrat LIVE pe facebook şi am dorit să reamintesc oamenilor care privesc cât de frumos este să fii copil, câte lucruri faci, cum treci imediat la acţiune, cum nu există timp şi nicio barieră care să te oprească din a obţine ceea ce îţi doreşti.
Cumva, pierdem pe parcurs o grămadă pentru că suntem prăduiţi de mediul exterior, de la şcoală până la mass media cea tâmpită, de la copiii din jurul nostru şi până la alţi indivizi cărora le permitem să devină anturajul nostru.
Suntem vegani sau nu mai suntem?
Primul weekend de iunie a debutat cu susţinerea unui workshop în Bucureşti, pe durata a 2 ore şi care a avut ca temă „Cum să-ţi afli De Ce-ul?”. Am fost invitat să susţin workshopul de către cei de la totul despre raw, cărora le place să îmbine alimentaţia sănătoasă cu dezvoltarea personală.
Mi-a plăcut ideea şi de aceea am şi fost de acord să vorbesc acolo. M-am reconectat cu oameni care au venit din alte locuri din ţară, am halit şi nişte humus picant cu caastraveciori acri, ce să mai, o adevărată nebunie. Am cunoscut oameni noi şi faini, în schimb ce mi s-a părut „suspect” a fost faptul că la un moment dat aproape se umpluse sala la workshop cu… femei 🙂
Mi-am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap sau prin altă parte, dar nu era cazul că scopul meu nu era acela care poate îţi trece acum prin cap. Eh, a trecut şi asta, dar cred că mai merg dacă mă mai cheamă 🙂
Traversez o perioadă foarte creativă şi sunt mai mereu cu degetele pe taste, câteodată mă mai uit pe la buricele degetelor să văd dacă nu se taie sau nu fac bătături ceva. Mi-am amintit de momentele când cântam la chitară. Oricum nu aş simţi, pentru că îmi place ceea ce fac şi intru din ce în ce mai des într-o stare de flux.
Simt că nu există timp, nu există spaţiu, nu există niciun stimul exterior, nu există gânduri care merg în toate direcţiile, nu există nimic altceva decât privirea mea aţintită în ecran şi degetele care desenează o nouă arie pe tastatură ca şi cum aş cânta la un pian virtual. Mă simt transpus, sunt absorbit şi, nu de puţine ori, uimit de forţa creaţiei pe care fiinţa umană o deţine. Cred că suntem co-creatori la ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, altfel nu îmi explic cum ne putem rupe de aşa-zisa realitate în care trăim.
Interesant este că nu simt nevoia de niciun fel de stimulente care să mă aducă în acea stare. Citisem la un moment dat pe undeva că unii dintre marii noştri scriitori mai prestau câte o băutură, un drog uşor sau alte lucruri de gen pentru a dezinhiba traseele neuronale şi pentru a da frâu liber cuvintelor frumos aşternute din grădina gândurilor cele mai ascunse şi pure.
Cred că datorită faptului că încerc tot timpul să mă observ, să pun mereu sub semnul întrebării ceea ce gândesc şi fac, sunt mai conectat la momentul prezent şi am o puternică conştiinţă de sine, astfel îmi dirijez atenţia şi energia acolo unde am nevoie şi când am nevoie. S-ar putea să fi învăţat cum să profit de mine la modul cel mai bun. Vom vedea pe viitor dacă conexiunea mea cu energia sursă este din ce în ce mai puternică sau dacă sunt doar impresiile unui nebun 🙂
Provocare neuroeducaţională.
Daniel, de unde ai mai scos-o şi p-asta? Eh… de la o prietenă care se ocupă cu neuroeducaţie şi design cognitiv. Cred că a ştiut sau poate m-a auzit spunând că una din pasiunile mele este neuroştiinţa , neuroplasticitatea, cum pot să-mi modific creieraşul, cum fac noi trasee neuronale şi alte lucruri de genul acesta.
Ideea este că m-a întrebat dacă accept o provocare, şi anume să „desenez” o materie şcolară nouă, aşa cum o văd eu. Mi-a trimis şi câteva întrebări ajutătoare, aşa că am avut scheletul pe care să contruiesc. Cum mie îmi plac la nebunie copiii şi îmi doresc cât mai mulţi (să nu ziceţi că nu v-am spus fetelor) evident că am acceptat provocarea. Ştim cu toţii că sistemul educaţional ar trebui reformat complet şi, chiar dacă la nivel conceptual acum, ne strângem câţiva şi facem lucrurile altfel înseamnă că măcar este posibil să creăm un punct de plecare.
Ştii cum se spune, cu o floare nu se face primăvară, dar dacă nici măcar o floare nu apare, atunci nici soarele nu face funcţie. Vom vedea ce a ieşit şi veţi afla şi voi la momentul potrivit. Ce pot să-ţi spun este că mi-a plăcut tare mult să-mi pun mintea şi cunoştinţele la contribuţie în acest scop.
Vals de iunie.
Momentul central al acestei luni a fost pentru mine ziua de 18 iunie 2016, ziua în care unul din prietenii mei de suflet, Traian, a făcut ce a făcut şi s-a căsătorit. Eu şi cu el avem multe lucruri trăite în comun, de la perioade frumoase din facultate şi până la perioade mai dificile din viaţă, aşa cum am traversat eu cu câţiva ani în urmă. El este genul de om care te ajută cu ce poate şi când se poate şi a făcut pentru mine mai mult decât ştie el. I-am spus că îi mulţumesc şi îi sunt recunoscător, dar parcă niciodată nu este de ajuns şi iată că am mai scris şi aici în articol.
Între timp el s-a mutat din Bucureşti la Cluj aşa că a trebuit să mă deplasez de la mine de la Buzău până la Cluj pentru minunatul eveniment. Asta nu este absolut nicio problemă, pentru că mie îmi place să conduc, mă relaxează, mă bagă într-o stare de flux la fel ca atunci când scriu. Dacă nu aş face pe mine şi nu ar trebui să mă opresc la vreo toaletă, cred că aş putea conduce ore întregi fără să-mi dau seama 🙂
Aşadar, sâmbătă pe 18 am plecat pe la ora 9 AM de la mine şi a doua zi m-am şi întors, am ajuns înapoi pe la ora 8 PM. Partea mişto a fost că prietenul meu Alex era la cursă în Retezat pe 18 şi pe 19 se îndrepta către Lacul Roşu, aşa că vorbisem că facem o întâlnire magnifică pe 19 în frumosul orăşel Sighişoara. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Revin un pic la condus, pentru că în mai puţin de 36 de ore am făcut aproape 1.000 de km şi am petrecut în jur de 14 ore la volan prin frumoasa Românie. Da, chiar aşa şi este. Am avut din nou ocazia să văd ce ţară frumoasă avem, am stat de multe ori pe loc, m-am oprit des şi am admirat şi tot admirat de parcă nu mai fusesem niciodată şi mă uitam ca viţelul la poarta nouă. O, dar ce ţară frumoasă avem, ce potenţial uriaş… nu vreau să intru în alte detalii 🙂
Băi, mi-a plăcut tare mult la nuntă. Aşa, ca la Cluj, totul este chill, pe îndelete. Se începe devreme, se termină devreme, parcă nici nu te scoate din ritmul în care este posibil să fii obişnuit. Oricum, ştiam că oamenii ăştia vor face totul aşa cum vor ei şi asta mi-a plăcut cel mai mult, că a fost simplu şi elegant, exact valorile care mă caracterizează şi pe mine.
M-am simţit extraordinar şi este posibil să crezi că nu am avut putere să mă distrez după 7 ore de condus, dar te înşeli. A durat un pic să-mi revin şi să intru în atmosferă, dar la un moment dat scena a fost a mea şi a celorlalţi care au ales să petreacă acest momente minunate din viaţa unui tânăr cuplu.
Da, am dansat şi vals. Vals de iunie. Mi-a plăcut tare mult că nu mai prestasem acest tip de dans de ceva vreme. Spuneam într-un post anterior, cu ceva timp în urmă că eu sunt rocker dacă ţii minte şi astfel este destul de dificil să-ţi imaginezi cum se împacă cele două. Ce pot să-ţi spun este că valsul este o muzică pe care o simt, este un sentiment înălţător, ceva care îmi încântă simţurile până la o excitaţie senzorială pe care o percep doar în momentul în care sunt pe ringul de dans. Te rog să nu te gândeşti la prostii, dar fie… faci cum vrei 🙂
Ia şi una peste faţă!
Bineînţeles că nu se poate să fie totul în sus, trebuie să existe şi ceva balanţă cu talerul vieţii mai lăsat, undeva pe partea stângă că acolo indica radiografia dentară pe care am făcut-o. Da, am ignorat o perioadă partea asta şi acum mi-a dat semnalul că nu se mai poate, aşa că i-am tras nişte antibiotic momentan şi văd că s-a potolit. S-a potolit atât de bine, că am prea multă energie acum, ce ţi-e şi cu corpul ăsta uman.
Nu-i problemă ce nu poate fi rezolvată, aşa că trece şi asta. Între timp primisem o super veste şi o super invitaţie, dar despre care nu pot să-ţi spun acum pentru că urmează să se întâmple zilele următoare. Ce-mi mai place să te las în suspans!
Sper că ai citit şi te-ai bucurat împreună cu mine şi în această lună, îţi mulţumesc şi îţi sunt recunoscător că eşti aici alături de mine. Îţi mai dau aşa frânturi lunare din viaţa mea, pentru că în felul acesta consider că mi-o şi documentez şi sper să-ţi ofere şi valoare adăugată pe lângă ceea ce fac deja cu drag pentru toţi oamenii care vor o relaţie din ce în ce mai bună cu banii în viaţa lor. Ne auzim şi ne vedem curând!
